Lumina

Ma gindesc cite lucruri și-au pierdut puterea și au rămas in viața noastră doar ca simboluri. Unul dintre ele este chiar Lumina. Luminările si Candelele s-au păstrat doar in biserici. Ca simbol. In unele zone din România batrinii nu zic luminare, ci „lumina”. Azi lumina vie a lumânărilor arde simbolic pentru ca este acoperită de becurile electrice. Le aprindem fără sa mai stim de ce. Chiar așa: de ce?

La Oricova nu am curent și cind a căzut noaptea am improvizat o candela dintr-un pahar și o bucata de capac de tabla. Lumina unei singure candele lumina întreaga casa așa ca puteai calcă fără sa te lovești de stilpi, fără sa orbecai cu miinile întinse. Am inteles de ce candela e sfinta.

Lumina de noapte e altfel decit lumina de zi, așa cum soarele e diferit de luna. Noaptea este pentru somn și contemplație, iar luminile puternice strica și una și alta. Ce Nebunie, s-ar părea, sa nu mai ai ocazia sa experimentezi lipsa luminii. Dar lumina falsa ne luminează exteriorul, in timp ce înăuntru creste întunericul. Dacă ziua ar începe odata cu răsăritul soarelui și s-ar sfirsi cu căderea nopții, am avea suficient timp pentru munca și somn, nu am dormi in cele mai frumoase ore ale zilei, cind totul miroase a prospețime și nu am sta treji cind noaptea apasă toata zidirea spre somn. De aici bolile psihice, stresul, irascibilitatea și întunecimea minții.

Bucurați-va de lumina. Bucurați-va de puțin. Și multumiți lui Dumnezeu pentru toate.

Părintele Savatie Baștovoi

Sf Isaac Sirul: Cuvinte catre singuratici despre viata duhului, taine dumnezeiesti, pronie si judecata [24]

Cuvantul 3

Al aceluiasi frate Mar Isaac episcop si singuratic.
Felurite capitole despre cunoastere, in care se gasesc contemplari inalte si o cunoastere desavarsita, intelegeri dense si minunate si mari taine ce slujesc bucuriei si veseliei sufletului si cresterii lui in cele duhovnicesti.


Intaia suta a capitolelor despre cunoastere

(continuarea)

71. Nu toţi care se ostenesc putin sunt şi iubitori de odihnă, nici toti care se nevoiesc puternic sunt şi iubitori de osteneală. Unul se nevoieşte putin, dar are sufletul plin de căinţă; acesta compensează prin osteneala inimii ostenelile trupului pe care le lasă deoparte din pricina neputinţelor lui; printr-o neincetată rămânere în sine însuşi, acesta îşi înfrânează gândurile ca patimile trupului să nu-l atace prin simţuri. Altul se osteneşte mult după puterea sădită în trupul său, dar din când în când compensează ostenelile sale prin relaxări şi destinderi care urmează acestora umblând încoace şi incolo. Unul ca acesta nu scoate nici un folos din ostenelile sale, pentru că, pe de o parte, ostenelile făcute in salturi sporesc in el mândria, iar, pe de altă parte, relaxarea trupească care urmează acestora face sa crească în el răscoala şi poftele trupului.

