Cât poate Dumnezeu cu puterea poate și Maica Domnului cu rugăciunea

,, Maica Domnului este mereu lângă noi, lângă necazurile noastre. Ea jertfeste, suferă mereu și cred că se luptă chiar și cu dreptatea divină, apărând pe neputincioșii care o cer in ajutor.
Nu există rugăciune cât de mică , trăită să nu te audă Maica Domnului , să nu coboare.
Cât poate Dumnezeu cu puterea poate și Maica Domnului cu rugăciunea. „

( Arhim. Arsenie Papacioc)

Un ajutor de la Maica Domnului

Un ajutor de la Maica Domnului

Cu cât mă apropiam de casă, inima mi se strângea copleşită de o presimţire neagră. Am ajuns târziu, pe la unsprezece noaptea, când toată lumea dormea. îmi părea bine, căci, de-abia întoarsă, simţeam nevoia să fiu singură şi să mă feresc de iscodirile şi de trăncănelile pe seama călătoriei mele. Nimeni, gândeam eu, nu credea altceva decâ că fusesem la Mănăstirea Iveron. Dar mă înşelasem. In oras toată lumea ştia în amănunţime care erau planurile mele! Aflaseră şi părinţii şi, la aşa o veste, erau cât se poate de îngrijoraţi. Kostea, fratele meu, care se întorsese de la ţar pentru a începe şcoala, dormea în odaia lui când am sosit. S-a sculat şi, întâmpinându-mă, mi-a înşirat o mulţime de lucruri neplăcute despre felul în care mama privea călătoria ce-o făcusem. „Chiar de-ar fi să meargă pe la toate mănăstirile din ţară”, ar fi spus ea, „tot n-o să-i dau drumul. Nu ma vreau să aud de aiurelile ei!”

Imi dădeam seama, cu groază că-şi uitase cu totul de învoirea pe care mi-o dăduse sau, dacă nu uitase, oricum nu-i mai păsa de ea. Kostea mă rugă să nu-i spun mamei c-am aflat ceva de la el; i-am făgăduit, ba mai mult, i-am cerut la rândul meu să nu se dea nici el de gol. Socoteam că, de vreme ce încă n-o întâlnisem şi nu-mi adusese pe faţă vreo vină, puteam să-mi duc mai departe la îndeplinire planul, ca şi când n-aş fi ştiut nimic. A doua zi dimineaţă, cel dintâi lucru pe care-l făcui fu să trimit un răvaş (scris peste noapte) unui prieten de-al nostru, doctorul Vladimir Evghienievici Klebnikov. Acesta îmi admirase de multe ori căsuţa, arătându-şi dorinţa de-a o cumpăra, îi scrisei că acum sunt gata să i-o vând şi că ne puteam întâlni oricând doreşte, ca să punem lucrul la cale. M-am grăbit să fac aşa, gândind că mama, deşi avea să se împotrivească la venire, lucrul odată pornit nu mai putea fi oprit cu una, cu două; se va simţi, credeam, stânjenită faţă de un străin. Doctorul a sosit neîntârziat şi a cercetat casa. I-am spus, cu toate acestea, că, neavând priceperea cuvenită, nu pot hotărî pe loc preţul, şi l-am rugat să aştepte până ce va sosi mama. N-a fost mult de aşteptat. Mama venise hotărâtă să se răfuiască cu mine pentru drumul la Tihvin. Văzând că acum eram pe cale să vând şi casa, s-a mâniat foarte tare. Şi nici pomenirea binecuvântării ce mi-o dăduse, nici a chemării mele, nici lacrimile, nici rugăminţile, nimic n-a putut s-o potolească. M-a ameninţat chiar că o să mă lipsească de binecuvântarea ei de mamă, fără să se mai uite la felul în care aveam să-mi orânduiesc viaţa.

– Dacă aşa ai hotărât, bine, ai să fii o străină pentru mine, spuse ea. Uită că ai o mamă! Mai bine să nu mai ştiu de tine decât să te îngrop de vie între zidurile mănăstirii.
Iar cât despre casă, îmi spuse:

– N-ai decât să vinzi casa. Se vede că te-ai mutat în ea doar ca să te poţi vântura de colo-colo pe la biserici şi mănăstiri, cum îţi place ţie. Dar când n-o s-o mai ai, ai să vii să stai cu noi la moşie; şi poate aşa o să ţi se mai împrăştie fumurile cucerniciei!

