O pildă a postirii

Călugării din Pustia Egiptului erau vestiți pentru viața lor aspră. Mîncarea lor erau curmalele, puțin grîu, rădăcini pe care le mîncau, de regulă, nefierte și nepuse la foc.

Se spune că odată cineva din Alexandria a adus în dar fiecărui frate cîte un vas cu untdelemn sigilat cu ipsos. La vremea secerișului, cînd fiecare frate aducea la stareț tot ce i-a rămas din proviziile de peste an, căci secerișul era vremea cînd știau cu încredințare că iarăși vor avea mîncare, fiecare frate a adus și vasul său cu untdelemn.

Între ei era și Sfîntul Veniamin care nu destupase vasul, ci, făcîndu-i gaură cu un ac, a gustat foarte puțin ulei, ceea ce îl făcea să se mîndrească. Cu gîndul aceasta a mers să înnapoieze vasul, urmărind să vadă vasele golite ale fraților. Doar că atunci cînd a ajuns la obște, a văzut că toate vasele erau sigilate și doar al lui avea o găurică din care s-a mîncat ulei.

Această pildă a postirii care trebuie împreunată cu nejudecarea și alungarea oricărei trufii se regăsește în Patericul Egiptean, o carte fundamentală pentru tradiția ascetică ortodoxă. Postiți, dar nu uitați să aveți inima curată, ferită de orice mîndrie asupra celorlați.

Părintele Savatie Baștovoi – https://antiparenting.ro/cum-sa-postesti-fara-sa-te-mindresti-sfat-de-la-calugarii-egipteni-din-sec-al-iv-lea/

Sfântul Isaac Sirul: Cel ce s-a învrednicit să se vadă pe sine e mai bun decît cel ce s-a învrednicit să vadă pe îngeri.

Cel ce-şi simte păcatele lui e mai bun decît cel ce scoală morţii prin rugăciunea lui, cînd locuieşte în mijlocul multora. Cel ce suspină un ceas pentru sufletul său e mai bun decît cel ce foloseşte lumii întregi prin gîndirea lui. Cel ce s-a învrednicit să se vadă pe sine e mai bun decît cel ce s-a învrednicit să vadă pe îngeri. Căci cel din urmă comunică prin ochii trupeşti, dar cel dintîi prin cei ai sufletului. Cel ce urmează lui Hristos în tînguirea de unul singur e mai bun decît cel ce se laudă pe sine în adunări. […]

de aici

Privirea în sus!

… din moment în moment, în timpul zilei, oriunde te-ai afla, să gândești și să te rogi: la ceasul al treilea a coborât Duhul Sfânt… Doamne, fă-ne vrednici pe noi, Duhul Sfânt să lumineze în noi! Duhul de viață făcător. Și “Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”; la al șaselea, Mântuitorul, pe Cruce, a rupt înscrisul păcatelor. La fel zici: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”; iar la al nouălea, când Domnul Și-a dat duhul pe Cruce, la fel te gândești și rostești același cuvânt: “Cela ce în ceasul al nouălea pe Cruce moarte ai gustat, Hristoase Dumnezeule, omoară cugetul trupului nostru”. Omoară cugetul morții! Și se înalță atunci sufletul, mintea ta către Înviere. Căci în Hristos ultimul cuvânt nu-i moartea, ci Învierea și viață. Privirea în sus!

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu, cu rugăciunile Maicii Tale și ale tuturor sfinților, ne scoate și pe noi din orice gârbovire, din orice cădere sub stricăciune și moarte! Și înalță mintea, sufletul nostru către Tine, Izvorule al vieții, al nemuririi! Amin.

Părintele Constantin Galeriu,  Tămăduirea femeii gârbove (fragment)

https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-27-dupa-rusalii/tamaduirea-femeii-garbove-98087.html

Tatăl nu întoarce spatele copiilor Lui care au nevoie de milă

41. 1. De aceea trebuie negreşit ca tu, om de seamă, puternic şi bogat, să ai lângă tine un om al lui Dumnezeu ca dascăl şi cârmaci al vieții tale. Sfieşte-te măcar de unul, teme-te măcar de unul, deprinde-te să auzi pe unul care-ti vorbeşte cu îndrăznire, care este aspru cu tine, dar este în acelaşi timp şi doctor.

2. Nici ochilor nu li-i de folos să rămână totdeauna nepedepsiți, ci câteodată şi ei lăcrimează şi suferă, pentru ca să fie mai sănătoşi.