72. Scopul ostenelilor celui ce făptuieşte corect lucrul sau [ascetic] e acela de a-si face mintea de nebiruit pentru patimi, sănătoasă şi nemişcată, iar scopul cunoaşterii lui e acela de a apropia mintea de darul vederii dumnezeieşti care e implinirea contemplării. 73. Când potrivnicul vede că sufletul singuraticului e hotarât în lupta împotriva lui, si ca-l provoacă cu dârzenia lui orice lucru, atunci foloseşte orice prilej ca să lege gândirea lui de cele lumeşti fiindcă nu ştie cum să-i întindă o cursa mai mare. Si aşa îl face, după cum vrea, fără oprire şi fara greutate, robul patimilor celor mai puternice: desfrâul, invidia şi mânia. Dacă singuraticul s-a lăsat o vreme prins de ele, are mâinile şi picioarele legate, e impiedicat şi cade mereu în una din ele; şi atunci e prea tarziu ca să se îngrijească din nou de paza poruncilor şi de rugăciunea curată. 74. Cuprins de slavă deşartă e nu cel care se complace in laude atunci când este lăudat, ci acela care-şi pregăteşte el însuşi prilejurile lor. 75. Gândire smerită are cel care nu se complace in lauda nici atunci când este lăudat pe bună dreptate. 76. Simţirea harului cu mintea se descoperă în lucrarea  caintei cu mintea. 77. Lucrarea căinţei cu mintea e plânsul omului ascuns, vărsat în inimă când inţelege iubirea Tatălui său, iar nu când teme de osândă; aceasta e ocupatia lui în meditarea sa necontenită la Dumnezeu, în implorarea ascunsă a gândirii care-i poartă durerea ca pe o jertfă şi nu incetează să se gândeasca la El in orice clipă. 78. Simţirea mentală a minţii care are loc în lucrarea linistirii [practica isihiei] e desfătarea de nădejdea bucuroasa a cărei gustare ţâşneşte în inimă în mijlocul intristării care vine dintr-o inimă îndurerată; e ceea ce se spune: „Fericiţi cei plâng, că aceia se vor mângâia” [Mr 5, 4]. 79. Aşadar, când cineva in făptuirea sa pe calea virtutii ajunge la bucuria nădejdii, orice întristare încetează şi povara făptuirii lui se uşurează pentru el. Acum el lasă făptuirea fricii şi incepe făptuirea iubirii; se dezbracă de frica şi de spaima căii şi inima lui începe să fie pusă în mişcare neîncetat de incredere. Inima sa găseşte sprijin, găndirea lui saltă şi nu mai vede nicidecum această lume. De acum înainte in inima lui se pune în mişcare o nădejde cu privire la cele viitoare. E plin de bucurie necontenit şi lumea aceasta e ascunsa de ochii lui fară să ştie cum. Sufletul său saltă în fiece clipă ca şi cum ar sta deja în lumea cea nouă. Acestea şi altele ca acestea le vede necontenit în sufletul său în liniştirea lui. Căci, aşa cum spuneam, ele vin în vremea în care sufletul a început să se despartă de părtăşia cu păcatul, iar prin liniştirea necontenită inima lui a inceput să se cureţe de feluritele aduceri-aminte care năşteau o diversitate de imagini care înviau mădularele omului celui vechi. 80. Când în gândirea unui asemenea om a început această mişcare a nădejdii şi in inima lui încolţeşte pe neaşteptate, fără motiv şi neîntrerupt bucuria care vine de aici, atunci el nu mai cunoaşte osteneală, nici povara lâncezelii [akediei]. nici frica de moarte. Ştiu cu adevărat, frate, că acesta a ajuns aici pentru că era cu totul beat până acolo încât atunci când voia să-L slăvească pe Dumnezeu şi să-şi mărturisească bucuria, limba i se frângea şi nu mai reuşea să binecuvânteze pe Dumnezeu, ci gângurea ca un prunc şi vorbea cu Dumnezeu ca un copilaş cu tatăl său. Această bucurie îmbată omul intreg. Despre o asemenea bucurie spunem că face inima limpede, că e uşa de intrare în descoperirile mentale ale mintii, care sunt cele văzute la rugăciune. Aceasta e prima gustare prin care intrăm in portul dumnezeiesc, împlinirea căinţei şi măngăierea făgăduită în Evanghelie. Din când în când însă îi este luată, ca să se smerească, şi atunci îl năpădesc îndoieli, tulburări şi întuneric. După care se bucură şi se desfată din nou. Aceasta se intâmplă, frate, printr-o liniştire neîntreruptă şi o tăiere desăvârşită a oricăror legături cu fiii oamenilar, când ne ocupăm de citiri şi de altele asemănătoare.

<- pagina anterioara       continuare ->

Sf Isaac Sirul: Cuvinte catre singuratici despre viata duhului, taine dumnezeiesti, pronie si judecata [23]

Cuvantul 3

Al aceluiasi frate Mar Isaac episcop si singuratic.
Felurite capitole despre cunoastere, in care se gasesc contemplari inalte si o cunoastere desavarsita, intelegeri dense si minunate si mari taine ce slujesc bucuriei si veseliei sufletului si cresterii lui in cele duhovnicesti.


Intaia suta a capitolelor despre cunoastere

(continuarea)

61. Aşa cum e cu neputintă ca firea demonilor să se arate ochilor noştri fără a lua o asemănare potrivită simturilor cu care suntem imbrăcati, tot aşa e cu neputintă ca ea să-şi pună in mişcare gândurile înăuntrul inimii, nici sa îndrepte spre ele privirea inteligenţei, fără inchipuirile produse de simturi şi de lucruri. 62. Îndrăznesc să spun că scopul final al contemplării din lumea viitoare, când noi toti vom deveni dumnezei prin harul Creatorului, e vizibil in fiintarea sfintilor îngeri. Fiindcă acesta a fost de la început scopul Său: să aducă întreaga fire a fiintelor rationale la o egalitate, în care să nu mai fie diferentă între unele şi altele, nici prin dualitate, nici prin simplitate, fără să fie desfiintat însă trupul natural. Dar atunci asemenea lucruri nu vor mai fi supuse cercetării.

