A cincea Duminică a Postului Mare (A Cuvioasei Maria Egipteanca)

 Sfântul Teofan Zăvorâtul

[Evr. 9,11-14; Mc. 10,32-45]. Păcătoasa, auzind că Mântuitorul se află în casa lui Simon, a mers acolo cu un vas de mir şi, căzând la picioarele Domnului, a început să plângă si a spălat cu lacrimi picioarele Sale, apoi le-a şters cu părul capului său, le-a sărutat si le-a uns cu mir (Lc. 7, 36-39).

Ea nu a zis nimic, ci doar a făptuit, şi prin faptele sale a arătat cea mai gingaşă dragoste către Domnul. Pentru aceasta s-a şi zis despre dânsa: „Iartă-se păcatele ei cele multe, pentru că mult a iubit” (Lc. 7, 47).

O, de-am vorbi şi noi mai puţin şi am făptui mai mult, mărturisindu-ne prin fapte iubirea către Domnul! Vei zice: „Dacă ar fi Domnul de faţă, aş fi şi eu gata să fac totul pentru El”. El însă este aici, nevăzut ca Ipostas, însă văzut în toţi creştinii, si mai cu seamă în cei nevoiaşi. Unge pe Domnul Cel nevăzut cu rugăciunea iubitoare a minţii şi a inimii, iar pentru Cel văzut fă tot ce-ţi stă în putinţă pentru cei aflaţi în nevoie, şi va fi ca pentru Dumnezeu.

din „Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an” 

Sâmbătă (a 5-a săptămână a Postului)

 Sfântul Teofan Zăvorâtul

[Evr. 9, 24-28; Mc. 8, 27-31]. Domnul i-a întrebat pe Apostoli ce cred despre Dânsul. Prin Sfântul Apostol Petru, ei au răspuns: „Tu eşti Hristos”.

Nu deodată s-a copt mărturisirea aceasta, ci, pârguindu-se, s-a sălăşluit în adâncul inimii şi a început să o cârmuiască. Ea a fost întunecată, dar nu clătinată, de moartea Domnului şi a înviat cu mai mare putere prin învierea Lui, făcându-i pe apostoli să propovăduiască toată viaţa întregii lumi.

Este o clipă în viaţa fiecărui credincios când el strigă din toate puterile sale: „Tu eşti Hristosul, Domnul şi Mântuitorul meu. Tu eşti mântuirea mea, lumina mea, puterea mea, mângâierea mea, nădejdea mea şi viaţa veşnică”. Atunci se săvârşeşte un lucru ce-l face să strige dimpreună cu apostolul: „Cine mă va despărţi de dragostea lui Hristos?” – şi asemenea lui va începe să alerge după tot ce este plăcut lui Hristos Domnul, până ce va ajunge la măsura vârstei Lui.

din „Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an” 

Vineri (a 5-a săptămână a Postului)

 Sfântul Teofan Zăvorâtul

„Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu” (Înţelep. Sol. 3, 1).

Iar sufletele păcătoşilor în mâna cui sunt? Mântuitorul le-a spus apostolilor că satana a stăruit să-i cearnă cum se cerne grâul, adică să-i abată de la calea cea dreaptă, să-i ia în mâinile sale şi să facă ce vrea cu ei. Ca atare, toţi cei care se abat de la Domnul sunt în mâinile satanei, care îi cerne şi îi aruncă încotro vrea. Păcătoşii sunt tot timpul ameţiţi, fiindcă vrăjmaşul îi învârte într-o parte şi într-alta, nedându-le vreme să se dezmeticească; şi cum bagă de seamă că vreunul din ei începe să-şi vină în fire, îl zgâlţâie şi mai tare, ca să i se tulbure iar capul şi gândurile să i se împrăştie.

din „Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an” 

Joi (a 5-a săptămână a Postului)

Sfântul Teofan Zăvorâtul

„Înaintea căderii merge cugetarea la rele” (Pilde 16, 18).

Asta înseamnă că dacă nu vei îngădui gândurile rele, n-ai a te teme de cădere.

 Si, cu toate acestea, ce lucru este mai nebăgat în seamă de oameni? Gândurile.

