Sfântul Paisie Aghioritul: „Ştiinţa să fie valorificată în viata duhovnicească”

din cartea „Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan”, Cuviosul Paisie Aghioritul

Tot răul începe de la minte, atunci când ea se învârte numai în jurul ştiinţei şi este cu desăvârşire îndepărtată de Dumnezeu. Iata de ce aceşti oameni nu-şi găsesc pacea şi echilibrul lăuntric. Atunci insa când mintea se învârte în jurul lui Dumnezeu, oamenii folosesc ştiinţa atât pentru cultivarea lor lăuntrică, cât şi pentru binele lumii, pentru că într-un asemenea caz mintea este sfinţită.

– Adică, Părinte, ştiinţa nu îl ajută pe om?

– Ştiinţa ajută mult, dar şi tulbură mult. Am cunoscut suflete cu o mare limpezime a minţii, cu toate ca învăţaseră puţine lucruri. Cei ce şi-au tulburat mintea cu ştiinţa, fireşte că vor avea mai multe unelte pentru lucru atunci când, cu Harul lui Dumnezeu, se vor limpezi. In timp ce, dacă nu se vor sfinţi uneltele, daca nu se sfinţeşte cunoaşterea, vor putea fi folosite numai pentru lucrarea lumească, nu şi pentru cea duhovniceasca. Dacă intră la mijloc neliniştea cea buna, atunci ele se sfinţesc repede. Cei care dau întâietate instruirii lor lăuntrice, instruirii sufletului, folosind şi cultura exterioară pentru instruirea lor lăuntrică, repede se schimbă duhovniceşte. Dacă se mai nevoiesc şi duhovniceşte, atunci ajută eficace multă lume, fiindcă scot lumea din stresul iadului şi o conduc la veselia paradisiacă. De multe ori se poate ca aceşti oameni ai lui Dumnezeu să aibă mai puţine diplome, dar să ajute mai mult, pentru că au mult Har, iar nu multe hârtii. Lumea s-a umplut de păcat si este nevoie de multă rugăciune şi nevoinţă duhovniceasca. Cele scrise sunt bancnote de hârtie, iar valoarea lor va depinde de „garanţia în aur” pe care o avem. Prin urmare, este nevoie de lucru în „mina” sufletului.

Imi aduc aminte că la Mănăstirea Esfigamenu era un batranel atât de simplu, încât chiar si Înălţarea Domnului o socotea a fi o sfântă. Rostea rugaciunea: „Sfântă a lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi!”, cu siragul de metanii. Acest bătrân slujea la bolniţă si  s-a intâmplat odată să nu aibă ce să-i dea sa mănânce unui frate bolnav. Atunci coboară scarile, deschide fereastra dinspre mare, îşi întinde mâinile şi spune: „Sfânta mea Înălţare, dă-mi un peştişor pentru fratele!”  Şi indata – o, minunile Tale, Doamne! – un peşte mare sare în mâinile lui. Ceilalţi care l-au văzut au rămas încremeniţi. Dar el îi privea şi zâmbea ca şi cum le-ar fi spus: „Ce lucru ciudat ati văzut?”. Noi insa avem cunostinţe, ştim când se prăznuieşte sfântul cutare, cum a mărturisit cutare, când s-a petrecut Înălţarea, unde s-a petrecut şi cum, şi cu toate acestea nici măcar un peştişor mic nu putem dobândi într-acest chip. Acestea sunt faptele neobişnuite ale vieţii duhovniceşti, fapte pe care raţiunea intelectualilor, care sunt plini de sine şi nu de Duhul Sfânt, nu le poate cuprinde, pentru ca au cunoştinţa lumească cea stearpă împreunată cu boala duhovnicească lumească.