63. Multi sunt cei care, atunci când îngenunchează şi face o rugaciune curată şi plină de zdrobire, opresc mişcările şi pun capăt ingenuncherilor pline de rugăciuni folositoare la găndul că au lăsat rostirea psalmilor sau dorinta de citire pentru multa zăbovire în această mare lucrare [a rugăciunii] de al carei folos nu sunt incredintaţi. Nu ştiu minunaţii aceia că pentru această [rugăciune] săvârşim şi psalmii şi citirea, ca prin rostirea acelora şi meditarea la ei gândul să se curete de imprastiere şi să fie limpede mişcat de rugăciune, care e convorbirea cu Dumnezeu pentru care există orice alt lucru. 64. Credinta e o mişcare plină de certitudine care urcă in inteligenţă prin harul lui Dumnezeu cu privire la lucruri ce nu pot fi incredintate hârtiei şi literelor, dar pe care o inteligenta credincioasă le poate cunoaşte. Dar şi acestea se descopera  celor sănătoşi; celor bolnavi şi a căror hrană sunt legumele, nu li se dă hrana celor sănătoşi. 65. Inchină-te pana la pământ inaintea lui Dumnezeu, ca te facă să guşti dulceata pe care o primesc asceţii la ceasul slujbei şi al rugăciunii. Ei dobândesc certitudinea vietii gătite pentru cei drepţi după înviere atunci când mintea lor se întinde înainte în liniştirea care cade peste ei de la Dumnezeu in vremea rugăciunii, în afara oricărei voinţe, libertăţi şi închinări a firii. Când stau în picioare la rugăciune, minţile lor, devenite strălucitoare din pricina liniştirii păzite, sunt îmbracate în slava lui Dumnezeu nu numai noaptea, dar şi ziua. 66. Intăreşte-ti inteligenţa la slujbă cu strălucirea imbracata de ea şi care-i vine de la flacăra pe care o aprinde în ea citirea. 67. Meditează cu dulceaţă la cărţile care-ţi vor face cunoscut scopul creaţiei lui Dumnezeu şi care la vremea rugăciunii trag mintea spre minunare[1] .
68. Există două feluri de contemplări ce ţin de intelegerea firilor rationale. Una e contemplarea a ceea ce vedem ascuns in tainele legate de ceasul venirii lor la existenţă, şi alta cea care arată în aluzii modurile lor de viaţă şi darurile naturale pe care le-au primit de la Creatorul. Una arată taina invierii generale a creaturilor: în ce ordine şi în ce clipită se va face actul tainic al învierii; cealaltă arată în aluzii vieţuirea nouă care va fi cea a fiinţelor raţionale în acea viată şi cum i-a bineplăcut harului nemăsurat al Creatorului să le învrednicească de acest loc duhovnicesc. Ca plecând de la fiecare din aceste contemplări să ni se descopere în chip nedesluşit tainele lumii celei noi pe care le poartă acele fericite fiinţe; taine pe care i-a bineplacut Creatorului să ni le arate şi vestească dinainte, încă de la începutul acestei lumi: cele pe care le va face creaţiei la împlinirea timpului, starea cea bună a celei de-a doua existenţe pe care o va primi aceasta, în ce fel va veni aceasta şi cum va fi ea în acea nouă stare.
69. Iubitor de osteneală nu e cel care nu iubeşte trupul, ci cel care nu iubeşte obişnuintele trupeşti.
70. Când prin viata în liniştire slăbesc şi tac patimile din suflet, atunci li se vine de hac şi poftelor trupului.

<- pagina anterioara    continuare- >


 

[1]- „Lămurire: Sfatul de a-i citi pe invăţătorii temerii de Dumnezeu trebuie urmat după stările diferite ale fiecăruia. Citirea celor ce vorbesc despre treapta desăvârşirii e pentru singuratici, pe care trebuie să-i facă sa crească spre ea; dar cănd singuraticul trebuie să invete păztrea vietuirii virtuoase şi lupta împotriva patimilor, nu sc cuvine să citească altceva decat cărtile Părintilor singuratici.” 

Sf Isaac Sirul: Cuvinte catre singuratici despre viata duhului, taine dumnezeiesti, pronie si judecata [22]

Cuvantul 3

Al aceluiasi frate Mar Isaac episcop si singuratic.
Felurite capitole despre cunoastere, in care se gasesc contemplari inalte si o cunoastere desavarsita, intelegeri dense si minunate si mari taine ce slujesc bucuriei si veseliei sufletului si cresterii lui in cele duhovnicesti.


Intaia suta a capitolelor despre cunoastere

(continuarea)

