Miercuri (Săptămâna Patimilor)

   Sfântul Teofan Zăvorâtul

[Mt. 26, 6-16]. Tăcut-a Domnul miercuri si joi până seara, pentru ca în seara aceasta să reverse o cuvântare către ucenici căreia nu i se poate afla asemănare nu doar în toate scrierile omeneşti, dar nici măcar în Scripturile dumnezeieşti. Acum, după cum ne arată Biserica, auzim din gura Domnului doar porunca de a nu fi împiedicată ungerea Lui cu mir, căci aceasta îi slujea ca pregătire pentru moarte, înaintea ochilor Lui deja nu se mai află altceva decât moartea – taina din urmă a venirii Sale pe pământ pentru a noastră mântuire.

Să ne adâncim si noi în contemplarea acestei morţi de taină, pentru a scoate din ea bună nădejde de mântuire pentru sufletele noastre cele împovărate de păcate multe şi care nu ştiu cum să-şi afle tihnă de mustrările conştiinţei ce se deşteaptă si de simţirea că dreaptă este înfricoşata şi nemitarnica judecată a lui Dumnezeu care pluteşte deasupra noastră.

din „Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an” 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Miercuri (Săptămâna Patimilor)&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s