Cum putem ţine Postul? (2)

din cartea : “Postul cel Mare” de Parintele Alexander Schmemann

POSTUL ÎN VIAŢA NOASTRĂ

CAPITOLUL V

2. Participarea la slujbele Postului

Nimeni, după cum am spus deja, nu poate frecventa tot ciclul slujbelor Postului. Oricine poate participa însă la o parte din acestea. Pur şi simplu nu există nici o scuză pentru a nu face din Post, înainte de toate, perioada destinată unei frecventări şi participări crecânde la slujbele Bisericii. Din nou, aici, condiţiile personale, posibilităţile şi imposibilităţile individuale pot varia şi pot sfârşi în diferite decizii, însă trebuie să existe o hotărâre, trebuie să existe un efort şi trebuie să existe „o stăruinţă”. Din punct de vedere liturgic, am putea sugera următorul „minimum” destinat nu unui sens duhovniceşte autodistructiv — acela de a împlini o obligaţie —, ci spre acela al perceperii esenţialului din duhul liturgic al Postului.

In primul rând, trebuie făcut un efort special la nivel parohial pentru cuvenita prăznuire a Vecerniei Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai (a Iertării). Este într-adevăr o tragedie că în atât de multe biserici această slujbă fie nu este săvârşită deloc, fie nu i se acordă suficientă grijă şi atenţie. Această slujbă trebuie să devină una din cele mai de seamă „probleme parohiale” ale anului şi, ca atare, să fie bine pregătită. Pregătirea trebuie să constea din instruirea corului, din explicarea slujbei cu ajutorul predicilor sau a buletinelor parohiale, această pregătire urmând a fi plănuită pentru vremea când poate participa la ea un număr cât mai mare de enoriaşi; pe scurt: prin transformarea acesteia într-un eveniment duhovnicesc. Pentru că, din nou, nimic nu descoperă mai bine sensul Postului decât această slujbă, ca tensiune a pocăinţei, a împăcării, ca şi cum ne-am îmbarca cu toţii într-o călătorie comună.

Următoarea „prioritate” trebuie acordată primei săptămâni din Post. Trebuie făcut un efort deosebit pentru a participa măcar o dată sau de două ori la Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. După cum am văzut, funcţia liturgică a acestor prime zile este aceea de a ne introduce în „starea” duhovnicească a Postului, pe care am descris-o ca „tristeţe strălucitoare”.

Apoi, de-a lungul întregului Post, este imperativ să participăm măcar o seară la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, cu experienţa duhovnicească pe care o implică — aceea a postirii totale, aceea a transformării măcar a unei zile într-o adevărată aşteptare a Judecăţii şi a bucuriei. In această privinţă nu se mai acceptă scuze referitoare la condiţii de viaţă, lipsă de timp etc, pentru că, dacă facem numai ceea ce se „potriveşte” uşor cu condiţiile noastre de viaţă, adevărata noţiune a nevoinţei postului devine total lipsită de sens. Nu numai în secolul douăzeci, ci, de fapt, de la Adam şi Eva „această lume” a fost dintotdeauna un obstacol pentru împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Nu este, deci, nimic nou sau special referitor la „modul nostru modern de viaţă”. în cele din urmă, depinde întru totul dacă luăm sau nu luăm în serios religia noastră; iar dacă petrecem opt sau zece seri în plus pe an la Biserică, aceasta reprezintă cu adevărat un efort minimal. Privaţi de această seară, totuşi, ne lipsim noi înşine nu numai de frumuseţea şi profunzimea slujbelor Postului, nu numai de o inspiraţie sau de un ajutor duhovnicesc necesar, ci de ceea ce, după cum vom vedea în cele ce urmează, dă sens postirii noastre şi o face lucrătoare.

                   <- pagina anterioara                continuarea – >

 

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Cum putem ţine Postul? (2)&8221;

  1. Pingback: Cum putem ţine Postul? | Îndulciri cu dor

  2. Pingback: Cum putem ţine Postul? (3) | Îndulciri cu dor

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s