“Cuvântul şi duhul Stareţului Siluan pot, ştiut sau neştiut, să inspire şi să dea viaţă celor mai diverse activităţi omeneşti, cum e, de pildă, creaţia muzicală“

Sfântul Siluan Athonitul – Plângerea lui Adam

Adam, părintele întregii lumi, a cunoscut în rai dulceaţa iubirii lui Dumnezeu şi de aceea, atunci când pentru păcat a fost izgonit din rai şi a pierdut iubirea lui Dumnezeu, a suferit amarnic şi cu geamăt mare suspina în toată pustia. Sufletul lui era chinuit de un gând: “Am întristat pe Dumnezeu pe Care Îl iubesc“. Nu-i părea rău atât de rai şi de frumuseţea lui, cât de faptul de a fi pierdut iubirea lui Dumnezeu, care în fiece clipă şi nesăturat atrage sufletul spre Dumnezeu.

Aşa tot sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt, dar mai apoi a pierdut harul, face experienţa chinului lui Adam. Sufletul e bolnav şi îi pare tare rău atunci când întristează pe Domnul Cel Preaiubit.

Adam tânjea pe pământ şi suspina cu amar, şi pământul nu-i mai era drag. Suspina după Dumnezeu şi grăia:

“Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi Îl caut cu lacrimi. Cum să nu-L caut? Când eram cu El, sufletul meu era vesel şi liniştit, şi vrăjmaşul n-avea intrare la mine; dar acum duhul cel rău a pus stăpânire pe mine, şi el tulbură şi chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tânjeşte după Domnul până la moarte; duhul meu se avăntă spre Dumnezeu şi nimic de pe pământ nu mă poate veseli, şi sufletul meu nu vrea să se mângâie cu nimic, ci vrea să vadă din nou pe Domnul şi să se sature de El. Nu-L pot uita nici măcar pentru un singur minut şi sufletul meu se chinuie după El, şi de mulţimea întristării plâng cu suspine:

Miluieşte-mă, Dumnezeule, pe mine zidirea ta cea căzută!”

Aşa hohotea Adam şi lacrimile lui curgeau de pe faţa lui pe piept şi pe pământ, şi toată pustia răsuna de gemetele lui; dobitoacele şi păsările tăceau lovite de durere şi plângeau, iar Adam hohotea, căci pentru păcatul său toate au pierdut pacea şi iubirea.

Mare a fost întristarea lui Adam după izgonirea din rai, dar când a văzut pe fiul său, Abel, omorât de fratele său, Cain, întristarea lui s-a făcut şi mai mare, şi cu sufletul chinuit de durere hohotea şi gândea: “Noroade vor ieşi şi se vor înmulţi din mine şi toate vor suferi şi vor trăi în duşmănie şi oamenii se vor ucide unii pe alţii”. Şi această întristare a lui era mare, ca marea, şi o poate înţelege numai cel al cărui suflet a cunoscut pe Domnul şi ştie cât de mult El ne iubeşte.

Şi eu am pierdut harul şi strig împreună cu Adam:

“Milostiv fii mie, Doamne! Da-mi duh de smerenie şi iubire.”

O, iubirea Domnului! Cine te-a cunoscut te caută neîncetat, ziua şi noaptea, şi strigă:

“Tânjesc după Tine, Doamne, şi cu lacrimi Te caut.

Cum să nu Te caut? Tu mi-ai dat să Te cunosc prin Duhul Sfânt, şi această cunoaştere a lui Dumnezeu atrage sufletul meu să Te caute cu lacrimi.”

Adam plângea:

“Nu-mi mai este dragă pustia. Nu-mi mai sunt dragi munţii cei înalţi, nici câmpiile, nici codrii, nici cântecul păsărilor; nimic nu-mi mai este drag. Sufletul meu e într-o mare mâhnire pentru că am întristat pe Dumnezeu. Şi dacă Domnul m-ar aşeza din nou în rai, chiar şi acolo aş suferi şi aş plânge pentru că am întristat pe Dumnezeu pe Care Îl iubesc.”