51. Cuvântul „Judecăţile Tale sunt adânc mare” [Ps 35, 7] are acelaşi inţeles cu cuvântul: „Intuneric sub picioarele Tale” [Ps 17, 10]. Prin „sub picioarele Tale” psalmistul arată lucrurile care îl depăşesc, fiindcă într-adevăr de nepătruns sunt contemplările Judecăţii, Proniei şi Economiei Sale faţă de fiinţele raționale. 52. „Intunericul” propriu treptei duhovniceşti e atunci când mintea e înghiţită de minunare şi primeşte în Duh o înţelegere care cade pe neaşteptate peste sufletul său şi-i ţine mintea nemişcată, în timp ce toate cele văzute se ascund privirii ei intr-o necunoaştere şi nesimţire a lucrului pe care încearcă să-L privească. Acest întuneric face ca mintea să rămână nelucrătoare ca atunci când un nor invăluie un lucru şi-l sustrage vederii ochilor trupeşti. 53. Mucenic viu e cel ce se căieşte cu adevărat. Prin lucrările lor, lacrimile întrec sângele, iar căinţa întrece mucenicia. Mucenicia lacrimilor vine înainte muceniciei sângelui atunci când vom primi cununa. Mucenicii sângelui vor primi cununa o dată cu ceilalți, mucenicii lacrimilor o vor primi înaintea celorlalţi. Cine se căieşte cu adevărat pare aşadar să primească o dublă cunună. 54. Scopul rostirii de psalmi să fie o convorbire liniştită cu Dumnezeu într-o implorare tăcută şi neincetată. Să nu inmulțim ca neghiobii rostirea lor atunci când ne lăsăm găndurile să hoinărească prin gunoi, dar să nu ieşim din ele decât atunci când suntem lipsiti de bunătăţile pe care o minte înţeleaptă obişnuieşte să le strângă în acele clipe.

55. Vrei dar să te făleşti cu trupul rugându-te, stând în picioare ca un viteaz ascet, sau cauti bucuria inimii tale? Scris este: „Spune cinci cuvinte cu ințelegere” [ 1 Co 14, 19] și opreşte-te de îndată ce te simti cuprins de betie. Dar dacă urmăreşti o stare în picioare mai bună, se poate, chiar ținând limba tăcută, să o prelungim într-o veghere lungă, fără a împiedica rostirea. Atunci inima inaintează în înţelegere din pricina marii odihne pe care i-o aduc cele spuse. 56. Toată cunoaşterea se imparte în două: într-una ce tine de simturi [sensibilă] şi alta care tine de intelegere [inteligibilă]. Cea dintâi se numeşte făptuire [practică], şi este virtutea, cea de-a doua se numeşte vedere [contemplare]. Cea dintâi se împarte la rândul ei în două: într-o făptuire materială şi una imaterială; cea materială e lucrată în legătură cu ceilalți oameni, cea imaterială e cea pe care omul o lucrează cu sine însuşi. 57. Genurile făptuirii materiale sunt: slujirea bolnavilor primirea străinilor, spălarea celor osteniti, milostenia dată celor lipsiţi, mângâierea celor indurerati şi intristati în inima lor [Mt 25, 35-36], a da o invătătură folositoare creşterii semenilor noştri împreună cu celelalte, prin care se împlineşte iubirea de aproapele potrivit voii lui Dumnezeu. 58. Genurile făptuirii imateriale sunt toate cele care nu se pot săvârşi în afara noastră: fecioria, postul, lacrimile, citirea, slujba, liniştirea, rugăciunea şi cele asemenea acestora. Prima parte se numeşte jumătatea unei părti; a doua se numeşte partea părtilor, fiindcă imbrătişează toată partea făptuitoare. Partea materială nu e de-ajuns insă pentru a elibera mintea de materialitatea gândurilor care stă în mişcarea patimilor. Partea a doua însă curătă sufletul de mişcările materiale şi îl apropie de partea mai bună care se numeşte contemplare. De aceea, adevăratii singuratici se străduiesc să lucreze neîncetat această parte materială mai bună pentru ca, odată curătiti de aceasta, să fie inăltati cu uşurintă de la gândurile materiale la contemplare. 59. Există o rugăciune particulară şi una generală: o rugăciune generală e, de exemplu: „Facă-se voia Ta” [Mt 6, 10], una particulară e, de exemplu: „Şi pentru aceasta de trei ori L-am rugat pe Domnul” [2 Co 12, 8]. Fiindcă avem un potrivnic, firea noastră are nevoie de multe [rugăciuni]. Suntem imbrăcati într-un suflet aplecat spre alunecare, şi nu e de aiuns intotdeauna să ne rugăm la modul general. Nici măcar cei desăvârşiti nu pot stărui multă vreme în aceasta. Vedem că şi sfintii cunoşteau diverse forme de rugăciune, cum arată fericitul Pavel şi ceilalţi Apostoli. Si Sfintii Părinti au aşezat în Biserică psalmii lui David pentru că în ei sunt diverse forme de rugăciune. De aceea, la începutul tuturor Ceasurilor rânduite au aşezat ca temelie a mântuirii rugăciunea care ne-a fost dată de Mântuitorul; după ea vin rugăciunile pe care Duhul le-a alcătuit spre povătuirea şi desfătarea noastră prin gura fericitului proroc [David], şi care sunt cântările [psalmii] lui; iar apoi, pentru ceasurile care rămân, ne potrivim rugăciunile cu ceea ce ne arată firea noastră, potrivit bolii ei care ne sileşte sa-L chemăm în ajutor pe Creatorul nostru. O rugăciune variată ajută o gândire slabă şi neputincioasă şi învată să iubim firea. Dar în vremea când inteligenta va fi sănătoasă şi se va ridica la o treaptă înaltă, dorinta se va rostogoli fără greutate spre Dumnezeu. 60. Aşa cum e cu neputintă ca urechea să audă un cuvânt fără să se fi scos un sunet, tot aşa nici inteligenta nu se poate ocupa înăuntrul ei de patimi fără o materie oarecare.

