iubirea…

Au mers unii bătrâni la avva Pimen şi i-au zis:
– Ce zici, dacă vedem fraţi moţăind la liturghie, să-i îmboldim, ca să fie treji la priveghere?
– Eu unul, dacă văd un frate aţipind, îi pun capul pe genunchii mei şi-l odihnesc.

http://www.pateric.ro/despre-avva-pimen/

 

Anunțuri

O pildă a postirii

Călugării din Pustia Egiptului erau vestiți pentru viața lor aspră. Mîncarea lor erau curmalele, puțin grîu, rădăcini pe care le mîncau, de regulă, nefierte și nepuse la foc.

Se spune că odată cineva din Alexandria a adus în dar fiecărui frate cîte un vas cu untdelemn sigilat cu ipsos. La vremea secerișului, cînd fiecare frate aducea la stareț tot ce i-a rămas din proviziile de peste an, căci secerișul era vremea cînd știau cu încredințare că iarăși vor avea mîncare, fiecare frate a adus și vasul său cu untdelemn.

Între ei era și Sfîntul Veniamin care nu destupase vasul, ci, făcîndu-i gaură cu un ac, a gustat foarte puțin ulei, ceea ce îl făcea să se mîndrească. Cu gîndul aceasta a mers să înnapoieze vasul, urmărind să vadă vasele golite ale fraților. Doar că atunci cînd a ajuns la obște, a văzut că toate vasele erau sigilate și doar al lui avea o găurică din care s-a mîncat ulei.

Această pildă a postirii care trebuie împreunată cu nejudecarea și alungarea oricărei trufii se regăsește în Patericul Egiptean, o carte fundamentală pentru tradiția ascetică ortodoxă. Postiți, dar nu uitați să aveți inima curată, ferită de orice mîndrie asupra celorlați.

Părintele Savatie Baștovoi – https://antiparenting.ro/cum-sa-postesti-fara-sa-te-mindresti-sfat-de-la-calugarii-egipteni-din-sec-al-iv-lea/

Cînd o suferință își găsește rostul, ea începe să îți vorbească în felul unui educator…

… Sînt suferințe absurde. Acestea sunt foarte greu de suportat. N-au un înțeles, par să vină dincolo de orice necesitate.

Cînd o suferință își găsește rostul, ea începe să îți vorbească în felul unui educator.

Cel mai bun educator se folosește de exemple concrete. De aceea îmi spun: Cuvîntul lui Dumnezeu trebuie trăit – și mai puțin vorbit și disputat. La templu, Cristos a luat biciul. În loc să țină o predică, a lovit. Orice predică ar fi fost inutilă. Poate ca era mai important sa fie curățată casa Domnului de neguțători, nu să înțeleagă neguțătorii de ce nu e bine să-și facă în pridvorul templului negustoria. Gestul lui Cristos a fost mai presus de orice teorie. Există și această necesitate, câteodată – necesitatea acțiunii directe, neîntîrziate și fără multe cuvinte. Dacă stăm să ne gîndim bine, Cristos a făptuit mai mult decît a vorbit. Fără iubire nu poți să iei însă biciul. Nu ura l-a facut pe Cristos să intre în templu, ci mînia.

Regele Mihai I al României

Reculegerea e tăcere şi ascultare…

Reculegerea nu e totuna cu rugăciunea. Oamenii sunt înclinaţi mai mult să se roage, să ceară. E bine şi aşa. Dar e ca o convorbire telefonică în care spui o grămadă de  lucruri, şi spui, şi nu mai termini, şi nu-l laşi şi pe celălalt, de la capătul firului, să spună şi el ce are de spus.

Reculegerea e tăcere şi ascultare.

Când te reculegi, îl laşi pe Dumnezeu să-ţi vorbească.

La început vin gânduri nesemnificative, poate şi triviale, nimicuri. Trebuie să ai răbdare ca toate acestea, care dovedesc cât de frământat este cugetul omului, să se îndepărteze de tine. E nevoie de linişte – şi când se face linişte înăuntru, vin şi gândurile de la Dumnezeu, răspunsurile. Ce ceri tu lui Dumnezeu e una. Ce îţi dă el este cu totul altceva.

Regele Mihai I al Romaniei

A fi tăcut…

Am găsit mai demult scris pe o placă de faianţă următoarele cuvinte:

A fi tăcut este o umilinţă.
A fi tăcut când e vorba de defectele altora este caritate.
A fi tăcut în a nu rosti cuvinte inutile este penitenţă.
A fi tăcut în locul şi la timpul potrivit este prudenţă.
A fi tăcut când îţi duci crucea este eroism.

Regele Mihai I al României

Silence

Nu-mi pot ridica ochii până la tine
capul plecat nu mi-l pot înălţa
şi nici să grăiesc cuvintele ce ar trebui
spuse.
Însă când vântul toamnei răscoleşte
frunzele moarte, şi trebuie să ne despărţim,
vom ţine în inimă vreun înţeles:
tăcut, căci amândoi am crezut

în El, Care, din dragoste a adus
din nimic şi din tăcere,
lumea pe care a zămislit-o.

„Silence” [Linişte],
de Monahul Damascene Christensen