Lumina

foto: google
foto: google
                                                                                           

Lumina e ceva ce poți aprinde în ochii celuilalt. Atunci cînd ea arde, poți ști că ești în iubire. Dacă ai aprins-o, caută să nu o stingi. Lumina celuilalt e măsura vieții tale.

Părintele Savatie Baștovoi

Sfântul Siluan Athonitul – Între iadul deznădejdii și iadul smereniei (audio)


Această lumină în noi… Noi n-o putem stinge, dar ne stingem noi faţă de ea. Nici o clipă să nu apună. Să nu fie apus, să nu fie noapte în noi.

…Zilele acestea cugetam aşa:

La unele surori ale noastre apar nişte suferinţe – chisturi, fie la sâni, care au forme dureroase. Şi am fost întrebat ce să facă, să se opereze? Da. Spovedania nu scoate răul din noi? Tot la fel şi fizic: scoatem răul din noi. Doctorul, şi el e de la Dumnezeu. Şi Mântuitorul spune: N-au trebuinţă cei sănătoşi, ci cei bolnavi de doctor. M-am întrebat cum se formează, cum apar. E plină presa noastră şi televiziunea de îndemnuri către tineri să-şi “trăiască viaţa”, să se arunce într-un fel de dezlănţuire a trupului acestuia. Căci dacă nu-l dezlănţui, zice Freud, aceste dorinţe, înăbuşite, refulate, provoacă nevroze, psihoze, psihopatii; te îmbolnăveşti. Şi atunci, cum e cu castitatea tinerei? Noi ştim legea de la părinţi: castitate până la altar, ca să te poţi încununa, şi credincioşie în cămin toată viaţa. Şi tu, tinere, aşa să ştii: să nu ştii decât de un Dumnezeu şi o nevastă. Dar vine Freud cu prietenii lui, spunând că se îmbolnăveşte dacă-şi păstrează castitatea. Şi, cugetând, mi-am zis şi eu: E posibil ca aceste energii nedescărcate să se adune în anumite zone specifice, în legătură cu firea omului şi, acolo, adunate, coagulate, nelucrate, să formeze aceste locuri, formaţiuni moarte. Atunci, care e calea? Am înţeles atunci, şi putem face această mărturie înaintea lui Dumnezeu şi a întregii lumi. Auzeam astăzi la Apostol: “Fraţilor, noi ai lui Dumnezeu împreună lucrători suntem, iar voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu. Zidirea lui Dumnezeu, după harul lui Dumnezeu dat mie, eu ca un înţelept meşter am pus temelia. Altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia seama cum clădeşte. Şi să clădească fiecare, că nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos”. Iar Mântuitorul spune: “Tatăl meu până acum lucrează şi Eu lucrez.” Toată existenţa, iubiţilor, e o zidire. În fiecare făptură noi vedem o operă. Nimic nu e static; nimic nu e încremenit, nimic nu e închis. Noi am provocat acestea. Pretutindeni e zidire, e viaţă, neîncetat. Dar în om existenţa şi viaţa e pe două planuri. O, nefericiţii care fac atâta cult numai trupului! Ca o obsesie. Or, cum poate scăpa omul? Prin viaţa lui deplină, iubiţilor. De ce un călugăr sau o călugăriţă adevărată nu trăieşte aceste fenomene? Mai mult, o călugăriţă care s-a dus la Sfântul Mormânt cu o asemnea boală s-a rugat şi a venit vindecată. Care-i taina? Omul trebuie să fie viu, neîncetat, dar pe amândouă planurile. Nu numai la nivelul planului bietei vieţuitoare necuvântătoare. Dar şi acolo este neîncetată viaţă; este neîncetată eliberare de energii ziditoare. Ce-ar fi bobul de grâu dacă nu s-ar înmulţi? Ce-ar fi mieluşelul?

Aflându-mă la un vivarium la Bacău, să ţin o cuvântare, la invitaţia unei doamne, la final mi-a spus că face o teză de doctorat despre albine. Şi eu am pus întrebarea: De ce produsul albinelor – mierea – e singurul care nu se alterează? A început cu probleme de la genă… Această structură a mierii… Eu cred altceva, într-o convergenţă între credinţă şi ştiinţă: Cred că mierea nu se alterează pentru că e produsul fecioarelor. E săvârşit acest dar în cea mai desăvârşită curăţie.

