„Harul se află neîncetat în om. Prinde rădăcini din tinereţe, se amestecă cu el ca un aluat şi devine o parte firească a acestuia, devine o singură fiinţă cu el. Se manifestă în om în multe chipuri, precum voieşte, spre folosul acestuia.
(Stă în firea lucrurilor) ca focul, uneori să se învolbureze şi să crească, alteori să se slăbească şi să se potolească; lumina, deasemeni, uneori să strălucească mai cu putere, alteori să se micşoreze şi să pălească; la fel se întâmplă şi cu această făclie (a harului): odată aprinsă, luminează totdeauna, însă când este înviorată de iubirea lui Dumnezeu, atunci devine mai strălucitoare, apoi, după rânduiala divină, lumina însăşi se împuţinează, deşi ea continuă să existe.” (Sf. Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, omilia VIII, 2, în PSB, vol. 34, p. 127)
Îndulciri cu dor 