Nu mai aveam ce nădăjdui. Nu-mi mai rămânea altceva decât să-mi plâng ursita şi să mă supun.

Târgul cu Klebnikov fu încheiat. Iar gândul că prin această vânzare îmi săpam singură o groapă din care poate n-aveam să mai ies niciodată era înspăimântător. N-aveam cu cine mă sfătui, afară de stareţul Veniamin şi de părintele arhimandrit Lavrentie. Acestuia din urmă puteam doar să îi scriu, lucru care, fireşte, îşi avea neajunsurile sale.

Cât despre părintele Veniamin, i-am povestit totul, iar vorbele şi încurajarea lui erau singurul sprijin ce-mi mai rămăsese. Neaşteptata zădărnicire a tuturor aşteptărilor mele, precum şi cumplita lipsă a oricărei nădejdi de-a le mai vedea vreodată împlinite, fie chiar într-un viitor îndepărtat, mi-au lovit greu sănătatea. Cu toate că nu sufeream de ceva anume, de-abia îmi mai târâm picioarele. N-aveam nici somn, nici poftă de mâncare. M-a cuprins urâtul, dar nu ca vreodată înainte, ci un urât de moarte, apăsător, care încet-încet mă ucidea. Mă feream de toată lumea, părân-du-mi-se că toţi mă arată cu degetul ca pe un criminal, ca pe un nebun furios. Chiar rugăciunile, singura-mi mângâiere, erau acum lipsite de nădejdea ce le înaripa altădată. Nimic nu rămăsese în mine decât dragostea pentru prea-dulcele ceresc Mire, Hristos, şi cu această dragoste care acum era parcă şi mai mare strigam: „De ce m-ai alungat de la faţa Ta, o, lumina mea? Ce am eu în cer şi pe pământ ? Doar Tu eşti Dumnezeul inimii mele! Să nu Te părăsesc! Pe Tine, Mire ceresc, Te iubesc, pe Tine căutându-Te mă chinuiesc!”

In această stare, în această tânjire am petrecut toată luna ianuarie. In ziua de 26, când era onomastica mea, a sosit de la moşie întreaga familie. M-au găsit schimbată, slăbită. Şi, deşi pricina era limpede pentru toţi, mama se înverşuna în hotărârea ce-o luase. S-a întors aşa cum a venit. Şi hotărârea ei îmi părea de nezdruncinat, nelăsându-mi cu adevărat nici o nădejde. Dar, când ultima nădejde se spulberă pe pământ, vine ajutorul de Sus: Mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume, spune Apostolul (I Ioan 4,4). In noaptea de 1 februarie am avut un vis minunat, care mi-a ridicat sufletul din adânca mâhnire în care se prăbuşise. M-am văzut pe mine în odaia mamei, împreună cu dânsa. M-am dus la fereastră şi am privit afară. Am văzut mulţime mare venind din toate părţile, pe toate drumurile, oameni de toate vârstele, bărbaţi, femei, veneau în fugă îndesind mulţimea. Toţi se uitau în sus, la cer, făcându-şi semnul crucii şi rugându-se. Icoana Maicii Domnului era purtată în văzduh, şi cei ce-o purtau cântau în cinstea Preacuratei cântări nemaiauzite. (Această minune chiar a avut loc, icoana care s-a arătat în văzduh, potrivit mărturiilor, a fost icoana Maicii Domnului din Tihvin.) Cerul era albastru; nici urmă de nor; soarele strălucea în înalt, ca la amiază; clopotele sunau cu putere, amestecând dangătul lor cu cântarea cerească.

Jos, în mijlocul mulţimilor adunate, se zăreau ici şi colo prapori şi cruci. Părea că un alai de sărbătoare purcedea în acelaşi timp în cer şi pe pământ. Am rugat-o pe mama să mă lase şi pe mine în acest alai, dar ea nu mi-a dat voie. Arătând spre icoana Maicii Domnului din Kazan aflată într-un colţ al încăperii (cum şi era aievea), îmi spuse:

– N-am să te las să pleci nicăieri. Şi aşa eşti prea bisericoasă! (Chiar aşa spunea ea de obicei.)

