Rugăciunea nerăbdătorului. De la părintele Iachint

JURNAL DE MIGRANT

În documentarea mea orientală am întâlnit un bătrân luminos, fascinat de Ortodoxia românească – chiar dacă el făcea parte dintr-o confesiune necalcedoniană. Comoara noastră, spunea el, o reprezintă mănăstirile care au ţinut aprinsă candela dreptei credinţe.

Marile mănăstiri au fost repere pentru credincioşi în vremuri de cârmuire atee, au fost vetre de cultură şi educaţie, când în şcoli ni se vorbea despre descendența din primatele Africii. Mănăstirile au fost loc de înduhovnicire pentru preoţii din parohii. Într-un cuvânt, au fost totul pentru Ortodoxia noastră. De ce au stat aşa lucrurile? Pentru că în sânul mănăstirilor s-au mistuit candelele marilor duhovnici şi părinţi ai neamului românesc. Cum am putea privi spre Ortodoxia românească fără părinţii Cleopa, Paisie de la Sihla, Ioanichie Bălan, Arsenie Papacioc, Arsenie Boca? Mai lipseşte vreun nume, cel puţin pentru Moldova? Da, măcar unul – acela al părintelui Iachint Unciuleac.

Nu avem cum să ne bucurăm de tot…

Vezi articolul original 271 de cuvinte mai mult

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s