Despre contemplarea tainei/simbolului Crucii; ce putere cuprinde în ea în chip nevăzut în forma ei văzută; şi despre foarte marile taine ale Economiei lui Dumnezeu săvârşite în cei din vechime şi împlinirea lor în Hristos Domnul nostru, şi cum atotputernica cruce le cuprinde şi recapitulează pe toate.

1. Care e intelesul şi ce figură [typos] zugrăveşte icoana Crucii pentru noi, pe care o ţinem în mare cinste şi o venerăm bucuros cu o iubire şi o dorintă nesăturată, şi a cărei istorie e prăznuită şi repetată de întreaga creatie?

2. Cum anume sălăşluieşte în ea în chip tainic puterea dumnezeiască, cum anume obişnuieşte Dumnezeu să lucreze în fiecare generaţie ca să-şi arate caracterul minunat al puterii Sale, punându-Şi în chip înfricoşător cinstitul Său Nume pe lucrurile corporale, arătând in ele lumii lucruri minunate şi măreţe şi dând prin ele mari binefaceri omenirii, despre toate acestea vom vorbi pe cât e cu putintă în cuvinte simple cu referire la puterea slăvită şi veşnică care este în Cruce, pentru ca să se ştie că Dumnezeu e Cel ce lucrează şi săvârşeşte totul în toate, în cele de odinioară, în cele de mai apoi şi în veci.

3. Nu vrem să spunem că Puterea din Cruce e alta decât cea prin care au venit la existentă lumile, [Putere] veşnică şi fără de început care guvernează creatia tot timpul şi neintrerupt, în chip dumnezeiesc şi mai presus de intelegerea tuturor, potrivit voii Dumnezeirii Sale.

4. Dar atunci ce? Puterea nemărginită a lui Dumnezeu sălăşluieşte în Cruce aşa cum a sălăşluit în chip neinteles în Chivotul [Legii], venerat cu mare cinste şi frică de poporul [Israel], şi săvârşea prin el minuni şi semne înfricoşătoare în mijlocul celor ce nu se ruşinau să-l numească „dumnezeul” lor [cf. Nm 10, 35-36]; cu alte cuvinte din pricina cinstei vrednicului de cinste Nume al lui Dumnezeu priveau la Chivot cu spaimă, ca şi cum ar fi fost Însuşi Dumnezeu, şi el era cinstit cu acest nume nu numai de poporul [Israel], ci şi de semintiile străine care erau duşmanii lui, şi care spuneau: „Vai nouă, căci Dumnezeul poporului acesta a venit azi în tabără” [1 Rg 4, 7]. Or noi credem că aceeaşi putere care s-a sălăşluit oarecând în Chivot sălăşluieşte acum în închinata figură [typos] a Crucii, tinută la mare cinste de noi drept o cale nobilă de a-L cunoaşte pe Dumnezeu.

5. Căci ce oare era în Chivot în stare să-l facă atât de infricoşător şi-l umplea cu tot felul de puteri şi semne, afară de vasul cu mâna, de tablele Legii scrise de Moise şi de toiagul lui Moise care înflorise? Oare Moise şi poporul nu s-au inchinat înaintea Chivotului cu mare frică şi cutremur? Oare Isus, fiul lui Nun, n-a rămas întins cu fata la pământ în fata lui de dimineata până seara [Ios 7, 6]? Oare nu aici s-au arătat descoperirile înfricoşătoare ale lui Dumnezeu ca pentru a-i da cinstire, pentru că în el sălăşluia Slava [sekinta] lui Dumnezeu? Or Aceasta sălăşluieşte acum in Cruce; a lăsat Chivotul şi s-a sălăşluit tainic în Cruce.