3. Tot aşa şi pentru suflet : nimic nu-i mai primejdios ca o necontenită desfătare. Din pricina moleşirii, sufletul orbeşte, dacă rămîne nemişcat în fața unui cuvînt spus cu îndrăznire.

4. De omul, pe care ți l-ai luat pe lângă tine, teme-te când se mânie, umple-ți sufletul de durere când îl vezi că suspină, respectă-l când îl vezi că i se potoleşte mânia, ia-i-o înainte când îl vezi că refuză să te pedepsească.

5. Omul acesta sa stea multe nopti de veghe pentru tine, rugându-se lui Dumnezeu pentru tine şi înduplecând pe Tatăl cu rugăciunile lui obişnuite; că Tatăl nu întoarce spatele copiilor Lui care au nevoie de milă.

6. Omul acesta se va ruga pentru tine, dacă e prețuit de tine cum trebuie şi daca nu este supărat de tine, ci pentru tine. Aceasta este pocăintă nefatarnică.

7. «Dumnezeu nu se lasă batjocorit», nici nu ia seama la cuvintele deşarte.  Singur El cercetează măduvele şi rărunchii inimii , aude pe cei care sunt în foc , ascultă pe cei care se roagă în pântecele chitului , este aproape de toti cei care cred în El, dar departe de necredincioşi, dacă nu se pocaiesc.

42. 1. Iar ca să te încredințezi că, dacă te pocăieşti cu adevărat aşa, ai nădejde temeinică de mântuire, ascultă o povestire , care nu-i povestire, ci cuvânt predat cu adevărat despre apostolul Ioan şi păstrat în amintire.

2. Când a murit tiranul (împăratul roman Domițian, ucis într-un complot în anul 96),  apostolul loan a venit din insula Patmos la Efes. Când era rugat, se ducea şi în ținuturile învecinate ale neamurilor; în unele punea episcopi, în altele întemeia biserici, în altele hirotonea cleric pe unul din cei arătați lui de Duhul.

3. S-a dus şi în unul din oraşele nu departe de Efes, unii îi dau şi numele (unele izvoare spun că acest oras e Smirna).  Acolo a mângîiat pe frați; și văzând un tânăr cu trupul bine legat, cu înfătişere plăcută şi cu suflet înflăcărat, s-a îndreptat către episcopul locului şi i-a zis: «Îți încredintez purtarii tale de grijă cu toată râvna pe acest tânăr și iau ca martori Biserica şi pe Hristos».  Episcopul a primit şi i-a făgăduit totul. Apostolul i-a spus din nou aceleaşi cuvinte şi a luat aceiaşi martori;

4. apoi a plecat la Efes. Presbiterul a luat acasă la el pe tânărul ce i-a fost încredințat ; l-a ținut lângă el, l-a hrănit, l-a îngrijit, iar pe urmă l-a luminat (adică la botezat). După aceea n-a mai avut grijă de el şi nici nu l-a mai păzit, socotind pecetea Domnului  desăvirşită  pază.

5. Tânarul, fiind lasat de capul lui înainte de vreme, s-a alipit, spre pierderea lui, de nişte tineri leneşi, stricați şi obişnuiți cu rele, de aceeaşi vârstă cu el. Aceia l-au atras la ei mai întâi cu mese bogate ; apoi l-au luat cu ei să se duca noaptea să fure haine ; apoi i-au cerut să facă fapte şi mai rele.

6. Încetul cu încetul s-a obişnuit cu acestea şi, din pricina firii lui aprinse, s-a abătut din calea cea dreapta, ca un cal îndărătnic şi puternic, care-şi muşcă zăbalele şi se îndreaptă mai mult spre prăpastie.

7. Deznadăjduindu-se desavârşit de mântuirea cea întru Dumnezeu şi socotindu-se pierdut pentru totdeauna nu se mai gândea să se ocupe de nimicuri, ci sa faca ceva mare şi dorea sa duca aceeaşi viață ca şi ceilalți tineri. I-a luat, deci, pe aceştia şi a făcut cu ei o bandă de tâlhari. Și pentru că era foarte silnic, foarte crud şi foarte aspru a ajuns îndată căpitanul tâlharilor.

8. A trecut timp ; o nevoie din oraşul acela a silit pe creştini să-l cheme din nou pe loan la ei. Apostolul, după ce a rânduit Iucrurile pentru care a venit, a zis : «Haide, o episcope, dă-ne înapoi ceea ce ți-am încredințat eu şi Hristos».