După izgonirea din rai, Adam s-a îmbolnăvit cu sufletul şi de întristare a vărsat multe lacrimi. Tot aşa, orice suflet care a cunoscut pe Domnul tânjeşte după El şi spune:

“Unde eşti Tu, Doamne? Unde eşti Tu, Lumina mea?

De ce Ţi-ai ascuns faţă Ta de la mine? De multă vreme sufletul meu nu Te mai vede şi tânjeşte după Tine şi Te caută cu lacrimi.”

“Unde e Domnul meu? De ce nu-L mai văd în sufletul meu? Ce-L împiedică să vieze în mine? Iată ce: nu este în mine smerenia lui Hristos şi iubirea de vrăjmaşi.”

Dumnezeu este iubire nesăturată şi cu neputinţă de descris.

Adam mergea pe pământ şi de multele sale suferinţe plângea din inimă, dar cu mintea se gândea la Dumnezeu; şi când trupul lui era neputincios şi nu mai putea vărsa lacrimi, chiar şi atunci duhul lui ardea după Dumnezeu, pentru că nu putea uita raiul şi frumuseţea lui; dar, mai mult decât orice, Adam iubea pe Dumnezeu şi însăşi această iubire îl atrăgea cu putere spre El.

“O, Adame, scriu despre tine, dar tu vezi: mintea mea slabă nu poate înţelege cum tânjeai după Dumnezeu şi cum purtai osteneala pocăinţei.

O, Adame, tu vezi că eu, copilul tău, mă chinui pe pământ; mic este focul în mine şi iubirea de-abia nu se stinge.

O, Adame, cântă-ne cântărea Domnului, că sufletul meu să se veselească în Domnul şi să se lupte să-L laude şi să-L slăvească cum Îl laudă în ceruri heruvimii şi serafimii şi cum toate cinurile cereşti ale Îngerilor Îi cântă cântărea întreit-sfântă!

O, Adame, părintele nostru, cânta-ne cântărea Domnului, că tot pământul să te audă şi toţi fiii tăi să-şi înalţe mintea spre Dumnezeu şi să se bucure de răsunetul cântării cereşti şi să uite amărăciunile lor pe pământ!”

Duhul Sfânt e iubire şi dulceaţă sufletului, minţii şi trupului. Şi cine a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt, acela ziua şi noaptea se avăntă nesăturat spre Dumnezeul Cel Viu, pentru că iubirea lui Dumnezeu e foarte dulce. Dar când sufletul pierde harul, atunci caută din nou cu lacrimi pe Duhul Sfânt.

Dar cine n-a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt, acela nu-L poate căuta cu lacrimi, şi sufletul lui e neîncetat frământat de patimi; mintea lui e ocupată cu gânduri pământeşti şi nu poate ajunge la vedere [contemplare], nici să cunoască pe Iisus Hristos, Care este cunoscut prin Duhul Sfânt. (…)

Adam pierduse raiul pământesc şi îl căuta plângând:

“Raiul meu, raiul meu, raiul meu minunat!” Dar prin iubirea Sa, Domnul i-a dat pe cruce un alt rai, mai bun decât cel dintâi, în ceruri, unde e Lumina Sfintei Treimi.

Ce vom da în schimb Domnului pentru iubirea Lui faţă de noi?“.

Arvo Pärt – Muzica tăcerii sau Cântarea Îngerească (partea I)

Există diferite moduri de a vorbi despre o operă.
Poţi să te apropii de ea privind-o din afară, cu o voinţă de obiectivitate, încercând să scoţi la iveală realitatea muncii si intenţiile declarate ale artistului. Poţi de asemenea s-o priveşti subiectiv, să spui ceea ce evocă şi naşte în suflet, în inimă. Aşa e acest eseu, care nu-l angajează decât pe autorul lui şi care încearcă să exprime taina unei muzici mult mai apropiate de duhul Stareţului Siluan decât pare la prima vedere.*