<- pagina anterioara     continuare ->

Sf Isaac Sirul: Cuvinte catre singuratici despre viata duhului, taine dumnezeiesti, pronie si judecata [21]

Cuvantul 3

Al aceluiasi frate Mar Isaac episcop si singuratic.
Felurite capitole despre cunoastere, in care se gasesc contemplari inalte si o cunoastere desavarsita, intelegeri dense si minunate si mari taine ce slujesc bucuriei si veseliei sufletului si cresterii lui in cele duhovnicesti.


Intaia suta a capitolelor despre cunoastere

(continuarea)

41. Cei ce vor da peste această carte şi vor vedea unele din capitolele despre cunoaştere scrise deasupra rândurilor, să nu creadă că e vorba de o greşeală, fiindcă aceste capitole despre cunoaştere slujesc drept lămurire pentru multe din cele spuse în această carte, sunt ca o cheie pentru înţelegere şi o uşurare bogată pentru cititor. Fiindcă această carte a fost alcătuită de noi ca o aducere-aminte pentru noi înşine plecând de la plină­tatea contemplării Scripturilor, cum stă scris în capul cărţii, plecând puţin şi de la încercările care au venit peste mine. Am scris deci pe deasupra [rândurilor] aceste capitole despre cunoaştere ca să luminăm gândirea acolo unde citirea cărţii se dovedeşte cu anevoie de înţeles. Căci în ele sunt cuvinte care la prima lectură au un sens, dar înăuntrul lor au ascuns un altul, diferit[1] „.
42. Lipsită de contemplare, rugăciunea e plină de lânce­zeală [akedie] şi nu se face decât cu de-a sila. Aceasta din pricina unei întunecimi de nepătruns care, la rândul ei, vine din pricina unei mari risipiri a simţurilor care duce la risipirea mintii, din care iese în gândire o întunecime de nepătruns, un smârc întunecos. Cine se roagă însă în contemplare sălăşluieşte în desfătare, se roagă cu dulceaţă şi rămâne în rugăciune fără luptă.43. Aşa cum în sfinţii îngeri se vede posibilitatea de întelegere [inteligibilitate] a Tatălui, aşa în fiii oamenilor se vede posibilitatea de inţelegere [inteligibilitate] a lui Hristos.44. Cine locuieşte în liniştire şi-şi găseşte desfătarea în contemplarea însuşirilor lui Hristos, moşteneşte încă de aici in arvună impărăţta viitoare. 45. Relaxarea orbeşte omul, fiindcă atunci nu mai priveste la cele dumnezeieşti cu frică şi minunare, ci le scrutează cercetare deşartă. 46. Minunarea gândirii îi insoţeşte pe cei ce şed în singuratate fără împrăştiere, căci plecând de la constrângerile situatiei şi ostenelile ascezei, aceasta [şederea în singurătate] pune in mişcare stârniri aprinse şi pline de uimire prin înlelepciunea pe care o face să se nască în gândire. 47. Ce este udarea pentru plante aceasta e tăcerea necontenită pentru sporirea cunoaşterii. 48. Ce este flecăreala despre inţelepciune aceasta e ca goliciunea pentru mădularele unui trup feciorelnic. 49. Hristos Domnul e fie Intâiul-Născut, fie Unul-Născut, dar acestea două nu sunt într-o singură Fire; fiindcă El S-a facut Întăi-Născut între mulţi fraţi [Rm 8, 29], dar este Unul Născut [In 1, 18] pentru că nici înainte, nici după El nu mai este nici o altă naştere [din veci din Tatăl]. Aceste două lucruri se adeveresc într-un singur Dumnezeu şi intr-un singur om, care s-au unit într-o singură persoană, fără ca însuşirile firilor să se amestece din pricina unirii[2]  .50. Când gândirea noastră se învârte în cerc şi e zdruncinată în simtirile ei din pricina ameninţărilor Scripturii şi a osândelor ei la adresa păcatelor noastre, n-avem nici o scăpare de această teamă decat gândul că Dumnezeu S-a Impăcat cu noi prin moartea Fiului Său pe cand eram noi păcătoşi [Rm 5, 8]. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său Unul-Născut într-o vreme când nu era nici urmă de frică de Dumnezeu in lume; caci stă scris: ..Am fost găsit de cei care nu M-au căutat şi M-am lăsat căutat de cei care n-au întrebat de Mine” [Is 65, 1].


 

[1]– Nolă marginală: „Fiecare din aceste capitole despre cunoaştere din Pnma secţiune au fost scrise deasupra rândurilor.”

