mâine… Regele David

Istorisire despre psalmul 50 al prorocului şi împăratului David

De Savatie Baştovoi

1

Prorocul şi împăratul David, aşa cum îl descoperim din Psaltirea scrisă de el şi din cărţile regilor, unde ni se istoriseşte viaţa sa, este un om deplin care întruneşte în sine laolaltă tot zbuciumul şi toată înălţarea fiinţei umane. Sfînta Scriptură ni-l arată pe David ca fiind frumos nu numai la suflet, ci şi la trup, fiind curajos şi iscusit în lupte. „Mîinile mele au făcut harpa şi degetele mele au întocmit psaltirea (Ps. 151, 2) – mărturiseşte prorocul – dar tot aceleaşi mîini au sugrumat lei şi au ucis urşi (I Regi 17, 34). Însă ce ar putea fi mai mult decît mărturia Domnului însuşi, care a zis: „Am aflat pe David, bărbat după inima Mea (FA 13, 22). Mîntuitorul Hristos a fost numit „fiul al lui David” şi tot poporul lui Israil se mîndrea cu înaintaşul lor mai mult decît cu Moise şi Avraam, datorită numeroaselor războaie purtate de regele David, din care întotdeauna a ieşit biruitor. În sfîrşit, toate slujbele Bisericii sînt întemeiate pe psalmi şi credem că, atîta vreme cît va ţine lumea aceasta, oamenii îl vor slăvi pe Dumnezeu prin cuvintele lui David.

Însă cinstea şi slava de care se bucura David înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu nu l-au putut feri de cădere, sau poate că tocmai acestea au fost pricina păcatului în care a căzut David, după cum vom vedea mai departe. Într-o seară, pe cînd se plimba pe acoperiş, marele proroc a zărit-o la rîu pe Virsavia, soţia generalului său, Urie, care, de altfel, era omul cel mai devotat al împăratului. Aprinzîndu-se de poftă, sfîntul proroc a trimis o slugă să i-o aducă pe femeie care era de o frumuseţe răpitoare. David a silit-o pe femeia generalului său, iar în cele din urmă, mergînd din rău în mai rău, a ajuns să dorească moartea lui Urie, pe care a şi îndeplinit-o, trimiţîndu-l într-o luptă din care nu ar fi putut să se întoarcă viu. Ulterior, David a luat-o pe Virsavia de soţie, născîndu-l din ea pe înţeleptul Solomon, însă, ca o amintire veşnică a păcatului său, Virsavia, atunci cînd este pomenită în Evanghelie (Matei 1, 6), este numită „femeia lui Urie”, nu a lui David.

Aceasta este, în cîteva cuvinte, povestea care a premers scrierii psalmului 50, denumit şi „de pocăinţă”, care a ajuns să fie cel mai întrebuinţat psalm în slujbele ortodoxe, credincioşii cunoscîndu-l pe dinafară. Despre acest psalm dorim să vorbim şi noi mai pe îndelete, încercînd să înţelegem cele ce s-au întîmplat în inima sfîntului Proroc căzut de curînd, pentru a învăţa de la el taina pocăinţei bineplăcute lui Dumnezeu.

2

Prorocul căzut îşi începe cuvîntul de întoarcere printr-o mărturisire a marii mile şi îndurări a lui Dumnezeu: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea”. Nu spune ca altă dată: „păzeşte sufletul meu, căci cuvios sînt” (Ps. 85, 2) sau „vezi smerenia mea şi osteneala mea şi-mi iartă toate păcatele mele” (Ps. 24, 19), căci nu mai consideră iertarea o răsplată pentru meritele sale, ci un dar izvorît din marea iubire de oameni a lui Dumnezeu. Aici David pare să se pocăiască nu doar pentru acest păcat, ci, fiind străluminat de harul lui Dumnezeu, îşi aminteşte întreaga sa viaţă, înţelegînd că Dumnezeu l-a iertat de-a lungul timpului chiar şi pentru păcatele pe care el le săvîrşea din neştiinţă. Căci şi acest păcat l-a conştientizat nu deodată, ci după mustrarea prorocului Nathan. Îşi aminteşte, desigur, şi de rugăciunile făcute cu îndrăzneală care au premers căderii şi, mai ales, de certitudinea cu care a zis cîndva: „Nu mă voi clătina în veac!” (Ps. 29, 6). Cred că prorocul a văzut atunci, ca un proroc ce era, toată mila şi iubirea lui Dumnezeu revărsată nu doar asupra sa, ci asupra întregului popor al lui Israil, pe care l-a iertat de fiecare dată pentru abaterile sale, dar şi asupra lumii întregi, prin părtăşia la făgăduinţa dată poporului Său, prin Iisus Hristos. În această vedere luminoasă a milei şi îndurării lui Dumnezeu ce se revarsă asupra lumii întregi, prorocul căzut cere, plin de nădejde, ştergerea fărădelegii sale.

