„O, CATA BUCURIE ATUNCI CAND NE BATE HRISTOS LA POARTA INIMILOR!” – Din scrisorile Cuviosului Selafiil (siberianul)

sursa: cuvantul-ortodox.ro

“Niciodată să nu crezi ca El nu te ascultă.

Inima mea dulce, El te ascultă înainte ca gura să se deschidă şi înainte ca oftatul să ţi se fi slobozit din piept”.


Frate Piotr, harul cel dumnezeiesc să te lumineze şi să te întraripeze cu dumnezeiescul dor,

Fiul meu,

Din nou mă supun gândului meu celui plin de duioasa dragoste pentru tine şi iţi scriu, sperând ca tu vei pune la inima cuvintele mele, nu ca pe nişte cuvinte duhovniceşti, ci ca pe cuvinte venite dintr-o experienţă amară de viaţă, dar şi din îndulciri pe care Domnul Dumnezeu mi le-a trimis atunci când El a socotit.

Aş vrea sa-ţi mărturisesc ca şi eu, un hârb scofâlcit şi uscat, am cutezat a mă apropia de viaţă monahala, nu chiar din fragedă vârsta, deşi poate ar fi fost mai bine aşa. Să ştii ca eu am intrat în mănăstire, cunoscându-i pe Bătrânii de la Pskov, o lavra care n-a fost închisa niciodată, la vârsta de 32 de ani. Maica mea, iubindu-mă foarte mult, nu vroia să mă lase şi nici eu nu eram prea hotărât, fiindu-mi oarecând teama, gândindu-mă ca ce o să fac eu intr-o mănăstire, ca o să mă plictisesc toata ziua! Cu toate acestea maica mea mi-a sădit în suflet dragostea de sfintele slujbe şi de sfânta Spovedanie. Întrucât nu eram decis, m-am “consacrat” meseriei mele de învăţător intr-un sat al Rusiei de nord unde m-am născut, pe care o făceam cu multa dăruire. Eram pasionat de ceea ce făceam dar nu-mi aducea întreaga mulţumire în inima.

Duhovnicul meu m-a luat sub aripa sa şi din inima sa mi-am tras întreaga apă vie care m-a ferit de ispitele tinereţii şi de deşertăciunile la care alergau cei de vârsta mea. Eram un grup de trei prieteni care juruisem în taina – fără a şti altcineva decât duhovnicul nostru – ca daca vom găsi o mănăstire vom intra toţi acolo şi o să murim în acel loc. Iar daca nu vom intra în mănăstire (şi atunci să ştiţi că era greu în Rusia, că era prigoana comunistă), vom petrece în curăţie si-n ascultare faţă de duhovnicul nostru.

Aşa au trecut câţiva ani buni şi noi ne faceam meseria în linişte, netulburaţi prea mult de lume. Satul nostru era izolat, către nordul Rusiei – pe drumul către Mănăstirea Solovaţ – dar acolo se afla o făbricuţă de postav de la care luam şi noi comenzi şi le lucram acasă.

În anul când a murit duhovnicul nostru a venit şi războiul. In 1941 aveam 24 de ani şi am participat la aproape toate marile campanii care s-au dus în acest cumplit război în Nordul şi Centrul Rusiei. Toţi trei am fost încorporaţi în aceeaşi unitate şi în acelaşi pluton de infanterie. Cel mai greu a fost la asediul Leningradului. Băieţii noştri au luptat cu multa jertfire şi mulţi au căzut, copii nevinovaţi căzuţi în mugurul vârstei pentru ambiţiile demonice ale stăpânitorilor acestei lumi. Intr-o dimineaţa când cei ce eram credincioşi prăznuiam Întâia zi a Sfintelor Paşti şi când soarele strălucea plin de veselie pe cer, tocmai vorbeam ceva cu unul din cei trei fraţi ai mei, cu Iura. La un moment dat văd că se opreşte din cuvânt, iar eu mergând la el să vad ce se întâmplă, am zărit doar un firicel de sânge ce se prelingea uşor pe sub cască. Un glonţ, venit cine ştie de unde, l-a atins din senin. A murit în braţele mele cu zâmbetul pe buze, spunându-mi fericit “Hristos a Înviat”, în timp ce eu îl strângeam la piept, rugându-l cu lacrimi să nu moara. Aşa am rămas doar doi; am intrat în mănăstire în 1949, împreuna cu fratele meu (care mai târziu a devenit Părintele pe care Domnul l-a chemat la El acum câţiva ani). Insa nu dintr-o data, căci după război tot nu ne hotăram în ce mănăstire să intram…