[2]–  Formulă uimitor de apropiată de cea a Sinodului IV Ecumenic de la Chalcedon = Hristos are doua firi şi o singură persoanâ. Isaac vorbeste de kyame şi parsopa, nu de qnome în Hristos. E foarte posibil ca Isaac sa fi fost in secret un simpatizant al lui Martyrius/Sahdona, alt ascet siro-oriental faimos, pentru o vreme episcop, acuzat şi persecutat cu o generaţie inainte (la mijlocul secolului VII) pentru chalcedonism hristologic.

<- pagina anterioara        continuare ->

Sf Isaac Sirul: Cuvinte catre singuratici despre viata duhului, taine dumnezeiesti, pronie si judecata [20]

Cuvantul 3

Al aceluiasi frate Mar Isaac episcop si singuratic.
Felurite capitole despre cunoastere, in care se gasesc contemplari inalte si o cunoastere desavarsita, intelegeri dense si minunate si mari taine ce slujesc bucuriei si veseliei sufletului si cresterii lui in cele duhovnicesti.


Intaia suta a capitolelor despre cunoastere

(continuarea)

31. Demni de admiraţie sunt cei care se aruncă pe mâncauri ca să se ghiftuiască cu ele şi pot să-şi păzească fecioria fără să-i tulbure ruşinea, ca să nu mai spunem nimic de miş­cările dumnezeieşti date gândirii lor. Negreşit ei nu mai sunt îmbrăcaţi în trup, nu mai au în el umori şi amestecul [tempe­ramentul] lor, ci au deja un trup duhovnicesc. Vei putea oare controla şi gândurile, ca ele să nu fie puse în mişcare de ghiftuială, lucru cu neputinţă sau doar cu anevoie? Şi ce vei face cu trupul tău când dulci mişcări se vor înălţa în mintea ta în mijlocul acestei tulburări, când nu atârnă de voia ta ca ele să se pună sau nu în mişcare, sau când mişcările întinate se vor preface în mişcări virtuoase? A ţine în frâu gândurile stă în puterea noastră. Se înşală deci cine spune că e nepătimaş cu burta plină. Să stăruie, aşadar, în paza acestor lucruri!32. Curăţia e ştergerea aducerilor-aminte printr-o inteli­genţă plină de multe contemplări. Dar nefiind fără trup, nici aceasta nu e scutită de ispita mişcărilor; e însă ispitită, nu şi robită. Nu luptă cu ele, ci le dispreţuieşte; e biruitoare, dar nu luptătoare. Stârnirile devin îndrăzneţe, dar nu în aducere-aminte unde nu lipseşte nimic, nici mişcările care se scurg în afară fără ca nimic să le corespundă în trup. Se întâmplă atunci să existe o întunecare, nu şi luptă, fiindcă aceasta e împiedi­cată de limpezimea făptuirii ascetice.33. Nepătimirea nu înseamnă a nu mai simţi patimile, ci a nu le mai primi din pricina beţiei inteligenţei pricinuită de slava sufletului.34. Zi şi noapte să nu înceteze în inima ta această rugăciune: „Doamne, izbăveşte-ma de întunericul sufletului!” Căci acesta e scopul întregii rugăciuni proprii treptei cunoaşterii. Un suflet întunecos e un al doilea iad [şeol], dar o inteligenţă lumi­nată e tovarăşa serafimilor.35. Fericit cel a cărui inimă s-a deschis şi a simţit ce anu­me va face Dumnezeu neamului fiinţelor raţionale. E minunat să vezi cum, întrucât cunosc cu exactitate această nădeje, firile lor înţelegătoare aşteaptă această bucurie unde sunt chemate şi ele, cum suntem chemaţi şi noi.36. E uşor să spui fratelui tău: „Iubeşte pe Dumnezeu!” Mai trebuie să ştim şi cum anume. Dintr-o liniştire neamestecată şi o făptuire unită cu smerenia se naşte în inimă făptuirea proprie treptei sufleteşti care se numeşte vieţuirea ascunsă in gândire. Ar fi multe de spus despre lucrurile ascunse pe care le naşte în suflet liniştirea. Am vorbit despre diversele lor aspecte în secţiunea care explică lucrarea vieţuirii [ascetice]. Prima ei sămânţă e durerea inimii care duce la bucurie. Făptuirea proprie treptei sufleteşti ne apropie de făptuirea proprie treptei duhovniceşti care e minunarea în Dumnezeu. Aceasta e simţirea tainelor Lui care pune sufletul în clocot, în vreme ce mişcările lui sunt cufundate ca într-un nor întunecos; si dacă ar fi să vorbim în prefigurări [biblice], e ca norul care-l ascundea pe Moise [Iş 20,21], şi înăuntrul căruia a pierit pentru lume. Tot ce s-a petrecut atunci în chip sensibil se petrece acum în chip inteligibil [spiritual] şi aşa se întăreşte in noi o credinţă cu certitudine deplină. Aceasta aprinde în om un foc din creştet până în unghii[le de la picioare]. Forţa naprasnică a acestui foc e iubirea care aduce aminte neîncetat sufletului să lase cele pământeşti şi să umble prin mişcările sale în Dumnezeu.37. Vieţuirea proprie treptei duhovniceşti e o lucrare fara simţuri; potrivit Părinţilor care o numesc „minte goală”, ea este inteligenţa aflată în comuniune cu Dumnezeu prin descoperirea tainelor Lui. Alţi [Părinţi] o numesc „vedere dincolo de trup”, aşa cum scrie cineva: „Atunci omul vede în el însusi lumina frumuseţii sufletului său, iar la vremea rugăciunii vede în el vederi cereşti”[1] , adică slava lui Dumnezeu care e vederea tainelor Lui.38. Vorbeşte de „vedere a slavei lui Dumnezeu” pentru că atunci se pune în mişcare în om o înţelegere a măreţiei Firii Lui. Prin simţirea acesteia, această înţelegere îl face să iasă din lume şi-i dă confirmarea nădejdii viitoare. Aceasta e cer­titudinea gândirii de care vorbeşte Pavel [Col 2, 2].39. Binele e aşezat în firea sufletului, aşa cum focul e aşezat în firea cremenii şi a fierului; are nevoie de cineva care sa-l pună în mişcare, adică de harul lui Dumnezeu şi râvna omului. Harul lucrează în chip firesc şi invariabil, dar râvna omului cere o voinţă neatâmată şi liberă, nelegată de nici o necesitate.40. Câtă vreme omul nu se teme de rău şi nu se opreşte de la cele rele, iubirea de bine nu se pune în mişcare în el cu dulceaţă şi aprindere.