6. Puterea acestei Slave, semnele şi minunile ei se arată în Cruce nu mai putin decât odinioară [in Chivot], ba chiar in aceasta ele sunt mult mai multe. Oare toate cele descrise în cartea Faptelor [Apostolilor 3, 1-10; 9, 40 etc.] ca săvârşite de mâinile Apostolilor nu sunt mult mai mari decât cele din vechime? Cine nu le primeşte pe acestea din urmă nu le va primi nici pe cele dinainte.

7. Prin puterea Crucii multi au îmblânzit fiare sălbatice, s-au arătat indrăzneti în fata focului, au umblat pe ape, au înviat morţi, au oprit molime, au făcut să tăşnească izvoare în pământ pustiu şi pietros, au pus hotar mărilor, au poruncit torentelor unor râuri vijelioase să curgă în urma lor, au întors inapoi curgerea apelor.

8. Dar ce mai vorbesc de acestea? Satan însuşi şi toată tirania lui se îngrozesc de semnul Crucii atunci când îl insemnăm împotriva lor. Şi ascultati un lucru încă mai mare decât toate acestea: cu toate semnele şi minunile săvârşite în prezenţa lor, slujirea [cultul Vechiului Testament] n-a putut dezrădăcina nici cel mai mic păcat; în timp ce în slujirea [cultul] Crucii păcatul a ajuns ca o pânză de păianjen de care atârnă o greutate şi care nu reuşeşte să se tină întinsă. Iar în fata morţii, care făcea atâta spaimă firii [omeneşti], ţin acum capetele sus chiar şi femeile şi copiii. Moartea care domneşte peste toate a ajuns acum uşoară nu numai pentru credincioşi, ci şi pentru păgâni; frica de ea s-a micşorat mult faţă de ce era înainte.

9. Inchinat fie Cel Care Si-a schimbat planul Său cu noi prin împăcarea pe care a făcut-o pentru noi [Rm 5, 10-11; 2 Co 5, 18-19]. Binecuvântat fie Cel ce a vrut acum să-Şi arate deschis iubirea veşnică pe care o are pentru creaţia Sa.

10. În faţa acelei lăzi de lemn în care se spunea că era Slava lui Dumnezeu, Moise şi tot poporul aduceau neîncetat o închinare plină de frică. Cum se face că în Lege Dumnezeu a spus poporului prin Moise: „Nu vă inchinaţi nici unui lucru făcut de mâini omeneşti, nici unui chip şi nici unei asemănări” [cf. Iş 20, 4-5], dar chivotul fusese făcut de mâinile dulgherilor, iar tablele fuseseră cioplite de mâinile lui Moise în munte şi fuseseră înscrise de degetele Lui [Iş 34, 4. 28]? Ele au ajuns prilej de osândă, pentru că li s-a dat nume de idoli, dar pentru că pe chivot fusese aşezat slăvitul şi cinstitul Nume al lui Dumnezeu, Puterea lui Dumnezeu s-a arătat în el în chip deschis şi prin ea poporul a primit ajutor şi scăpare şi ea a lucrat semne înfricoşătoare mai presus de fire.

11. Tot aşa stau lucrurile şi cu Crucea aici şi acum. Din clipa în care figura Crucii e întipărită pe un zid sau scândură, sau e modelată într-un fel oarecare din aur sau argint sau ceva asemănător, sau e cioplită din lemn, numaidecât ea e imbrăcată şi umplută de Puterea dumnezeiască care sălăşluia oarecând în Chivot şi devine loc al Slavei [sekinta] lui Dumnezeu mai mult chiar decât Chivotul.

12. Aşa cum slujirea [cultul] Noului Legământ e mai de cinste înaintea lui Dumnezeu decât cea a celui Vechi, aşa cum e o deosebire între Moise şi Hristos, aşa cum slujirea adusă de Iisus e mai bună decât cea adusă de Moise, şi aşa cum cinstea unui om e mai mare şi mai bună la creaţia lui decât cea a lucrurilor mute, tot aşa figura Crucii care există astăzi e mult mai de cinste din pricina cinstei Omului pe care Dumnezeirea l-a luat dintre noi ca să locuiască în El şi pentru că bunăvoirea lui Dumnezeu [Mc 1, 11], care sălăşluia în acest Om care s-a făcut templul [cf. In 2, 19] Ei[1] desăvârşit, se deosebeşte de bunăvoirea prefigurativă care era în lucrurile mute, în care era umbra celor ce aveau să vină în Hristos [cf. Evr 10,1].