O, Piotr al meu, multe greutăţi au fost. Am trecut şi prin lagăr, fiind socotit “element reacţionar”, am trecut şi prin izgonire din mănăstire întrucât se închisese şi am petrecut alţi şapte ani aproape, în satul meu natal, îndeletnicindu-mă la o marginea satului, intr-o căsuţă, cu croitoria

Inima mea dulce, amănuntele vieţii mele poate contează mai puţin. Un lucru vreau a-ţi mărturisi: NICIODATĂ, DAR NICIODATĂ, nici măcar atunci când nu mă hotărâsem să intru în mănăstire, nu m-am socotit a fi altfel decât monah. Aşa mă consideram eu în sinea mea şi legăturile mele cu ceilalţi erau prin aceasta sita. Sufletul meu se adăpa din scrierile Sfinţilor Părinţi. De acolo mi se aprindea în suflet flacăra cea tainica a iubirii de Hristos. Inima mea se hrănea cu cuvintele Psaltirii şi mai cu seama ale rugăciunii Doamne Iisuse, pe care, spre tristeţea mea, nici acum nu am învăţat a o zice.

Piotr, de aceea te indemn şi iţi grăiesc, da-mi voie să o fac, precum un bunel bătrân şi învechit, către nepoţelul lui cel drag: nu te descuraja de nimic. Hristos te iubeşte. Nu te întrista, nu-ti trăda chemarea lăuntrica a cugetului. Domnul iţi este credincios şi iţi va răsplăti cu bucurii cereşti încă de pe acum, fiecare cuget curat şi plin de iubire al tău.

Zboară, zboară, tu, puiule de cocor, peste întinderile acestei lumi şi încălzeşte-ţi aripile la Soarele Hristos. Înalţă-ţi cântarea de iubire precum mierla o face dimineaţa în zori, de bucurie ca iată, Hristos e în inima ta. Tu Îl simţi. Tu vorbeşti cu El în rugăciunile tale. Tu te plângi Lui iar El Te mângâie. Tu Ii spui dorurile tale iar El te asculta.

Niciodată să nu crezi ca El nu te ascultă.

Inima mea dulce, El te ascultă înainte ca gura să se deschidă şi înainte ca oftatul să ţi se fi slobozit din piept.

Trăieşte în buna cucernicie şi ai răbdare. Vremurile ce vin nu sunt uşoare. Dar Maica Domnului, spunea Cuviosul Serafim de Viriţa, îi va face fii ai ei pe cei ce ii urmează şi aceştia vor fi în preajma ei, în jurul Mielului.

Mă bucur mult de scrisorile voastre de care îmi spune Parintele V. Zboară, zboară, cocorule, spre înălţimile albastre, privind pururi către cer.

Si eu, care am aripi slăbănogite şi bolnave, iţi voi face pururi un semn de aici: că te iubesc…

+Selafiil



Inima mea dulce, fii cu bucurie. Copilul meu, roagă-te şi pentru mine, bunelul Frăţiei tale, că în ultima vreme nu prea mă simt bine. Eu te indemn în continuare la un zbor lin şi cu buna priveghere. Maica Domnului este cea care iţi dă aripi şi tot ea ti le va întări.

O, de-ai şti cat de mult te iubeşte Maica Domnului. Fiecare gând frumos al tău este o floare dăruită Maicii Domnului. Fiecare osteneala ce o faci este un surâs al Preacuratei în inima ta.

Să aveţi voi doi, fiii mei, blagoslovenia Preacuratei! Piotr, intr-o lume bolnavă de atâtea răutăţi, unirea intr-un cuget a fraţilor este leacul înaintării mai uşoare pe marea acestei vieţi.

Pentru gândul vostru curat eu mă bucur atât de mult. Pentru poezia Frăţiei tale, Piotr, strecurată uşor, seară de seară, acestor Părinţi, îţi mulţumesc şi eu, căci văd ca se bucură şi ei ca nişte copii.

Domnul Dumnezeu sa-ţi dea vânt bun, lin, şi aripi neobosite.

Priveşte cum zboară cocorii, cum zboară cocorii pe cerul senin, fiul meu…

Cu dragoste,

Ieroschimonah Selafiil


O, câtă bucurie atunci când ne bate Hristos la poarta inimilor! Câtă mireasma, cat de far’ de grija zburda inima ta, asemenea unui mieluţ nevinovat care aleargă primăvara pe câmpiile înverzite.