Cu acestea, ieşi din odaie şi încuie uşa, lăsându-mă acolo. Rămasă singură, m-am aruncat în genunchi înain tea icoanei Maicii Domnului din Kazan şi am plâns cu amar. Deodată, n-aş putea să spun cum anume – fie prin uşa încuiată, fie într-alt chip – m-am pomenit în mijlocul mulţimii, chiar sub icoana purtată în văzduh, iar Binecuvântata Stăpână îmi spuse mie: „Uite, acum eşti şi tu cu mine! Nu plânge!” Trezindu-mă, am tâlcuit acest vis cape un semn că voi intra cu siguranţă în mănăstire, cu toate că, după toate socotelile omeneşti, nu-mi mai rămăsese nici o nădejde să văd împlinit lucrul acesta.

Trei zile mai târziu, pe la ora trei după amiază, stăm singură în odaia mea, când îmi sosi de la poştă o scrisoare. După scriitură mi-am dat seama că e de la părintele arhimandrit Lavrentie; m-a copleşit bucuria. Dar ce fericire, ce uimire, când am început s-o citesc! Iată-i cuprinsul, cuvânt cu cuvânt:

„Pacea fie cu tine, mieluşel din turma lui Hristos!

Mă grăbesc să-ţi aduc bucurie, bucurie care poate de pe-acum îţi umple sufletul! Dar, fie şi-aşa, îţi trimit salutări de la Mănăstirea Iveron, ca să ştii că e aici un suflet care se gândeşte la tine, mai mult poate decât te gândeşti la tine tu însăţi! Te salut şi mă bucur pentru tine. Pentru ceilalţi se apropie Postul Mare, dar pentru tine se apropie Pastele, Pascha, Ieşirea, trecerea Mării Roşii, a vieţii tale de suferinţă, întru Pământul Făgăduinţei, în ţinutul plin cu laptele şi mierea roadelor duhovniceşti câştigate cu trudă şi cu lepădare de sine. Mama ta a plecat chiar acum de la mine. A venit aici la însuşi îndemnul Preasfintei Fecioare, care i s-a arătat poruncindu-i să te lase să-i slujeşti. Măicuţa ta i-a făgăduit să împlinească fără şovăire lucrul acesta. Amănunte îţi va da chiar ea, dacă va crede de cuviinţă; e treaba ei aceasta. Tu bucură-te şi pentru atât. Pot doar să adaug: mama ta e o creştină minunată, o creştină adevărată. Dacă s-a îndărătnicit nelăsându-te să mergi la mănăstire, a făcut lucrul acesta numai din nesfârşita-i dragoste de mamă.

Bucură-te! Şi iarăşi spun, bucură-te! Şi să-mi scrii.

Al tău părinte,
Smerit arhimandrit Lavrentie”.

Nevenindu-mi să-mi cred ochilor, am citit aceste nepreţuite rânduri iar şi iar, de mai multe ori, şi le-am sărutat ca şi cum aş fi sărutat mâna ce le aşternuse. Neputând să mai zăgăzuiesc revărsarea bucuriei ce mă umplea şi a recunoştinţei faţă de Dumnezeu, m-am grăbit să merg să le împărtăşesc şi cinstitului bătrân, stareţul Veniamin, luând şi scrisoarea cu mine.