13. Dacă lucrului făcut astfel i-am fi dat alt nume, am fi fost pedepsiţi dacă ne-am fi închinat lui asemenea celor din vechime care au schimbat închinarea lui Dumnezeu cu cea a idolilor. Dar acum noi îi dăm Numele Domnului în Care sălăşluieşte Dumnezeirea, despre Care s-a vorbit neîncetat în Vechiul Testament şi la Care cele douăsprezece seminţii ale lui Israel nădăjduiau să ajungă prin rugăciuni stăruitoare zi şi noapte [cf. FA 26, 7]. Toate acestea le inţelegem ori de câte ori privim această figură la vremea rugăciunii şi ne închinăm în ea chipului Omului care a fost răstignit pe ea, şi prin ea primim Puterea dumnezeiască şi ne învrednicim de ajutor, izbăvire şi bunătăti negrăite în această lume şi în cea viitoare; toate acestea prin Cruce.

14. Ori de câte ori intra [în Sfânta Sfintelor], arhiereul nu îndrăznea să-şi ridice ochii şi să cerceteze nici măcar lama de metal făcută din aur şi pusă peste chivot [Iş 25, 17. 21-22] şi in care se arăta deschis Puterea lui Dumnezeu[2], pentru că în ea sălăşluia înfricoşătoarea Slavă a Dumnezeirii şi vederea ei era mai grozavă şi mai de cinste decât a tuturor lucrurilor care făceau parte din această slujire.

15. Părinţii noştri ortodocşi spun că acea lamă de metal infăţişa în chip tainic/simbolic umanitatea Domnului[3]. Dacă deci prefigurarea era atât de înfricoşătoare, cu cât mai mult era împlinirea ei şi însuşi Arhetipul ale căruia sunt simbolurile şi tainele. Dar acolo, în slujirea veche, Pronia cerea asprime şi frică mare, aici însă cere blândeţe.

16. Fiindcă în vechime cine îndrăznea să fie nepăsător faţă de aceste taine/simboluri, prefigurări şi figuri era pedepsit pe loc, ca aceia pe care i-a ars focul cădelnitelor lor [Nm 16, 35]. Dar pentru că aici a fost revărsat un har fără măsură şi asprimea a fost înghiţită de blândeţe, de aici a intrat indrăzneala/familiaritatea şi s-a născut un fel de nepăsare; măcar că nu e o adevărată nepăsare — să nu fie! — ci mai degrabă de un prisos de indrăzneală/familiaritate, căci aceasta obişnuieşte să alunge teama datorită iubirii şi bunătăţii lui Dumnezeu [Tit 3, 5] care a venit peste noi în vremea de acum.

17. Pentru adevăraţii credincioşi nu e puţin lucru vederea Crucii fiindcă în ea se înţeleg că sunt cuprinse toate tainele/simbolurile. Ori de câte ori îşi ridică ochii să o privească e ca şi cum ar contempla faţa lui Hristos; de aceea sunt plini de evlavie faţă de ea, vederea ei e scumpă pentru ei şi-i umple de teamă şi de iubire. Şi pentru că sunt copii [ai lui Dumnezeu], au mai multă indrăzneală spre El, aşa cum obişnuiesc să aibă copiii faţă de părinţii lor pentru că sunt siguri de iubirea lor.

18. Ori de câte ori ne apropiem de Cruce e ca şi cum ne-am apropia de trupul lui Hristos; aşa simţim din pricina credinţei pe care o avem în El.

