Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, izvorul cel nesecat al îndurărilor, noianul cel nepătruns al iubirii de oameni, adâncul cel nemăsurat al îndelungatei răbdări şi al bunătăţii, Care aduci multe feluri de bătăi şi de răni asupra neamului omenesc spre folosul lui prin marea Ta iubire de oameni, pentru ca neînfrânarea şi pornirea noastră spre păcat, fiind stăpânită ca de un frâu de frica Ta cea dumnezeiască, să nu se pornească împotriva chipului cel dumnezeiesc, nici să batjocorească firea cea aleasă a sufletului nostru, opreşte, Te rugăm, această armă ascuţită şi neaşteptată a morţii, adusă asupra firii noastre, ca să nu ne împuţinezi mai mult decât pe toate neamurile, nici să ne dai spre batjocură vrăjmaşilor celor care lucrează cu mintea şi celor care lucrează cu simţurile.

S‑au pustiit cetăţile, s‑au stricat târgurile; praznicele cele sfinţite şi slujbele şi frumuseţea cântărilor dumnezeieşti, în bună parte, au tăcut; case frumoase şi mari, după cum zice Scriptura, au pierit şi nu este cine să locuiască în ele. Frică şi cutremur a venit peste noi şi negura întunecată a acestei morţi înfricoşătoare ne‑a acoperit pe toţi. Nu apucăm, Stăpâne, noi rudele să jelim pe cei răposaţi, precum este obiceiul, că a şi venit sfârşitul nostru, şi căutăm pe alţii care să ne jelească, şi suntem daţi aceleiaşi gropi de obşte. Noi cei vii şi văzuţi nu mai socotim că suntem vii, de frica acestei bătăi înfricoşătoare; nu ne mai încredem nici în noi înşine, bănuind fiecare din noi că are în sine semnul şi rana morţii şi, înainte de moarte, cumplit de frica morţii murim.

Aceasta este plata răutăţii noastre; acesta este sfârşitul cel cuvenit faptelor noastre viclene şi necurate; acestea sunt isprăvile cele rele ale desfrânării, ale nedreptăţii şi ale călcării noastre de jurământ; acest şarpe cu trei capete, înfigând în noi dinţii săi cei veninoşi, ne‑a adus această stricăciune şi această moarte, după cum zice Scriptura: pentru aceasta vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultători. Pentru care nu putem nici ochii minţii să‑i ridicăm, nici să ne rugăm curat ca să dobândim mila Ta, fiecare din noi fiind apăsat de greutatea cugetului ca de nişte obezi de fier. Dar nu ne părăsi pe noi cu totul şi, pentru numele Tău cel sfânt, nu strica aşezământul Tău, ca să nu fim lipsiţi de vremea pocăinţei şi a întoarcerii, noi ticăloşii.

Ştim că şi această bătaie de moarte cu iubire de oameni ai adus‑o pentru că, de multe ori făgăduind pocăinţă şi de multe ori minţind, ne‑am osândit spre tăiere ca şi smochinul cel neroditor. Dar mai ai încă răbdare ca un lucrător iubitor de oameni, Care nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu; Cel care ai poruncit ca de şaptezeci de ori câte şapte să iertăm păcatele fraţilor; Care poţi din pietre tari şi neroditoare să ridici fii lui Avraam, pentru că numai Ţie sunt cu putinţă toate cele ce sunt la oameni cu neputinţă, Stăpâne, Iubitorule de oameni. Ca şi prin noi în neam şi în neam să se slăvească preasfânt numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Am greşit, fărădelege am făcut, n-am făcut dreptate înaintea Ta, Preabunule Stăpâne. Am călcat poruncile Tale cele mântuitoare şi făgăduinţele noastre cele sfinţite, pe care le am făcut la Sfântul Botez înaintea marelui Tău jertfelnic şi înaintea îngerilor şi a oamenilor; ne-am lepădat de înfricoşătorul sânge al legii prin care ne-am sfinţit, socotindu-l lucru de nimic şi înjosind harul Duhului şi nebăgând în seamă înfierea cea înfricoşătoare şi mai presus de fire. Toată Scriptura şi legea cea dumnezeiască şi învăţătura cea insuflată de Dumnezeu au fost socotite de noi ca sunet deşert şi vorbe lipsite de fapte; noi, ticăloşii, purtăm numai cu numele şi în vorbe cinstita Evanghelie şi adevăratul creştinism. Mâinile noastre s-au nevoit spre toată răpirea şi lăcomia; picioarele au fost grabnice şi îndrăzneţe spre toată nedreptatea şi răutatea, gata a merge şi a călca partea fraţilor şi a mânca pe săraci. Am făcut gura, organul sfintelor rugăciuni şi al cuvintelor, organ de toată ruşinea şi vorba nebunească, de călcare de jurământ şi de clevetire. Ochii noştri şi toate simţirile noastre peste măsură le-am umplut de desfrânare şi de toată necurăţia. Mintea, care împărăţeşte în noi, adică sămânţa cea dumnezeiască, am înjosit-o, şi mădularele Tale, Hristoase, le-am făcut mădulare ale desfrânării, şi, în loc de biserici ale lui Dumnezeu, ne-am făcut locaşuri de stricăciune şi de necurăţie.

Pentru aceasta, Preabunule Stăpâne, noi, ticăloşii, spre mânie am întors marea Ta iubire de oameni. Mulţimea facerilor Tale de bine, nebuneşte am înlocuit-o cu pedeapsă; căci de vreme ce nici prin cele bune ale noastre şi nici prin bolile celor de aproape nu ne-am făcut mai buni, pe dreptate am pornit singuri asupra noastră această certare dreaptă şi bătaie; dar nu cu iuţimea Ta să ne mustri pe noi, nici cu mânia Ta să ne pedepseşti pe noi, Doamne. Ţie unuia am greşit, dar Ţie unuia ne şi închinăm şi cu inimă umilită aducem Ţie mărturisire ca o jertfă curată. Lasă, iartă, Iubitorule de oameni Stăpâne; opreşte bătaia cea pe dreptate adusă asupra noastră; să biruiască adâncul îndurărilor Tale mulţimea cea vicleană a păcatelor noastre. Noianul bunătăţii Tale celei nemărginite să acopere marea cea amară a răutăţii noastre. Avem pilde mari ale iubirii Tale de oameni: pe tâlhari, pe desfrânate, pe vameşi şi pe fiul cel desfrânat, care ne-au întrecut pe noi, ticăloşii, şi în împărăţia cerurilor înainte au ajuns. Cu aceia primeşte ne şi pe noi, care ne mărturisim şi cădem înaintea Ta, Stăpâne, deşi suntem departe de întoarcerea şi de curata pocăinţă a acelora; dar bunătatea Ta cea nemăsurată să împlinească lipsa, şi mai bine să facă chiar totul, de vreme ce de toate suntem lipsiţi cu totul. Îndurare şi milostivire, care Te îmblânzeşte pe Tine, ai Crucea şi moartea cea de bunăvoie, pe care ai răbdat-o pentru noi, nemulţumitorii; luptele apostolilor, sudorile cuvioşilor, sângele mucenicilor şi, mai înainte de toate, ai nădejdea şi mântuirea cea de obşte a tuturor, pe Născătoarea de Dumnezeu, care mai presus de fire Te-a născut; ale căror rugăciuni cu iubire de oameni primindu-le, din nevoia aceasta de acum şi de chinul cel veşnic ce va să fie, ne izbăveşte pe noi. Cu harul şi cu iubirea de oameni ale Celui fără de început al Tău Părinte, cu Care împreună eşti binecuvântat, şi ale Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.