Oamenii le îngăduie să flecărească cum şi cât vor şi nici nu se gândesc să le astâmpere, ori să le îndrepte spre îndeletniciri raţionale. Şi în această învălmăşeală lăuntrică se furişează vrăjmaşul, strecoară în inimă răul, o amăgeşte si o pleacă spre acest rău. Şi omul, fără să bage de seamă, se arată gata să facă răul. Nu îi rămâne decât fie să împlinească răul ascuns în inimă, fie să lupte. Nenorocirea noastră e că mai nimeni nu face alegerea aceasta din urmă, ci toţi urmează răului de parcă ar fi duşi legaţi.

din „Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an” 

Miercuri (a 5-a săptămână a Postului)

Sfântul Teofan Zăvorâtul

 „Înţeleptul merge pe cărarea vieţii care duce în sus, ca să ocolească drumul iadului care merge în jos” (Pilde 15, 24).

Toţi ştiu ce este iadul şi că fiecare poate nimeri acolo pentru faptele sale; însă nu toţi îşi amintesc asta si nu toţi trăiesc cum se cuvine, aşa încât să se vadă că se îngrijesc să scape de iad. Trăiesc aşa, în voia sorţii: „poate avem noroc şi nu nimerim în iad”. Dar unde ne este raţiunea? Şi în treburile lumeşti „norocul” poate să ne scape din mâini, însă într-un lucru atât de însemnat, care o dată săvârşit rămâne neschimbat în vecii vecilor, folosirea cuvântului „noroc” vădeşte cea mai mare lipsă de raţiune. Deci nu te făli, raţiune, cu puterea ta de înţelegere, dacă nu-ţi aduci aminte de aceste lucruri şi nu ne îmbii cu cugetări ale vieţii, despre cum am putea, fugind de iad, să ne mântuim.

din „Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an” 

Marţi (a 5-a săptămână a Postului)

Sfântul Teofan Zăvorâtul

 „Iadul şi pierzarea descoperite sunt înaintea Domnului: cu atât mai mult inimile fiilor oamenilor” (Pilde 15,11).

Iar păcătosul se tot gândeşte că nimeni nu îl vede şi, ascunzându-se de ochii oamenilor prin întunericul nopţii sau pustietatea locului, socoate că nu e zărit de nimeni.

Ochiul lui Dumnezeu a văzut tot; îngerul păzitor şi conştiinţa au fost martori. Vei merge cândva la judecată şi atunci, toate cele ascunse se vor vădi; martori ce nu pot fi mituiţi vor sta de faţă şi vei rămâne fără cuvânt. Osânda va rămâne de neschimbat.

Un singur mijloc poate abate acest sfârşit de neînlăturat: pocăinţa. Uşa spre ea este deschisă. Grăbeşte-te să intri până n-a sunat ceasul care te izbeşte când nu te aştepţi, curmând şi păcatele tale, dimpreună cu orice nădejde de a afla milă.

din „Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an” 

Luni (a 5-a săptămână a Postului)

 Sfântul Teofan Zăvorâtul

„În tot locul sunt ochii Domnului: ei văd pe cei răi şi pe cei buni” (Pilde 15, 3).

O, de şi-ar aminti pururea de asta făptura înţelegătoare! Atunci nu numai că nu ar îndrăzni să-şi facă de cap pe faţă şi să se dedea netrebniciilor trupeşti, ci nici lăuntric, în gândurile minţii sale şi în mişcările inimii sale n-ar îngădui nici un lucru neplăcut lui Dumnezeu. Ar sta atunci cum stă un ostaş aflat pe front înaintea împăratului, cu toată luarea-aminte şi asprimea faţă de sine însuşi, pentru a nu se arăta necunoscător al regulamentului şi a nu avea de suferit mânia şi pedeapsa împărătească. Pentru noi, regulamentul sunt poruncile lui Dumnezeu, care arată şi felul de gânduri care se cuvine, şi felul de simţăminte şi stări sufleteşti pe care trebuie să-l avem; întru toate acestea trebuie să ne arătăm în bună regulă.

din „Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”