19. Prin apropierea de ea şi privirea noastră spre ea, mintea noastră călătoreşte tainic spre cer ca la o vedere care nu poate fi văzută, nici simţită; şi din pricina cinstirii umanităţii Domnului vederea noastră ascunsă e inghiţită de o contemplare a tainei credinţei.

20. De aceea nu ne ruşinăm să o numim Domn, Mântuitor şi chiar Dumnezeu, şi-i aducem rugăciunile noastre ca pe acelea datorate Creatorului.

21. Toate acestea credem că sunt ale Omului a cărui Cruce e cinstită de noi pentru Numele Lui şi din pricina Lui impreună cu toate cele atribuite Lui. Aşa cum nu şovăim să numim Dumnezeu, Creator şi Domn umanitatea Domnului, Care a fost om cu adevărat, ori să spunem că prin mâinile Lui s-au întocmit lumile şi au fost făcute toate [cf. Evr 11, 3]. Căci Cel ale Cui sunt toate aceste lucruri a vrut să locuiască în el dându-i slava Dumnezeirii Lui şi stăpânirea peste toate din pricina binefacerilor pe care creaţia avea să le primească prin el şi al căror început a fost Crucea. El a poruncit chiar şi ingerilor să i se inchine, precum spune fericitul Pavel: „Iar când aduce în lume pe Cel Intâi-Născut spune: «Să se închine Lui toţi îngerii lui Dumnezeu»” [Evr 1, 6]. I-a dat să fie închinat impreună cu El în chip indistinct printr-o singură şi aceeaşi închinare, deopotrivă pentru Omul care a devenit Domnul şi pentru Dumnezeire, chiar dacă firile îşi păstrează proprietăţile fără să fie însă vreo deosebire în cinstirea lor[4].

22. Căci credem că toate cele ale lui [Omului] au fost ridicate la [Cuvântul] Cel Care le-a primit pentru El Insuşi vrând să-l facă să se împărtăşească de cinstirea Lui. Şi toate acestea ni s-au făcut cunoscute în Cruce, iar prin acest lucru pe care necredincioşii îl socotesc vrednic de dispreţ [cf. 1 Co 1, 23], am primit cunoaşterea exactă a Creatorului.

23. In Hristos toate fiinţele raţionale, îngeri şi oameni deopotrivă, s-au învrednicit de iubirea Creatorului şi de iubirea întreolaltă pentru a aduce o singură mărturisire/laudă Unului Dumnezeu, Domnul a toate.

24. Căci Crucea e haina lui Hristos aşa cum umanitatea lui Hristos e haina Dumnezeirii ca o prefigurare pentru timpul de acum în aşteptarea clipei în care se va descoperi adevăratul Arhetip, şi atunci nu va mai fi nevoie de aşa ceva. Fiindcă Dumnezeirea locuieşte în umanitate în chip inseparabil fără sfârşit şi pe veci, adică nemărginit. De acea privim la Cruce ca la locul Slavei [sekinta] Celui Preaînalt, locaşul sfănt al Domnului, oceanul tainelor/simbolurilor Economiei lui Dumnezeu.

25. Icoana Crucii arată ochilor credinţei noastre taina/simbolul celor două Testamente, aşa cum s-a arătat mai sus la locul său. Mai mult: ea e pecetea Economiei Mântuitorului.

26. Ori de câte ori privim la Cruce în chip senin, cu mişcări lăuntrice strunite, se strânge şi stă înaintea ochilor noştri lăuntrici aducerea-aminte de întreaga Economie a Domnului.

27. „Cel în care locuieşte trupeşte plinătatea Dumnezeirii” [Col 1, 9] umblă ca un om obişnuit pe la porţile păcătoşilor, „dispreţuit şi cel din urmă dintre oameni, fără chip şi fără frumuseţe”, cum spune Isaia [53, 2-3].