Ce caută în „Caietele Sfântul Siluan Athonitul“ Arvo Pärt, unul dintre compozitorii cei mai inspiraţi, după părerea mea, ai acestui sfârşit de veac? Sunt mai multe raţiuni ale acestei prezenţe.
Mai întâi, ortodox practicant, Arvo Pärt a fost un mare prieten al Părintelui Sofronie; el face parte întru totul din familia duhovnicească a Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul (Maldon, Marea Britanie), pe care o cercetează adesea. Aforismele sale, modul în care vorbeşte de munca lui, dau mărturie despre un fel de a fi profund ortodox, ascetic (în înţelesul de nevoinţă) şi filocalic (în înţelesul de iubire a frumosului). În acelaşi timp dramatică şi contemplativă, muzica sa, pe care îmi îngădui – orice ar spune Arvo Pärt – să o numesc „sacră“, este plină de „fericita întristare“ proprie tradiţiei creştine răsăritene. Mişcarea creatoare care îi dă naştere este parte din „chenoza“, din „pătimirea“ hristică a fiinţei în luptă împotriva patimilor, care constituie, după Stareţul Siluan şi Arhimandritul Sofronie, cheia vieţii duhovniceşti.

Pentru Arvo Pärt, creaţia este o cruce. O naştere dureroasă a luminii în inima întunericului, o dobândire a odihnei în plină mişcare. Frumuseţea aproape „resurecţională“ a operei sale, care-l poartă uneori pe ascultător „în al şaptelea cer“, ţâşneşte din focul iadului.

Apoi, semn al acestei filiaţii duhovniceşti, Arvo Pärt a compus o piesă instrumentală dedicată „Arhimandritului Sofronie şi obştii sale“: Silouan’s Song. Un fel de plângere dulce şi luminoasă, întretăiată de tăceri, în care parcă se aude glasul Stareţului Siluan: „Inima mea tânjeşte după Tine, Doamne, şi cu lacrimi Te caut“.

Ca răspuns la o cerere a Universităţii din Oregon (SUA), Arvo Pärt a început de asemenea să transpună în muzică minunatul text al Sfântului Siluan, Plângerea lui Adam. Din nefericire, compoziţia a rămas neterminată.
De ce?
„Poate că n-am plâns destul“, a declarat Arvo Pärt ziariştilor americani care-i puneau întrebări. Un fel de a spune, aşa cum ne-a lămurit el, că era totodată prea departe şi prea aproape de acest text arzător. Prea departe în înţelesul că, pentru a reda pe de-a-ntregul plinătatea şi adâncimea acestei scrieri a Sfântului Siluan, s-ar cere o experienţă duhovnicească asemănătoare cu a lui. Prea aproape deoarece Arvo Pärt lucra pentru prima oară nu în latină, ci în rusă, cu toată memoria, sentimentele şi posibilităţile de simţire de care sunt încărcate cuvintele limbii „materne“, îngreunând astfel păstrarea distanţei necesare actului creator.

Căci Arvo Pärt este cu adevărat unul dintre artiştii – adesea cei mai mari – pentru care opera nu se poate naşte decât la o mare depărtare de sine, mai exact de partea cea mai pătimaşă a sufletului. Şi curgerea vieţii duhovniceşti – ne spun Părinţii Bisericii – se trăieşte la fel, în depărtarea, sau mai degrabă în conştiinţa depărtării dintre ceea ce suntem (păcătoşi) şi ceea ce suntem chemaţi să devenim (desăvârşiţi).

În sfârşit, era esenţial pentru noi să ne deschidem câmpul cugetării, să arătăm cum cuvântul şi duhul Stareţului Siluan pot, ştiut sau neştiut, să inspire şi să dea viaţă celor mai diverse activităţi omeneşti, cum e, de pildă, creaţia muzicală.

continuarea aici: Diacon Maxime Egger**

*  Articol tradus după „Arvo Pärt. La musique du silence ou le chant des anges“, apărut în revista „Cahiers Saint Silouane l’Athonite“, nr. 1, pg. 83-94

** Maxime Egger este un sociolog şi jurnalist elveţian, născut într-o familie catolică. Convertirea la ortodoxie a făcut din el un adevărat teolog, trăitor şi scriitor ortodox deopotrivă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s