A treia Duminică a Postului Mare (A Sfintei Cruci)

 Sfântul Teofan Zăvorâtul

[Evr. 4, 14-16 – 5, 1-6; Mc. 8, 34-38; 9, 1]. „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34).

Nu poţi merge fără cruce în urma Domnului Purtător de cruce; şi toţi cei care merg în urma Lui merg, negreşit, cu crucea.

Ce e această cruce?

Necazurile, strâmtorările şi întristările de tot felul, care vin dinlăuntru şi din afară asupra celui ce împlineşte cu conştiinţă dreaptă poruncile Domnului, trăind în duhul rânduielilor şi cerinţelor Lui. Această cruce se întrepătrunde până-ntr-atâta cu modul de vieţuire al creştinului, încât acolo unde este creştinul este şi ea, iar acolo unde nu e această cruce nu poate fi vreun creştin, înlesnirile de toate felurile şi viaţa în dezmierdări nu sunt pentru un creştin adevărat. Sarcina creştinului adevărat e să se curăţească şi să se îndrepteze. El e ca un bolnav care trebuie să fie cauterizat pe ici, tăiat pe dincolo, iar asta nu poate avea loc fără durere. El vrea să se smulgă din robia unui vrăjmaş puternic; poate face asta fără să lupte şi fără să fie rănit? El trebuie să meargă împotriva tuturor rânduielilor (lumeşti) care îl înconjoară, iar asta cum o poate face fără neplăceri şi strâmtorări?

Bucură-te, deci, când simţi că te apasă crucea, fiindcă acesta este semnul că mergi în urma Domnului, pe calea mântuirii, în rai. Rabdă puţin. Acum acum vine sfârşitul, însoţit de cununi!

din „Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an” 

Sâmbătă (a 3-a săptămână a Postului)

 Sfântul Teofan Zăvorâtul

[Evr. 10, 32-38; Mc. 2, 14-17]. „N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă” (Mc. 2, 17).

Prin gura înţelepciunii, Domnul i-a chemat la Sine pe cei lipsiţi de minte. Tot El, pribegind pe pământ, i-a chemat pe cei păcătoşi. La El nu este loc nici pentru „deştepţii” trufaşi, nici pentru „drepţii” neascultători.

Să se bucure neputinţa minţii şi sufletului! Putere a minţii si a faptelor, pleacă de-aici!

Desăvârşita neputinţă care se recunoaşte pe sine ca atare si aleargă cu credinţă la Domnul, Cel ce vindecă pe cei neputincioşi si plineşte cele sărace, se întăreşte şi cu mintea, şi cu obiceiurile, continuând, totuşi, să îşi mărturisească şi prostia, şi ticăloşia; iar puterea lui Dumnezeu, desăvârşindu-se întru neputinţă sub această înfăţişare neatrăgătoare, zideşte în chip nevăzut o altă personalitate, cu minte şi obiceiuri luminoase, care va ieşi la lumină la vremea sa: uneori încă de aici, dar dincolo totdeauna.

Iată ce este ascuns de cei înţelepţi şi pricepuţi şi se descoperă doar pruncilor!

din „Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an” 

Vineri (a 3-a săptămână a Postului)

 „Cel necuvios va cădea prin necuvioşia lui” (Pilde 11, 5).

Necuvioşia este legătura incorectă cu Dumnezeu sau deplina uitare de Dumnezeu, de care ţine şi necredinţa în existenţa lui Dumnezeu, precum şi în grija pe care El o poartă de zidirea Sa.

Unele suflete, strâmtorate fiind de năvala unor astfel de gânduri necuvioase, dar voind totuşi să se arate oameni de ispravă, hotărăsc aşa: „Voi fi drept, cinstit şi uman fără să mă intereseze dacă există Cineva deasupra mea Care mă priveşte, îmi impune nişte datorii şi îmi va cere socoteală”.

Si ce se întâmplă? Nu este asupra lor binecuvântarea lui Dumnezeu, pe Care nu îl caută, şi lucrarea lor nu are spor. Conştiinţa le aminteşte în fiecare zi de nedreptăţile lor, ori de faptele lor necinstite, ori de lipsa lor de omenie. Numai înaintea oamenilor reuşesc ei să pară drepţi, îndreptăţindu-se prin dibăcia limbii şi denaturarea faptelor, dar cine are conştiinţă dreaptă, acela nu are de ce să se îndreptăţească. Cei ce nu iau aminte la sine trec cu vederea si această nepotrivire lăuntrică; cei trezvitori se descurcă într-un fel cu ea.

O, de ar lua aminte cu bună credinţă vreunul dintre cei dintâi la această nepotrivire, de ar cerceta de unde vine şi cum s-o îndrepte! S-ar îndrepta mai apoi şi pe sine însuşi, ba şi de alţii s-ar îngriji să îi aducă de partea cea bună.

din „Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an” 

Joi (a 3-a săptămână a Postului)

   Sfântul Teofan Zăvorâtul

„Din vorba multă nu vei scăpa de păcat” (Pilde 10, 20).