3

„Mai vîrtos (desăvîrşit) mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte”. Dumnezeu poate spăla o fărădelege aşa cum spală apa orice murdărie, lăsînd pe om curat de orice păcat. „Căci fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea”. Condiţia iertării este conştientizarea şi asumarea propriei fapte, cu tot ce aduce ea. Aceste cuvinte ale lui David mai au şi alt înţeles. Întunecat de patimă, prorocul nu şi-a dat seama că a greşit. El se căsătorise cu Virsavia, după moartea lui Urie, socotind că a îndeplinit legea, care îngăduia femeii văduve să fie luată în căsătorie de un altul. A fost nevoie să vină prorocul Nathan ca să-i descopere gravitatea faptei comise. Pentru că David nu era orice fel de om, ci un plăcut al lui Dumnezeu, chiar şi după cădere se bucura de o stare specială în faţa Marelui Judecător. Dumnezeu nu-l mustră pe David ca pe un păcătos incurabil, ci îi oferă şansa de a se judeca singur. Prorocul Nathan, prin care grăia însuşi Dumnezeu, îl invită pe David, pe marele împărat şi proroc David, să asculte o poveste. Povestea suna aşa:

„Erau într-o cetate doi oameni: unul bogat şi altul sărac. Cel bogat avea foarte multe vite mari şi mărunte, iar cel sărac n-avea decît o singură oiţă, pe care el o cumpărase de mică şi o hrănise şi ea crescuse cu copiii lui. Din pîinea lui mîncase şi ea şi se adăpase din ulcica lui, la sînul lui dormise şi era pentru el ca o fiică. Dar iată că a venit la bogat un călător, şi gazda nu s-a îndurat să ia din oile sale sau din vitele sale, ca să gătească cină pentru călătorul care venise la el, ci a luat oiţa săracului şi a gătit-o pe aceea pentru omul care venise la el” (Regi II, 12, 1-4). Atunci, spune Scriptura mai departe, s-a mîniat David cumplit asupra acelui om şi a zis către Natan: „Precum este adevărat că Domnul este viu, tot aşa este de adevărat că omul care a făcut aceasta este vrednic de moarte; Pentru oaie el trebuie să întoarcă împătrit, pentru că a făcut una ca aceasta şi pentru că n-a avut milă”. Atunci Natan a zis către David: „Tu eşti omul care a făcut aceasta. Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu te-am uns rege pentru Israel şi Eu te-am izbăvit din mîna lui Saul, Ţi-am dat casa domnului tău şi femeile domnului tău la sînul tău; ţi-am dat ţie casa lui Israel şi a lui Iuda şi, dacă aceasta este puţin pentru tine, ţi-aş mai adăuga. Pentru ce însă ai nesocotit tu cuvîntul Domnului, făcînd rău înaintea ochilor Lui? Pe Urie Heteul tu l-ai lovit cu sabia, pe femeia lui ţi-ai luat-o de soţie, iar pe el l-ai ucis cu sabia Amoniţilor (Regi II, 12, 5-9).

Auzind această mustrare, David nu s-a împotrivit, ca Adam, ci a strigat, revoltat împotriva lui însuşi: „Am păcătuit înaintea Domnului” (Regi II, 12, 12). Dar pentru că s-a judecat singur pe sine, nu a mai fost judecat de Dumnezeu. Îndată ce şi-a mărturisit vina, fiind gata, desigur, să primească moartea cu care singur pedepsise pe cel vrednic de o faptă ca a lui, prorocul Nathan a zis: „Domnul a ridicat păcatul tău şi tu nu vei muri!” Iată, aşadar, cum a ajuns prorocul David la cunoaşterea fărădelegii sale şi de ce a zis: „păcatul meu înaintea mea este pururea”.

4

„Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, ca să Te îndreptăţeşti întru cuvintele Tale şi să biruieşti cînd vei judeca Tu”. Dacă nu ar fi fost Dumnezeu, nu ar fi existat nici păcatul, căci numai în raport cu Dumnezeu pot fi judecate faptele oamenilor. „Păcatul nu se socoteşte acolo unde nu este lege”, zice şi Apostolul Pavel (Romani 5, 13). Neamul acesta este „neam viclean şi desfrînat”, cum l-a numit Hristos (Matei 16, 4) şi dacă David s-ar fi raportat la oameni, ar fi putut să se considere nevinovat, de aceea spune că a greşit doar lui Dumnezeu. Pentru aceste cuvinte şi altele de acest fel Hristos a fost batjocorit şi omorît de oamenii păcătoşi care n-au suferit mustrarea. David însă îşi asumă învinuirea, spunînd că s-au îndreptăţit asupra sa cuvintele lui Hristos. Nu acum, ci cînd va judeca, deoarece neamul omenesc şi-a făcut propriile valori şi ia în derîdere cuvintele lui Dumnezeu. David, pentru că era proroc, vede în lumina harului batjocurile şi patimile pe care le-a suferit Hristos de la oamenii păcătoşi, de aceea mărturisirea lui mai are şi sensul: „Sînt vinovat, căci nu sînt cu nimic mai bun decît neamul acesta viclean şi desfrînat, însă nu vreau să mă îndreptăţesc împreună cu cei care îţi leapădă poruncile ca pe ceva nedrept pentru ei. Recunosc că ai dreptate în toate cuvintele Tale, chiar dacă oamenii le nesocotesc. Cred de asemenea că judecata oamenilor va fi nimicită, iar Tu te vei arăta biruitor în ziua cînd vei judeca”. David era rege peste Israel şi nu era nimeni mai mare ca el, ca să-i ceară socoteală, însă el nu se lasă orbit de puterea şi slava lui trecătoare, ci se pune de pe acum în faţa judecăţii lui Dumnezeu celei de apoi.

albastru de... mai departe

regele-david

Vezi articol original

Anunțuri

2 gânduri despre „mâine… Regele David”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s