9. Episcopul mai întâi s-a spăimântat, gândindu-se că a fost calomniat pentru nişte bani pe care nu i-a luat ; nici nu putea crede că e vorba de un lucru pe care nu-l avea, dar nici nu putea să nu aibă încredere în cuvintele lui Ioan. Când Ioan i-a spus :«Îți cer tânarul şi sufletul fratelui !», atunci presbiterul a oftat din adâncul inimii şi lăcrimind a spus : «Acela e murit». «Cum şi de ce a murit ?», l-a întrebat Ioan. «Pentru Dumnezeu e mort, i-a răspuns presbiterul. A plecat, este un rău, un om pierdut şi, ce-i mai mult, este că a ajuns tâlhar ; acum împreună cu banda lui de tâhari a pus stăpânire pe muntele din fața bisericii».

10. Apostolul şi-a sfâşiat hainele, cu mare plângere, s-a lovit peste cap şi a zis : «Bun paznic am lăsat pentru sufletul fratelui ! Dă-mi îndata un cal şi să vină cineva cu mine, ca să-mi arate drumul !». Și a alergat, aşa cum era, chiar de la biserică.

11. Când a ajuns în munte, a fost prins de straja tâlharilor. Apostolul nici n-a fugit, nici nu s-a rugat sa-i dea drumul, ci a strigat : «Pentru asta am venit aici ! Duceți-mă la căpitanul vostru !»

12. Căpitanul, înarmat cum era, deocamdată îl aştepta ; dar îndată ce s-a apropiat, l-a recunoscut pe loan şi ruşinat a luat-o la fugă. Apostolul, însă, uitându-şi vârsta, s-a luat după el, pe cât îl țineau puterile, strigând :

13. «Pentru ce, fiule, fugi de mine, tatăl tău, care-s neînarmat şi bătrân! Ai milă de mine, fiule, nu te teme! Mai ai încă nădejde de viată veşnica ! Eu voi da lui Hristos cuvânt pentru tine; iar dacă trebuie, eu, de bunăvoie, voi suferi moarte pentru tine, aşa cum Domnul a suferit pentru noi. Pentru tine îmi voi da în schimb sufletul meu. Stai! Crede-mă! Hristos m-a trimis !»

14. Acela, la auzul acestor cuvinte, mai întâi s-a oprit, căutând în jos ; apoi a aruncat armele şi în sfârşit, tremurând, a plâns cu amar ; a îmbrătişat pe bătrân, care se apropiase de el ; cu plânsetele sale şi-a cerut iertare pe cât a putut, iar cu lacrimile sale s-a botezat a doua oară, ascunzindu-şi numai mâna dreaptă.

15. Apostolul i-a garantat şi a întărit cu jurământ că i-a găsit iertare de la Mântuitorul ; s-a rugat de el, a îngenuncheat în fata lui, i-a sărutat mâna dreaptă, ca să-i arate că fusese curățită prin pocăintă şi l-a adus iarăşi în biserică. Acolo s-a rugat pentru el cu bogate rugăciuni, nevoindu-se totodată cu îndelungate posturi şi încântându-i sufletul cu felurite şiruri de cuvinte. Și, după cum se spune, apostolul n-a plecat până ce nu l-a pus în conducerea bisericii. Fostul căpitan de tâlhari a dat mare pildă de adevărată pocăință, mare dovadă de naştere din nou, trofeu văzut al învierii.

16.  Îngerii vor primi pe cei ce se pocăiesc cu fețe luminoase cântându-le şi deschizându-le cerurile. Dar înainte de toți îi va întâmpina Însuşi Mântuitorul ca să-i primească ; le va da lumina cea neumbrită şi nesfârşită, îi va duce în sânurile Tatălui, la viața veşnică, în împărătia cerurilor.

17. Să crezi acestea, pentru că le spun ucenicii lui Dumnezeu, şi le spune Dumnezeu, Care chezăşuieşte pentru ele, ti le spun profetiile, evangheliile, cuvintele apostolice. Dacă trăieşti cu acestea, dacă îti supui lor urechile tale, dacă faci faptele poruncite de ele, vei vedea chiar la ieșirea ta din această viață, scopul lor și dovedirea învățăturilor în care ai crezut.

fragm. din Clement Alexandrinul – Scrieri (Care bogat se va mântui?)

http://zona4.arhiva-ortodoxa.info/4.document/Biblioteca%20Misionarului%20Ortodox/%28PSB%2004%29%20Clement%20Alexandrinul%20-%20Scrieri%20%28I%29.pdf