Cu toate încredinţările, care cântăreau greu, din scrisoarea părintelui Lavrentie şi cu tot visul ce-l avusesem, încă nu-mi venea să cred cu tărie că lucrurile acestea se vor împlini. Dar chiar atunci sosi şi mama. De cum mă văzu, izbucni în plâns şi se prăbuşi pe un scaun. înţelegeam pricina pentru care era atât de mişcată, dar mi-era şi frică, nu cumva starea în care se afla s-o facă să se împotrivească din nou plecării mele. Când, în cele din urmă, se mai linişti, veni la mine în odaie şi iată ce mi-a povestit:

– In noaptea de 1 februarie (chiar noaptea când Măicuţa Domnului îmi adusese mângâiere!) m-a tulburat mult o vedenie ciudată; un glas mă certa din pricina ta, Maşenka – adică mă certa că nu te las să intri la mănăstire. Am stat ca pe jar până s-a crăpat de ziuă. Atunci am poruncit de îndată să se pregătească de drum cai pentru a merge la Mănăstirea Iveron. Voiam să-l văd pe părintele Lavrentie, să vorbesc cu el de la suflet la suflet, să mă rog împărătesei cerurilor. Acolo la mănăstire, cu binecuvântarea Stăpânei noastre, am făgăduit să nu te mai împiedic de-aici înainte.

Şi, spunând acestea, începu din nou să plângă, mângâindu-mă şi căindu-se că mi-a pricinuit atâta amărăciune şi atâta durere. M-a împuternicit să fac orice fel de pregătiri pentru noua viaţă ce mă aştepta, să merg mai departe cu vânzarea căsuţei, încât să pot să fiu gata să o pornesc în drumul meu.

I-am vândut lui Klebnikov casa cu preţul de zece mii de ruble. Intr-un orăşel de provincie ca Borovici casele nu-s scumpe. In afară de asta, casa, deşi confortabilă şi bine aşezată, pe colţ, nu mai era nouă. Cu toată puţinătatea sumei, mi-am oprit pentru mine doar şapte sute de ruble, cu gândul să dau jumătate la mănăstire, deşi îmi aminteam bine ce spusese stareţa cu privire la acest lucru. Rochiile, zestrea şi valorile le-am lăsat la bunul plac al mamei, iar lucrurile simple, care nu preţuiau mare lucru, le-am dat la nevoiaşi.

Cât au ţinut aceste pregătiri, mama a stat cu mine în oraş, de unde trimitea la moşie lucrurile şi mobila. Apoi, după ce mi-am luat rămas bun de la sprijinul meu duhovnicesc, neuitatul părinte Veniamin, am plecat împreună cu ea la moşie şi am rămas acolo cu ai mei câteva zile. Mă grăbeam să plec. Mi-era tare greu să le văd lacrimile şi durerea, neprefăcută, de a mă vedea plecând.

Ziua plecării fu hotărâtă. Toată lumea s-a sculat devreme. Părintele Veniamin, chemat anume, a făcut o slujbă dinaintea icoanei Maicii Domnului din Kazan (cea din visul meu), de faţă fiind toate rudele şi prietenii care se strânseseră să-şi ia rămas bun. Cu această icoană fusese blagoslovită mama în ziua nunţii, iar acum voia să mă binecuvânteze şi ea pe mine în acelaşi chip, la intrarea în viaţa de mănăstire. La sfârşitul slujbei, părintele Veniamin luă icoana de la locul ei şi i-o dădu mamei. Am îngenuncheat în faţa ei. Mama, doborâtă de durere şi de mulţimea simţămintelor ce-o copleşeau, aproape a leşinat. Mă durea şi pe mine sufletul pentru ea, căci înţelegeam prea bine câtă suferinţă îi pricinuiam plecând şi cât de mare era jertfa pe care trebuia să o facă. Cu aceasta, s-a terminat. Ne-am suit amândouă în trăsura cu coviltir. In lacrimile şi semnele de adio ale celor de faţă, am pornit pe drumul mare ce ducea la staţia de cale ferată Valdaika. De acolo plănuiam să ne îndreptăm spre Iveron, să-l vedem pe părintele Lavrentie. Voiam să iau şi de la el binecuvântare pentru viaţa cea nouă.

Intr-o altă trăsură venea cu noi o fostă iobagă de-a noastră, femeie în vârstă, care primise sarcina de a mă însoţi tot drumul până la Tihvin. Ea urma să îmi trimită bagajul de la Valdaika la Ciudov, ca să îl luăm de acolo în drumul ce ne aştepta mai departe de la Ciudov la Tihvin.

din cartea Amurg in manastire
VIAŢA CUVIOASEI STAREŢE TAISIA; EDITURA ILEANA/EDITURA SOPHIA

Gândul de Duminică

În romanul lui Dickens, Pickwick Papers există un fragment care este o foarte bună descriere a vieţii mele şi probabil şi a vieţii tale. Pickwick se duce la club. Opreşte o birjă şi pe drum pune o mulţime de întrebări. Printre altele, el întreabă:

– Spune-mi, cum este posibil ca un cal atât de prăpădit să poată trage aşa o trăsură de mare şi de grea?

