Omul-Rândunică

img. google

„Într-o veche legendă populară se povesteşte că rândunelele nu ştiau în vremurile de demult să se mute iarna în ţările calde. Şi când cădea zăpada şi dădea gerul, ele pătimeau amar şi piereau. Văzând aceasta, un om milos s-a înduioşat mult de ele şi a început să încerce tot ce ştia şi putea ca înaintea iernii să le îndrepte pe rândunele spre Miazăzi, spre ţările mai calde. Le făcea semne pe care rândunelele nu le înţelegeau; le momea cu mâncare pe calea spre Miazăzi, dar în zadar; le speria şi le alunga, şi tot nimic. Şi n-a izbândit nimic.

Atunci s-a rugat lui Dumnezeu să-l prefacă în rândunică.

Şi Dumnezeu i-a făcut pe voie şi l-a prefăcut într-o rândunică ce putea gândi şi simţi întocmai ca şi omul. Atunci acel om-rândunică s-a putut înţelege lesne cu celelalte rândunele, şi înaintea iernii le-a dus în ţările calde. Şi de atunci, toate rândunelele s-au deprins să plece iarna în ţările calde.

Bineînţeles, aceasta nu este decât o povestire poetică. Fie, însă, ca ea să îţi ajute ca măcar întrucâtva să înţelegi cum înţelepciunea cea veşnică, născută din Dragostea cea veşnică, S-a arătat ca om între oameni ca să-i ducă pe oamenii care erau îngheţaţi de amărăciunile pământeşti, pe o cale nouă, în ţară caldă, în împărăţia lui Dumnezeu „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin”. Dar şi în acest mărunt trup omenesc Domnul nostru a fost şi a rămas Cel ce este, Acelaşi, Veşnic, întotdeauna aşa cum este dintotdeauna întru nemărginirea împărăţiei Sale duhovniceşti şi a slavei Sale negrăite.”

Sfântul Nicolae Velimirovici

sursa: http://www.hexaimeron.ro/Hexaimeron/Raspunsuri.pdf

 

Un comentariu

Din categoria Cărți, Duhovnicești

Un răspuns la „Omul-Rândunică

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.