Atunci, când o tânără îşi păstrează această curăţie, dar nu încremenind, nu cu spaima: ce mă fac? – asemeni lui Petru, care s-a înspăimîntat de valuri – nu cu teamă, ci mereu să fie în ea viul vieţii la măsura omului, atunci nu va aduna în ea energii care acumulându-se să producă răul. Să ai în tine credinţa, nădejdea, dragostea; să ai mereu faţa lui Hristos, să te rogi şi să lucrezi după chipul lui Dumnezeu în toate domeniile. Chipul lui Dumnezeu Ziditorul. Şi tu să zideşti mereu. Zideşti sfinţenia în tine, zideşti eroismul moral, jertfelnic, dăruindu-te semenilor tăi, sărmani, bolnavi, neputincioşi, sau ca om politic, dăruindu-te, servind mulţimilor. Ca om de ştiinţă, ca om al artei, zidind în icoana ta, în cuvântul tău, în toate ale tale, în muzică… mereu să fii viu şi o clipă să nu opreşti. Energiile tale să nu se adune acolo să facă boală. N-ai timp de aşa ceva. Sunt încredinţat desăvârşit de acest adevăr deplin, al omului.

Atunci calci pe valuri, calci pe cancer, pe toate acestea pe care tu le-ai produs în lume. Tu, în ceea ce Părinţii au numit uriaşii care ucid sufletul: Uitarea – L-ai uitat pe Dumnezeu, ignoranţa – neştiinţa şi lenea. Nu rămâi în lene nici o clipă. Eşti viu şi calci peste şerpi şi peste balauri, peste valurile mării. Şi în tine e harul lui Dumnezeu. Neîncetat.

Un doctor, Nae Constantinescu, era preocupat cum să dreagă un os; cum să-l repare, cum să opereze. Şi, în zbuciumul lui, deodată, noaptea, a scânteiat ca o lumină în el: Măduva roşie la adult conţine celule care posedă capacitatea de a genera un os nou cu măduvă roşie la mijloc. “Mă frământam să ştiu de ce am fost trezit brusc în miezul nopţii de o idee care mi-a fulgerat în cap, provocându-mi o stare de epuizare fericită, dacă pot spune aşa. Ceea ce am observat eu în măduva roşie adultă reflectă ceea ce se întâmplă de fapt în perioada embrionară – la zămislirea şi la formarea vieţii noastre. Deci celulele multipotente embrionare rămân toată viaţa în peretele capilarelor sinusale din măduvă.” Doamne, cum aceasta, cum s-a petrecut această luminare? Am înţeles că la toţi laureaţii premiului Nobel aşa le-au venit ideile: scânteind. Iluminând deodată. Această scânteiere a harului, a luminii divine care e în noi. Cum zice Sfântul Pavel: Comoara aceasta, pe care o purtăm în vasele de lut; comoara harului; vasul de lut – este al nostru. Să luăm seama la această scânteiere. Într-un moment al vieţii mele, dacă luam seama la această scânteiere n-aş fi făcut o greşeală în viaţa mea.

Luaţi aminte toţi: Petru, în faţa lui Iisus, era în faţa harului şi a mers pe valuri. Îndată ce a privit către el a căzut în valuri. Luaţi toţi aminte când vă rugaţi, când aveţi o întrebare, rugaţi-vă şi lumina divină nu va întârzia.  Sfântul Serafim, fiind întrebat cum dă răspuns, cuvânt cuiva, a răspuns: Eu mă rog şi cuvântul care vine întâi, acela îl spun. Scânteia divină să n-o pierdem! Clipa să n-o pierdem; e clipa harului

google

Dă-ne, Doamne, clipa aceasta a lui Petru, care în faţa Ta călca pe valuri! Această lumină în noi… Noi n-o putem stinge, dar ne stingem noi faţă de ea. Nici o clipă să nu apună. Să nu fie apus, să nu fie noapte în noi. Acolo să fie, cum zice Înţeleptul: Eu dorm, dar inima mea veghează. – Veghere neadormită în faţa luminii, în faţa puterii ajutorului Tău. Cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, cu rugăciunile Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Amin.

din predica Umblarea pe mare, potolirea furtunii, Parintele Galeriu

Treaba buna e impreuna, treaba rea e in izolare. Cresterea il implica si pe celalt, caderea nu mai implica pe nimeni. Atunci cand cazi esti singur si cand te ridici esti impreuna. Nu te poti ridica decat impreuna. Nu te ridici singur. De exemplu stai in yoga acolo, tu singur. Aparente. Impreuna ne ridicam

Staretul Manastirii Oasa a vorbit cu corespondentul Stirilor ProTV Alex Dima, intr-un interviu exclusiv despre vocatia religioasa, legatura dintre credinta si ratiune, dar si despre rolul Bisericii in viata comunitatii. Un dialog care ne arata o alta viziune despre implicarea preotilor in societatea romaneasca.

Daca ne uitam trecutul, murim
Nu dorim sa creem o miscare exterioara ci mai degraba una launtrica, o miscare catre valorile noastre, catre identitatea noastra, catre trecutul nostru. Fiecare om este un rezumat al vietii sale, deci este un rezumat al trecutului. Noi facem parte dintr-un popor, iar poporul este familia noastra mare. Mostenim trasaturi de la familia si poporul nostru.