 

[1]– Evagrie, Kephalaia Gnostika III, 6: „Minte goală e cea care prin contemplarea ei înseşi s-a unit cu cunoaşterea (contemplarea) Sfintei Treimi” şi Suppl. 50: „Când omul lăuntric devine cunoscător [gnostic], se dezleaga de omul cel vechi al patimilor. Atunci vede în el frumuseţea sufletului sau, iar la vremea rugăciunii vede în el vedenii cereşti” (ed. Frankenberg).

 <-pagina anterioara           continuare ->

Sf Isaac Sirul: Cuvinte catre singuratici despre viata duhului, taine dumnezeiesti, pronie si judecata [19]

Cuvantul 3

Al aceluiasi frate Mar Isaac episcop si singuratic.
Felurite capitole despre cunoastere, in care se gasesc contemplari inalte si o cunoastere desavarsita, intelegeri dense si minunate si mari taine ce slujesc bucuriei si veseliei sufletului si cresterii lui in cele duhovnicesti.


Intaia suta a capitolelor despre cunoastere

(continuarea)

21. „Tu esti Preot in veac” [Ps 109,4]. „In veac” inseamna ca Hristos Domnul nostru este Preot si savarseste lucrarea preotiei ca ispasire pentru noi si acum, adica neincetat, pana ce ne va fi  facut sa urcam la El pe toti. Caci atunci nu va mai fi nevoie ca El sa savarseasca preotia Sa pentru noi prin jertfe de impacare din pricina desavarsirii pe care o va primi prin El intreaga fire, ci va revarsa peste noi din belsug darurile Tatalui. Fiindca jertfele si rugaciunile sunt acolo unde e pacatul si aplecarea spre cele rele[1] .22. Preotia lui Hristos sta in rugaciunea pe care o infatiseaza Firii dumnezeiesti, Care locuieste in El, pentru intreaga fire a fiintelor rationale. Daca atunci cand locuia pe pamant facea acest lucru cu sarguinta, cum se vede din multe locuri din Evanghelie, acum o face inca si mai mult. Martor e Apostolul care scrie: ” A intrat aici [in Sfinta Sfintelor din cer] ca sa Se infatiseze pentru noi inaintea lui Dumnezeu” [Evr 9, 24]. Prin acest „pentru noi” intelege ca pentru noi toti a urcat Cel dintai, a sezut de-a dreapta lui Dumnezeu si mijloceste pentru noi. Si nu numai pentru fiii oamenilor, ci si pentru sfintii ingeri; fiindca ei au partasie cu El prin sufletul Lui, dar noi avem in El o parte mai mult, fiindca avem partasie cu El in amandoua: atat prin suflet, cat si prin trup. Nu in zadar a luat Dumnezeu dintre noi Pârga pe Hrisos, L-a facut sa urce in cer inainte de vreme si L-a asezat de-a dreapta Lui, fiindca asa ne va da prin El bunatatile care prisosesc inca de acum ca sa-L cunoastem si prin simturile trupului si prin miscarile sufletului. Fiindca Dumnezeu le descopera inca de acum prin Duhul, celor in care-Si gaseste placerea[2] .23. Dupa saturarea pantecelui e cu neputinta sa nu se apropie ispite in ganduri si sa nu starneasca miscari in madulare. Tu insa sa fugi de acestea, precum sta scris: ” Ca sa nu uiti de Domnul si sa nu savarsesti o nelegiuire”. Caci prin tulburarea inteligentei care vine pe neasteptate in tine de la un pantec ghiftuit, mintea rataceste usor si consimte la fapte rusinoase. Sa nu ne amagim: desavarsirea nu sta in pantec. Ghiftuielii ii urmeaza dispretul din pricina motivelor de rusine care urca dinlauntrul nostru; iar stomacului gol ii urmeaza veghea si cumintenia, o veghe care nu priveste doar trupul,  ci si mintea.24. Veghea dobandita in contemplare face mintea libera de opiniile privitoare la Dumnezeu si intareste in ea desfatarea aflata intr-o certitudine exacta si sigura.25. Cei care rapesc si stapanesc cunoasterea prin