Acatiste și rugăciuni, Copii

Rugăciunea părinților pentru ajutor copilului la examen

 Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, ajută-l pe copilul acesta (numele) să trea că cu bine această încercare ce îi stă înainte. Cel ce ne-ai cerut să fim înţelepţi caşerpii şi blânzi ca porumbeii, luminează-l pe robul tău (numele) să înveţe ceea ce trebuie ca să fie bine pregătit la examenul care îl aşteaptă.

Tu ştii ce e bine şi ce e rău. În mâinile Tale sunt vieţile noastre. Noi, crezând că este de folos acestui copil să iasă încununat din această încercare, Te rugăm să arăţi şi de această dată puterea ajutorului Tău. Dar să nu fie după voia noastră, Doamne, ci după voia Ta cea sfântă, că Tu îl iubeşti mai mult decât noi şi ştii ce-i este cu adevărat de folos.

Doamne, ajută-l pe robul Tău (numele) să nu caute gloria lumească, ce este degrab trecătoare, ci să caute vieţuirea curată şi sfântă, ca să dobândească Împărăţia cerurilor.

Vieţile oamenilor sunt pline de încercări. Ce folos vom avea dacă vom câştiga bunătăţile vremelnice, de nu le vom dobândi şi pe cele veşnice? Ce folos vom avea de ne va lăuda lumea aceasta, dacă faptele noastre nu sunt bineplăcute Ţie?

Ajută-ne, Dumnezeule, ca numai la Tine să căutăm împlinirea noastră şi să preaslăvim în vecii vecilor Numele Tău cel Sfânt. Amin.

ortodoxia.md

Standard

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.