Birjarul îi răspunde:

– Nu este o chestiune de cal, Sir, ci una de roţi.

La care dl Pickwick întreabă iarăşi:

– Ce vrei să spui?

Atunci birjarul îi explică:

– Ştiţi, trăsura are nişte roţi excelente, care sunt atât de bine unse, încât este suficient ca mârţoaga să tragă puţin, cât să se mişte roţile, pentru ca apoi, bietul animal să trebuiască să gonească pentru a-şi salva viaţa.

Noi nu suntem calul care trage, ci mârţoaga care fuge de trăsura care ameninţă să vină peste el şi să-l strivească. Neştiind încă în ce fel să acţionăm cât timp suntem lipsiţi de o determinare exterioară, descoperim că nu ştim ce să facem cu noi înşine şi atunci devenim tot mai plictisiţi. De aceea, mai întâi de toate trebuie să înveţi să stai împreună cu tine însuţi şi să înfrunţi plictiseala.

din „Școala rugăciunii”, Mitropolitul Antonie de Suroj

Mântuieşte şi miluieşte tot sufletul omenesc, cel necăjit şi întristat, tu, cea care cu toată dragostea îi porţi de grijă, măcar că nu s-a învăţat să cânte Fiului tău: Aliluia.

Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.

din Acatistul Maicii Domnului „Izbăvitoarea”

Acatistul Maicii Domnului „Izbăvitoarea”

image

Condacul 1

Apărătoare Doamnă, apără-ne de vrăjmaşii noştri, care se îndârjesc cu tărie să ne îndepărteze de Domnul nostru Iisus Hristos, şi învaţă-ne să-ţi cântăm cu bucurie: Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.

Icosul 1

Mulţimi de îngeri vin, la porunca ta, Maică a noastră, să ne izbăvească pe noi din nevoi. Tu, însă, primeşte de la noi această rugăciune:
Bucură-te, Cea care pe îngeri îi trimiţi spre mântuirea noastră;
Bucură-te, Împărăteasa cetelor de sus, al căror ajutor ceresc îl dăruieşti nouă;
Bucură-te, Cea care porunceşti îngerilor să ne păzească pe noi;
Bucură-te, Cea care cu oştire îngerească îi biruieşti pe vrăjmaşii noştri;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.

Condacul 2

Văzând cei izbăviţi din necazuri marele tău ajutor, ce l-au primit când s-au rugat ţie cu toată inima şi pe noi ne învaţă să cântăm Fiului tău, neîncetat: Aliluia!

Icosul 2

Mulţime multă de credincioşi au înţeles, Izbăvitoare Doamnă, că Fiul tău te-a dăruit lumii şi celor din nevoi grabnică ajutătoare, de aceea îţi cântăm ţie acestea:
Bucură-te, Maica celor din nevoi;
Bucură-te, mângâierea celor ce pătimesc;
Bucură-te, vindecarea celor bolnavi;
Bucură-te, nădejdea celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.

Condacul 3

Puterea Celui Preaînalt te-a dăruit pe tine spre mântuirea lumii şi nouă, celor ce pierim în necazuri, ajutor. Şi cine nu a fost izbăvit prin tine şi cine nu cântă Fiului tău: Aliluia!

Icosul 3

Având iubire nemărginită către neamul omenesc, ce suspinuri nu ai ascultat şi ce lacrimi nu ai şters, ale celor care te cheamă pe tine, cântând:
Bucură-te, celor din necazuri grabnică ascultătoare;
Bucură-te, celor întristaţi şi necăjiţi mângâietoare;
Bucură-te, celor ce pier grabnică mântuire;
Bucură-te, celor legaţi slobozire;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.