Copilul meu drag, Piotr, să ştii ca fiece scrisoare pe care o primesc Părinţii de la tine şi mi-o citesc şi mie, îmi mângâie inima şi îmi da nădejdi ca oricât de mari vor fi ispitele ce vor veni şi oricât de înviforata este marea acestei vieţi, priveşte: peste ape pluteşte Hristos. Peste valurile ce se zbat mugind, lovind corabia sufletului, clătinându-o intr-o parte şi intr-alta, mai-mai să o scufunde, păşeşte lin, uitându-se ţinta în străfundul inimilor noastre, Domnul, Făcătorul cerului şi al pământului…

Priveşte-l acum mai bine şi întrezăreşte printre ceţuri şi printre stropii aruncaţi orbitor încoace şi încolo de vântul sălbatec, ca mana ta cea slaba şi tremurând, mana ta cea dreapta pe care o socoteşti adesea neputincioasă a se ridica în rugăciune către cer, da, este ţinută cu tărie de către El… Tu nu l-ai văzut pana acum cum s-a apropiat în toiul furtunii de corabia sufletului tău şi te-a prins încetişor dar cu nădejde de mana…

O, inima mea dulce, copilul meu, altfel te scufundai demult şi ai fi pierit…

De ce-ti scriu aceste rânduri, nu ştiu. Aşa îmi vine să iţi scriu, aşa îmi spune inima.

Piotr, copilul meu drag, să nu îţi fie greu să strigi la mine în gând când îţi va fi ceva cu neputinţa, când vei fi obosit duhovniceşte. Trupul meu, ti-am mai spus, e cioturos şi găunos, e plin de boli şi ros pe dinlăuntru. Sprijină-te totuşi de mine, nu pregeta…

Eu am pus în mijlocirea mea pentru voi, cu frica spun, ceea ce Părintele Luca al Crimeei pusese odinioară intru noi. Sigur ca nu sunt identice situaţiile şi personajele dar vestirea inimii mele aceasta este.

Să ştii, aşa suntem toţi: acum vine harul, acum pleacă. Uneori, poate săptămâni întregi aproape ca nu mai vine deloc. Dintr-o data insa, în zguduirea noastră pe marea vieţii, când ne scufundam în griji şi în gânduri, cineva ne strânge de mana noastră dreapta:

– Sunt aici, fiul meu.

Domnul este.

Acestea am vrut a ti le spune şi să ştii, copile, ca o lacrima acum preţuieşte mai mult în ochii lui Dumnezeu, decât poate cu 4-5-6 ani în urmaCel ce îsi vede neputinţa este mai mare decât cel ce vede îngeri.[…] Mă bucur de voi. Fiţi binecuvântaţi. Va iubesc pe voi doi, fiii mei…

Iertaţi-mă ca mă repet aşa de mult…

Hristos în mijlocul nostru!

Ieroschimonah Selafiil


“E mare vărsare de sânge în Palestina, dragii bunelului. Mor oameni nevinovaţi. E multă suferinţă, multe lacrimi, multă durere. Atâta durere, cine o mai încape? Cine poate înţelege lacrimile maicii care îşi jeleşte pruncii ucişi? Cine poate înţelege sufletul zdrobit al unei mame care îşi vede odorul ei, pruncul ei, ars de bombe sau strivit de cărămizi? Cine? E multă răutate în lume, atât s-a înmulţit răutatea, dragii bunelului dragi… Şi acum, ca răutatea să fie şi mai mare, omul s-a transformat într-o fiară; omul, chipul lui Dumnezeu, se pare, dragii bunelului, că a început să fie însetat nu numai de păcatele scârbavnice ale desfrânării, ci, acum, însetează de sânge. E mult sânge nevinovat, şi încă va mai curge… E doar începutul durerilor.

Da, Piotr, mulţi au acum nevoie de rugăciune… Şi patriarhi, şi monahi, şi mireni şi creştini şi necreştini.

Peste toţi Dumnezeu îşi revarsă milostivirea Sa, dar oamenii şi-au întors faţa de la Dumnezeu şi privesc la dumnezeii lor, dragul bunelului, drag.