Trebuie sa avem constiinta valorilor noastre ca sa ne realizam la modul cel mai profund si autentic personal. Nu putem sa facem abstractie de trecutul nostru. Daca nu facem toate astea avem toate sansele sa murim. Cum ar fi o celula care nu este interesta de corpul nostru?

Ateul care a devenit calugar
Am plecat la Timisoara si eram numarul 1 la Electronica la Revolutie. In ‘90, eu eram ateu si am ajuns singur la constiinta ca exista Dumnezeu. Logic, rational, ca mie mi-a placut aritmetica de la gradinita. Eu tot timpul aveam lucrurile clare in cap si au inceput sa imi fie neclare. Care e rostul nostru? Cum a aparut Universul, care e sensul vietii, daca eu dispar dupa ce mor, pentru ce am mai aparut? Eram ardelean incapatanat, trebuia sa ma lamuresc. Pana la urma am studiat sa vad cum a aparut Universul. Din nimic? Am tras concluzia ca exista o fiinta care a creat totul, ca altfel nu se poate.

Pana atunci ma deranjau cei care mergeau la biserica. Cand ii vedeam ca ies de la catedrala cu capetele plecate ma deranja crunt. Mi se parea ca in capetele alea e toata prostia universului. Si am ajuns ca si eu sa plec capul inaintea lui Dumnezeu. E vorba de o chemare si o vocatie cu care te nasti. Daca nu ai samanta aia a calugariei in tine nu rasare calugaria.

Tinerilor de azi le lipseste viata
Ma gandeam daca am avea noi o manastire a nostra, noi tinerii, cati nu ne-am intoarce? Si peste ani ajungand aici, realizez ca asta este. O manastire a tinerilor

Am venit aici ca lumea sa aiba o noua viata si sa o aiba din belsug. Si pe tinerii care vin aici viata ii convinge. Ei nu vin intr-un sistem doctrinar, intr-un loc in care li se preda. De asta si insistam pe relatii de viata, nu pe conferinte. Mergem cu ei pe munte, mergem cu ei la munca, mergem sa vina in contact cu viata, cu realitatea. Lor asta le lipseste, viata.

Tinerii merg tot mai rau, tot mai distrusi. Oare nu trebuie sa facem ceva? Ne-am pus problema comunismului, ca e bun sau nu e bun, dar la democratie nu ne punem problema? Nu ne punem problema, pentru ca acum se satisfac patimile foarte mult

Iadul incepe de pe Pamant
Omul fara Dumnezeu e un consumabil. Se consuma aici. Se va consuma si in Iad. Iadul e despartire de Dumnezeu. Iadul incepe de pe Pamant, sa stiti.

Spun Sfintii Parinti ca numai calugarului Dumnezeu ii ingaduie sa se cunoasca pe sine insusi. Mireanului nu, pentru ca pica in deznadejde. Eu cand am venit aici, la manastire, am fost dezamagit de la inceput de mine insumi. Cand m-am cunoscut nu imi venea sa cred cat stau de prost. Pe masura ce se face mai multa lumina inauntru, se vede mai bine mizeria. Pe masura ce te adancesti dai de tot felul de lucuri acolo.

Treaba buna e impreuna, treaba rea e in izolare. Cresterea il implica si pe celalt, caderea nu mai implica pe nimeni. Atunci cand cazi esti singur si cand te ridici esti impreuna. Nu te poti ridica decat impreuna. Nu te ridici singur. De exemplu stai in yoga acolo, tu singur. Aparente. Impreuna ne ridicam

Biserica nu face destule pentru oameni

Biserica ar putea sa faca infinit mai mult si noi stam… Hai ma frate, macar la parohie pune o livada si ce creste acolo vinde si mai fa ceva la biserica. Ce tot cersim? Fa tu ca preot, pune la punct biblioteca primariei. Ce stai si te uiti? Vine apa si spala drumul. Pai du-te tu ca preot, ia harletul si trage apa, sa nu mai ia drumul. Sa te vada oamenii ca faci gestul asta, predica mai buna nu exista.

Asa se intampla cu orice preot. Daca oamenii te vad ca esti comod si doar moralizezi la ei acolo si nu faci nimic pentru ei. Dar ia pune si tu mana acolo si te implica. Sunt batrani la sate parasiti, ai nimanui. Fa o echipa acolo cu biserica si ajuta-i pe aia, ca aia la randul lor vor ajuta si ei. Dar trebuie sa aiba preotul initiativa. Suntem saraci pentru ca suntem puturosi si necredinciosi, de asta suntem saraci.

Trebuie sa te integrezi, nu merge tu sa ii incolonezi pe ei. Au o constiinta comunitara, cine esti tu ma sa faci randuiala la ei in sat?

Tot interviul il gasiti aici:

http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/emisiuni/2015/sezonul-1/suntem-saraci-pentru-ca-suntem-puturosi-si-necredinciosi-ce-crede-parintele-iustin-ca-trebuie-sa-faca-biserica-pentru-romani.html