Condacul 4

Din viforul necazurilor care vin asupra noastră, ne mântuieşte, Izbăvitoarea noastră, pe noi cei ce pierim; potoleşte furtuna şi alungă necazurile ca să cântăm: Aliluia!

Icosul 4

A auzit neamul omenesc de iubirea ta minunată faţă de creştini şi de grabnica ta izbăvire a celor ce sunt în primejdii şi care se învaţă a-ţi cânta:
Bucură-te, izbăvitoarea din nevoi a neamului omenesc;
Bucură-te, Ceea ce potoleşti furtunile acestei vieţi;
Bucură-te, Ceea ce ne dăruieşti bucurie în necazurile noastre;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.

Condacul 5

Asemănându-te stelei celei călăuzitoare, izgoneşte bezna şi întunericul din inimile noastre păcătoase, ca văzând pe Domnul în lumina iubirii tale să-I cântăm Lui: Aliluia!

Icosul 5

Au văzut oamenii că le eşti grabnică ajutoare în multe feluri de necazuri şi cu bucurie îţi cântă acestea:
Bucură-te, Ajutorul nostru în necazuri;
Bucură-te, că ne scoţi din scârbe;
Bucură-te, izgonitoarea întristărilor noastre;
Bucură-te, mângâierea sufletelor noastre;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.

Condacul 6

Propovăduiesc ajutorul tău şi iubirea ta, Maică, cei vindecaţi, cei mângâiaţi, cei bucuraţi şi cei mântuiţi din necazuri, şi cântă Fiului tău Atotputernic: Aliluia!

Icosul 6

Ne-a răsărit, nouă, lumina mântuirii, în întunericul păcatelor ce ne înconjoară, Maică, şi ne-a învăţat să-ţi cântăm:
Bucură-te, Ceea ce izgoneşti întunericul păcatelor;
Bucură-te, Ceea ce alungi norul mâhnirii;
Bucură-te, Ceea ce luminezi întunericul sufletului;
Bucură-te, ceea ce trezeşti sufletele noastre cu lumina bucuriei;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.

Condacul 7

Noi, cei căzuţi în grea deznădejde, din pricina necazurilor ce ne apasă, cugetat-am la tine, Izbăvitoare, şi am căpătat întărire şi mângâiere, cântând Fiului tău: Aliluia!

Icosul 7

Minunată şi neaşteptată ni s-a arătat nouă mila ta cea mare, pe care am primit-o din mâna ta puternică, de aceea pretutindeni îţi cântăm:
Bucură-te, Împărăteasă preaputernică;
Bucură-te, cea care ne primeşti sub ocrotirea ta;
Bucură-te, cea care ne dăruieşti apărarea ta;
Bucură-te, cea care biruieşti pe vrăjmaşii noştri;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.

Condacul 8

Minune neînţeleasă văd cei sortiţi morţii şi cei ce se află în felurite nevoi, că fără de veste mântuire şi izbăvire de la tine, Atotiubitoare, primesc şi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Toţi cei ce vă găsiţi în întunericul necazurilor, toţi cei învolburaţi de furtuna suferinţelor, alergaţi la limanul cel blând şi la ajutorul acoperământului Fecioarei Izbăvitoare şi-i cântaţi:
Bucură-te, izvorul bucuriei;
Bucură-te, alungarea tristeţilor;
Bucură-te, micşorarea necazurilor;
Bucură-te, dătătoarea tihnei;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.

Condacul 9

Toată firea omenească te laudă pe tine, Maică, şi cântă ţie, celei ce ne aduci nenumărate bunătăţi în locul întristării, şi slăvesc pe Fiul tău, strigând: Aliluia!

Icosul 9

Cei întelepţi şi iscusiţi la minte, văzând grabnica şi minunata izbăvire a celor din nevoi, s-au mirat şi ţi-au cântat ţie aşa:
Bucură-te, ceea ce uimeşti lumea cu minunile tale;
Bucură-te, ceea ce ne întăreşti cu minunile tale;
Bucură-te, ceea ce strici nedumnezeirea cu minunile tale;
Bucură-te, ceea ce ruşinezi pe vrăjmaşi cu puterea dumnezeirii;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.