28. O, minune! Creatorul imbrăcat în om intră în casele vameşilor şi desfrânatelor, iar când aceştia se intorc spre El prin lucrarea Lui, îi convinge prin invătătura Sa dându-le asigurarea împăcării cu ei şi pecetluind cuvântul adevărului prin mărturii adevărate care erau minunile şi semnele Lui. Şi aşa prin frumusetea vederii Lui lumea întreagă a fost atrasă de iubirea Lui spre unica mărturisire a lui Dumnezeu, Stăpânul a toate, şi aşa s-a semănat în fiecare cunoaşterea Unicului Creator.

29. Şi în cele din urmă toti care au primit invătătura Sa au fost intăriţi în nădejdea pe care El le-a dat-o prin pecetluirea cuvintelor Lui către ei cu propriul Său Sânge. Prin moartea şi învierea Lui i-a întărit pe cei Doisprezece pe care potrivit preştiinţei Lui îi alesese din tot neamul lui Adam spre această slujire. După care [Dumnezeu] L-a urcat la cer la El insuşi, în locul în care nici o fiintă creată nu pusese piciorul, dar unde prin lucrarea Sa a chemat toate fiintele raţionale, îngeri şi oameni, la acea fericită intrare, ca să se desfete în lumina dumnezeiască în care l-a îmbrăcat pe acest Om plin de toată sfinţenia şi Care e acum cu Dumnezeu într-o cinste şi strălucire negrăită.

30. Acestea sunt tainele/simbolurile pe care le poartă în ea figura Crucii, şi care e obârşia minunilor pe care Creatorul le săvârşeşte prin ea în intreaga lume. Aşa este închinată şi cinstită cu voioşie de noi, ea care a fost intipărită din veşnicie în cugetul Creatorului pentru ca prin figura ei să fie dată cunoaşterea Slavei Lui şi eliberarea pe care avea să o săvârşească prin ea pentru toti oamenii.

31. Binecuvântat fie Dumnezeu Care prin lucruri materiale ne apropie în chip tainic/simbolic de cunoaşterea Firii Sale nevăzute, semănând şi întipărind în gândirea noastră aducerea-aminte de purtarea Lui de grijă pentru noi în toate generatiile, legându-ne prin figurile văzute de iubirea pentru Fiinta Sa ascunsă.

32. Să se bucure inimile noastre de tainele credintei pe care le ţinem; să săltăm în Dumnezeu Care Se îngrijeşte atât de noi. Să intrăm prin contemplarea gândirii noastre în minunata Lui lucrare pentru noi. Să ne bucurăm de nădejdea pe care ne-a descoperit-o ca unor copii ai lui Hristos în taina Noului Legământ pe care am primit-o prin El.

33. Vrednic de închinare e Dumnezeu Care pentru mântuirea noastră a făcut totul în lume ca să ne apropie de El până când se va descoperi ce s-a pregătit acolo unde vom primi bunătătile cuvenite unor copii ai lui Dumnezeu.

34. Vrednică de închinare e taina/simbolul puterii Crucii care ne-a dat toate acestea şi prin ea ne-a învrednicit de cunoaşterea îngerilor, căci prin Puterea cuprinsă în ea au fost facute toate fiintele create văzute şi nevăzute.

35. Vrednică de orice laudă, slavă şi preamărire e Firea dumnezeiască care ne-a creat, care ne-a dat toate acestea şi ne va da şi altele; Ei fie închinarea, cinstea şi slava în veci. Amin.

 Sf Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici (partea -II- a) – [Cuvantul 11]


 

[1]– Terminologia antiohiană tipică hristologiei siro-orientale.

[2]– Cf. EVAGRIE Kephalaia Gnostika IV. 52: „Lama duhovnicească e adevărata cunoaştere a Sfintei Treimi”

[3]– Cf. NARSAI Omilia 57.

[4]-Formulare tipică pentru hristologia siro-orientală de tip antiohian.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s