Piotr, Piotr, dumnezeii oamenilor sunt propriile lor patimi… Sunt demoni… Dar nu, să nu fie, să nu judecăm noi lumea, a Domnului este judecata… Lumea aceasta e bolnavă şi are nevoie de Iubire. Şi Iubirea este altfel decât şi-o închipuie oamenii. Oamenii hulesc Iubirea pentru că îşi închipuie că a iubi pe duşmanul tău este prostie. Oamenii urăsc iubirea, pentru că-si închipuie iarăşi ca a ierta este slăbiciune. Oamenii urăsc Iubirea pentru că a se smeri nu vor, nu vor…

Plâng în fiece seara cu lacrimi, implorând pe Domnul să dăruiască tuturor oamenilor să-L cunoască în Duhul Sfânt şi să-L iubească.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, dă-mi şi mie, unui boţ de pământ, să ard cu lacrimi de iubire pentru lumea toată! Doamne, Iisuse, dă-mi şi mie, celui găunos şi putred, inimă milosârdă pentru lumea toată! Doamne, eu am trăit până acum pentru că Tu m-ai iubit în fiece clipă mai mult decât Te-am iubit eu viaţă toată! Dă, Doamne, răgazul pocăinţei şi întoarcerii de la răutatea tuturor oamenilor…

Piotr, iartă pe bunelul, căci iar am vorbit prea mult.

Tu Îl iubeşti pe Domnul, Piotr, şi bunelul a văzut aceasta şi de aceea te-am îndrăgit din prima clipă când am citit scrisorile de la tine şi de la voi. Da, Piotr, aceasta este muzica de care aveai nevoie şi despre care mi-ai scris. Pentru aceasta, nu ai nevoie, dragul bunelului drag, de nici o Academie de muzică, nici de note pe care să cânţi, nici de lecţii pe care să le iei de la profesori. Muzica pe care o iubeşti, Piotr, este aceea pe care inima ta o cântă acum…

Piotr, cântă-ţi cântarea aceasta până la sfârşit, termină aceasta partitură, şi, dragul bunelului, aplauzele nu vor răsuna, florile nu vor cădea peste tine, luminile reflectoarelor nu te vor înconjura, ziarele nu vor scrie despre tine... Nimic din toate acestea nu va fi!

Doar îngerii,…îngerii vor şti ei ceva… şi vor cânta cu tine veşnic, copile scump,

“Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot!”

Aceasta este bucuria care nu se va mai lua de la inima ta...

Piotr, iubeşte Iubirea Care te-a iubit şi te va iubi veşnic. Iar taina inimii tale n-o încredinţa prea des buzelor tale, copile…

Te iubeşte, Bunelul,

+Selafiil


“… Ci, o, Doamne, uneori ai o cumplita încredinţare, ca o telegrama cu veşti întunecate pe care o primeşti fiind pe front şi luptându-te cu duşmanul ce te atacă de pe uscat şi din aer, cu foc de artilerie şi cu aviaţia de vânătoare. Deodată se poate întâmpla să înţelegi că ai tăi, cărora le trimiţi întruna telefoane, nu vor nicidecum să ridice receptorul, să primească ajutor de la cei ce pot să le spună de unde trage inamicul. Ci se încăpăţânează să rămână întru al lor plan de bătaie prost întocmit, netot gândit! Trag şi trag ai noştri orbeşte, irosindu-şi muniţia, încasând răni după răni, pierzând mult sânge, dar se încăpăţânează să continue după aceeaşi strategie. Ceva mai rău nici ca se poate…

Dragul bunelului, acesta este un război prost condus. Dragul bunelului, ce pot eu să-ţi spun! Înger din cer de ar veni, şi mai mult decât atât, legiuni de îngeri de ar trimite Domnul să vestească voia Lui şi să îndemne la pocăinţă, daca omul voieşte a-şi astupa urechile, astupate vor fi acestea şi nimic nu vor folosi nici sfatul, nici implorarea, nici vorba bună.

Ci tu nu abandona, nu lepăda, dragul bunelului, ruga ta. Pomeneşte-i cu aceeaşi sârguinţă, roagă-te Maicii Domnului să înmoaie inima celor împietriţi. Cale de întoarcere există oricând. Pocăinţă este în orişice situaţie, copilul meu, ştii aceasta. Pentru îndurările nemărginite ale Milostivului Dumnezeu, nădejde este până la moarte.

Întru o pictură foarte răspândită de la începutul secolului, ilustrând cuvântul Domnului: Iată, Eu stau la uşă şi bat, Mântuitorul, asemenea unui călător ostenit de cale, bate la uşa unui han, pe înserate; însă dacă bagi bine seama, uşa la care El bate nu are mâner ori clanţă pe dinafară, are numai pe dinăuntru. Aceasta arată ceva… Domnul nu împinge cu umărul în uşă, dragul bunelului; uşa are mâner numai pe dinlăuntru, numai pe dinlăuntru…

Bunelul te iubeşte şi te roagă să-l ierţi de te-a întristat.

+Selafiil ”

 

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Duhovnicești, Sfinți și Sf. Părinți

Comentariile nu sunt permise.