stradanii proprii sunt la randul lor rapiti si stapaniti de mandrie, si cu cat studiaza mai mult, cu atat se intuneca mai tare. Insa cei in care cunoasterea intra si se salasluieste in miscarile [sufletului] lor, aceia coboara in adancul smereniei si primesc in ei insisi  ca pe o lumina certitudinea sigura care da bucurie [cf Col 2, 2]26. Rapesc cunoasterea cei care urca la ea fara faptuire [a poruncilor], si in locul adevarului rapesc o asemanare a acestuia. Adevarul locuieste de la sine in miscarile [sufletului] celor ce si-au rastignit viata [Ga 6, 14] si au nazuit dinauntrul mortii spre viata.27. Schimbarea purtarilor schimba in miscarile [sufletului] fiilor oamenilor, gandurile lor despre insusirile lui Dumnezeu. Cand sunt adanciti in lipsuri, gandesc despre Domnul a toate ca e aspru. Acest lucru vine de la har, care stie ce hrana sa dea fiecarei firi. „Nu-i sta bine celui fara minte sa traiasca in desfatari, nici ca sluga sa stapaneasca peste capetenii”, spune Solomon [Pr 19, 10]. Cei care se inalta pana la o purtare ferma, vor gasi ca insusirea proprie lui Dumnezeu e forta represiva; caci sta scris: „Nici un strain si netaiat imprejur sa nu manance din Taina Pastelui!” [Is12, 43. 48].28. Veghea in contemplare si vietuirea cunoscatoare [gnostica] il fac pe acela care a implinit ostenelile trupesti, care s-a apropiat de batranete si al carui trup s-a linistit acum, sa se apropie de vietuirea [treptei] duhovnicesti; sunt de ajuns pentru aceasta despartirea de oameni, terzvia si sarguinta mintii. In aceasta se implineste neincetat ceea ce s-a spus: „Si noaptea va lumina ca ziua” [Ps 138, 12]. In aceasta vietuire va mai trebui sa vegheze putin impotriva ispitei blasfemiei. Daca se va gasi in el smerenie, va fi eliberat usor de lumina credintei care se inalta in el prin har. Dar, daca va starui in risipire si legaturi lumesti, atunci contemplarea lui se va intuneca si va rataci si, apropiindu-se de aceasta vietuire [a treptei duhovnicesti], va fi ispitit de blasfemie. Caci nimic nu vatama atat de mult linistirea ca legaturile lumesti si imprastierea simturilor.29. Lumina contemplarii merge mana in mana cu linistirea neincetata si cu taierea impresiilor care vin din afara; fiindca atunci cand inteligenta e goala, sta necontenit in picioare si asteapta sa vada ce contemplare se inalta in ea. Cine contesta insa aceasta nu numai ca-i face sa rataceasca si pe altii, dar fara sa-si dea seama se abate el insusi de la cale, alergand dupa o umbra in inchipuirile mintii sale.30. Cand vine vremea luptei si a intunericului, sa staruim indelung in rugaciune si ingenunchieri, chair daca suntem imprastiati. Cand insa nu e o lupta apasatoare, nici un intuneric adanc, ci sunt doar imprastierile obisnuite aduse de ganduri intamplatoare, atunci partea citirii sa o intreaca pe cea a staruirii in rugaciune. Sa le amestecam, asadar, una cu alta: sa luam un leac din Scriptura si sa ne apropiem si de rugaciune.

 <- pagina anterioara          continuare ->


 

[1]– „Lamurire: Acest capitol e legat de cel ce vine dupa el si-i intareste contemplarea.”

[2]– „Lamurire: Fireste [ca El a intrat aici] nu infatisand o rugaciune in cuvant, ci facand desavarsit cu putere in locul rugaciunii orice lucru prin fapta. Cum spune Evagrie: <<Arhiereu e Cel ce se roaga la Dumnezeu pentru toate firile rationale despartindu-le prin mijlocirea Lui de rau si de nestiinta [ Kephalaia Gnostika v.46].”