Creştinii trezvitori numesc toate simţurile ferestre ale sufletului, prin care, dacă le deschizi, fuge toată căldura lăuntrică. Cea mai cuprinzătoare deschizătură, o uşă larg deschisă, care lasă această căldură să se scurgă în valuri este limba, căreia i se dă voie să vorbească ce si cât vrea. Multa vorbire aduce tot atâta vătămare trezviei şi rânduielii lăuntrice cât toate celelalte simţuri dimpreună, căci ea se leagă de obiectele tuturor simţurilor şi sileşte sufletul să vadă chiar şi când nu vede, să audă chiar şi când nu aude, să
pipăie chiar şi când nu pipăie. Ceea ce este visarea între cele lăuntrice, este multa vorbire între cele din afară; însă aceasta din urmă e mai păgubitoare, fiindcă tine de real şi, ca atare, lasă urme mai adânci. Pe deasupra, de ea sunt strâns legate părerea de sine, obrăznicia şi idioritmie – aceste furtuni ce nimicesc buna rânduială cea dinlăuntru, lăsând în urma lor nesimţire şi orbire.

După toate acestea, cum poate scăpa de păcat cel ce vorbeşte mult?!

din „Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an” 

Miercuri (a 3-a săptămână a Postului)

  Sfântul Teofan Zăvorâtul

Este vrednic de luare-aminte faptul că înţelepciunea îi cheamă la Sine pe cei neînţelepţi: „cel ce este neînţelept să se abată la Mine” (Pilde 9, 4). Înseamnă că „deştepţii” nu au intrare în casa înţelepciunii, adică în Sfânta Biserică. Orice înţelepciune lumească trebuie lepădată încă de la intrarea în această casă. Pe de altă parte, dacă toată înţelepciunea şi cunoştinţa sunt numai în casa înţelepciunii, înseamnă că în afara acestei case, în afara Sfintei Biserici nu este decât nebunie, neştiinţă şi orbire. Minunată rânduială a lui Dumnezeu! Intrând în Biserică, leapădă mintea ta şi vei deveni înţelept cu adevărat; leapădă lucrarea voii tale şi vei începe să lucrezi cu adevărat; leapădă-te şi de tine însuti şi vei deveni cu adevărat propriul stăpân. Ah, de-ar pricepe lumea înţelepciunea
asta! Insă îi este ascunsă. Neîntelegând înţelepciunea lui Dumnezeu, lumea strigă împotriva ei, şi pe „mintoşii” cei lipsiţi de minte continuă să-i ţină în orbirea lor.

din „Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an” 

Marţi (a 3-a săptămână a Postului)

  Sfântul Teofan Zăvorâtul

Înţelepciunea”, Dumnezeu – Cuvântul, „şi-a zidit sieşi casă”, Sfânta Biserică, şi în ea „a gătit masă” – cuvântul lui Dumnezeu si Sfintele Taine, mai ales Taina Trupului şi Sângelui; şi „a trimis slugile sale”, pe Sfinţii Apostoli şi pe urmaşii lor, ca să-i cheme pe toţi la cina Sa (Pilde 9,1-8).

Mulţi s-au adunat deja, dar alţii sunt chemaţi neîncetat, ca să se umple casa toată – iar cina continuă fără încetare. Slavă Domnului, Care este atât de milostiv faţă de noi! Să mergem, dar, toţi! Să intrăm înăuntru, nimeni să nu rămână la uşă. În aceste zile de post este deosebit de puternică chemarea, şi deosebit de bogată cina: dar este cu atât mai de neiertat să te lipseşti de cină.

Fiecare să-şi sape în amintire următoarele cuvinte ale înţelepciunii: „cei ce păcătuiesc împotriva Mea vătăma sufletele lor” (Pilde 8, 36), şi să se milostivească de sine.

din „Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an” 

Luni (a 3-a săptămână a Postului)

 Sfântul Teofan Zăvorâtul

„Frica de Dumnezeu urăşte nedreptăţile” (Pilde 8,13); iar dacă le urăşte, le alungă; iar dacă le alungă, sufletul se va curăţa de ele şi, ca atare, se va arăta drept înaintea Domnului. Asta şi este tot ce căutăm acum cu atâta osârdie, înseamnă că dacă vei redeştepta în tine frica de Dumnezeu şi o vei hrăni, vei stăpâni cel mai puternic mijloc de a te vindeca. Frica de Domnul nu-ţi va îngădui să păcătuieşti şi tot ea te va pune să faci tot lucrul bun atunci când vei afla prilejul: şi astfel vei împlini porunca: „fereşte-te de rău şi fă binele” (Ps. 33, 13), pe care o dă proorocul celor ce caută viaţa cea adevărată. Cum se poate ajunge la frica de Dumnezeu? Caută si o vei găsi. In această privinţă nu se poate spune: „fă aşa şi pe dincolo”. Frica de Dumnezeu este o simţire duhovnicească, ce se zămisleşte în chip tainic în inimă din întoarcerea ei către Dumnezeu. Meditaţia ajută, ajută şi sforţarea, dar această simţire este dată în fapt de Domnul. Caut-o, deci, ca pe un dar şi ţi se va dărui; iar atunci când ţi se va dărui, ascult-o fără să cârteşti, căci ea va îndrepta în tine toate nedreptăţile.

din „Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”