Condacul 10

Mântuieşte şi miluieşte tot sufletul omenesc, cel necăjit şi întristat, tu, cea care cu toată dragostea îi porţi de grijă, măcar că nu s-a învăţat să cânte Fiului tău: Aliluia.

Icosul 10

Zid tare de apărare creştinilor eşti şi oricărui suflet îngrădire s-a arătat icoana ta, Izbăvitoare, şi cu minuni s-a preamărit în lume, iar noi îţi cântăm:
Bucură-te, Povăţuitoarea noastră, care prin sorţi ţi-ai ales Sfântul Munte Athos;
Bucură-te, Izbăvirea noastră, care cu binecuvântarea ta ai binecuvântat Noul Athos;
Bucură-te, bucuria noastră, ceea ce ne-ai dăruit icoana ta semn al unităţii plaiurilor noastre;
Bucură-te, vesnica noastră bucurie, care prin minunata ta purtare de grijă ne ocroteşti cu icoana ta;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.

Condacul 11

Cântare neîncetată îti aduc ţie cei care prin tine iarăşi au dobândit izbăvire şi bucurie, şi dumnezeiescului tău Fiu îi cântă: Aliluia!

Icosul 11

Făclie luminoasă, strălucind în negura păcatelor, s-a arătat nouă icoana ta, Izbăvitoare, şi ne-a învăţat să cântăm:
Bucură-te, cea care ne izbăveşti de foamete;
Bucură-te, cea care izgoneşti firea cea aducătoare de pagube în lumea plantelor;
Bucură-te, cea care izbăveşti de la pieire câmpurile, pădurile şi toată verdeaţa;
Bucură-te mângâierea ţăranilor întristaţi şi binecuvântarea muncii lor;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.

Condacul 12

Har izvorând de la icoana ta, Izbăvitoare, râu îmbelşugat de vindecări ne-ai dăruit şi inimile noastre le-ai întărit cu veselie şi prin aceasta pe toţi i-ai învătat să-ţi cânte ţie, Maică, şi Fiului tău şi Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Vestim multimea vindecărilor tale; vestim mai presus de toate învierea copilului Anastasie şi cu glas de bucurie cântăm:
Bucură-te, celor morţi înviere;
Bucură-te, celor omorâţi cu inima însufleţire;
Bucură-te, ceea ce ne scoţi din veşnicul foc şi din moarte;
Bucură-te, apărare şi nădejde după moartea noastră;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.

Condacul 13

O, Preacântată şi Preaiubită Maică, milostiveste-te şi acum şi ne miluieşte, izbăveşte-ne pe noi cei ce suntem în dureri şi suferinţe şi ne învaţă pe noi să cântăm din toată inima lui Dumnezeu, celui Atoateiertător: Aliluia!

O, Preacântată şi Preaiubită Maică, milostiveste-te şi acum şi ne miluieşte, izbăveşte-ne pe noi cei ce suntem în dureri şi suferinţe şi ne învaţă pe noi să cântăm din toată inima lui Dumnezeu, celui Atoateiertător: Aliluia!

O, Preacântată şi Preaiubită Maică, milostiveste-te şi acum şi ne miluieşte, izbăveşte-ne pe noi cei ce suntem în dureri şi suferinţe şi ne învaţă pe noi să cântăm din toată inima lui Dumnezeu, celui Atoateiertător: Aliluia!

Icosul 1

Mulţimi de îngeri vin, la porunca ta, Maică a noastră, să ne izbăvească pe noi din nevoi. Tu, însă, primeşte de la noi această rugăciune:
Bucură-te, Cea care pe îngeri îi trimiţi spre mântuirea noastră;
Bucură-te, Împărăteasa cetelor de sus, al căror ajutor ceresc îl dăruieşti nouă;
Bucură-te, Cea care porunceşti îngerilor să ne păzească pe noi;
Bucură-te, Cea care cu oştire îngerească îi biruieşti pe vrăjmaşii noştri;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.

Condacul 1

Apărătoare Doamnă, apără-ne de vrăjmaşii noştri, care se îndârjesc cu tărie să ne îndepărteze de Domnul nostru Iisus Hristos, şi învaţă-ne să-ţi cântăm cu bucurie: Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.

RUGACIUNE

O, Maică a lui Dumnezeu, ajutorul si apărarea noastră, te rugăm, fii Izbăvitoarea noastră, căci la tine am nădăjduit întotdeauna şi cu toată inima te chemăm: milostiveşte-te şi ne ajută, fie-ţi milă de noi şi ne izbăveşte, apleacă urechea ta şi primeşte rugăciunile noastre cele cu durere şi cu lacrimi, şi precum vei vrea linişteşte-ne şi ne bucură pe noi, cei ce iubim pe Fiul tău cel fără de început şi Dumnezeul nostru. Amin

sursa:

 

Taina Căsătoriei

image

Condacul 1

Apărătoare Doamnă, apără-ne de vrăjmaşii noştri, care se îndârjesc cu tărie să ne îndepărteze de Domnul nostru Iisus Hristos, şi învaţă-ne să-ţi cântăm cu bucurie: Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.
Icosul 1
Mulţimi de îngeri vin, la porunca ta, Maică a noastră, să ne izbăvească pe noi din nevoi. Tu, însă, primeşte de la noi această rugăciune:
Bucură-te, Cea care pe îngeri îi trimiţi spre mântuirea noastră;
Bucură-te, Împărăteasa cetelor de sus, al căror ajutor ceresc îl dăruieşti nouă;
Bucură-te, Cea care porunceşti îngerilor să ne păzească pe noi;
Bucură-te, Cea care cu oştire îngerească îi biruieşti pe vrăjmaşii noştri;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.
Condacul 2
Văzând cei izbăviţi din necazuri marele tău ajutor, ce l-au primit când s-au rugat ţie cu toată inima şi…

Vezi articolul original 1.368 de cuvinte mai mult

Joi (Săptămâna Patimilor)

  Sfântul Teofan Zăvorâtul

Buna Vestire şi orânduirea Tainei Trupului şi Sângelui. Ce minunată îmbinare!

Ne împărtăşim de adevăratul Trup şi adevăratul Sânge al lui Hristos – aceleaşi pe care le-a primit, întrupându-se, din sângiurile prea-neprihănite ale Preacuratei Fecioare de Dumnezeu Născătoare, în acest chip, prin întruparea săvârşită în ceasul Bunei Vestiri a fost pusă temelia Tainei Trupului şi Sângelui.

Si acest fapt este amintit acum tuturor creştinilor, pentru ca aceştia să o cinstească pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ca pe Maica lor cea adevărată, nu doar rugătoare şi mijlocitoare, ci Hrănitoarea tuturor. Pruncii se hrănesc cu laptele mamei lor, iar noi ne hrănim cu Trupul şi Sângele luate din Preasfânta Fecioară de Dumnezeu Născătoare. Hrănindu-ne astfel, noi sugem cu adevărat lapte din sânul Ei.

din „Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an” 

De ce este atât de mult cinstită Maica Domnului?

sursa

Demult o femeie frumoasă m-a întrebat: „Pentru ce este atât de mult cinstită Maica Domnului, mai presus nu numai decât toţi oamenii sfinţi, dar chiar şi decât îngerii şi Arhanghelii?”

I-am răspuns: „Pentru că nici îngerii cu Arhanghelii, nici Heruvimii şi nici Serafimii nu au luat parte în chip atât de apropiat şi esenţial la orânduirea mântuirii noastre aşa cum a făcut ea. A trebuit ca Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu să-Şi însuşească în Persoana Sa firea omenească; fară acest lucru nu putea fi orânduită mântuirea noastră… Firea aceasta a fost luată din Pururea Fecioara prin aflarea Sfântului Duh şi umbrirea puterii Celui Preaînalt. Îngerii şi Arhanghelii au slujit dinafară la întrupare, fară să intre înlăuntrul esenţei lucrării întrupării de vreme ce Maica Domnului chiar în esenţa ei a intrat. Pentru aceasta este cinstită mai presus decât toate făpturile… în virtutea aceleiaşi participări esenţiale la întrupare, şi ocrotirea Ei faţă de noi este mai puternică decât a tuturor”.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte