A te incredinta lui Dumnezeu inseamnă a nu mai fi mistuit, începând de atunci, de spaima sau de frica de ceva, şi a nu mai fi chinuit de un gând care ne şopteşte că nimeni n-are grijă de noi

A te incredinta lui Dumnezeu inseamnă a nu mai fi mistuit, începând de atunci, de spaima sau de frica de ceva, şi a nu mai fi chinuit de un gând care ne şopteşte că nimeni n-are grijă de noi. Când însă cineva cade în gândul său din această încredere, el începe să cadă în mii de ispite cum spune fericitul Tâlcuitor [Teodor al Mopsuestiei] în Comentariul său la Matei: „Tot gândul satanei e să-l convingă pe om că Dumnezeu nu se îngrijeşte de el, căci ştie că atâta timp cât suntem siguri de aceasta sufletul nostru sălăşluieşte intr-o pace desăvârşită; iar atunci vom avea dragoste de Dumnezeu şi ne vom îngriji de tot ce-I place. Acest gând se sârguieşte satana sa-l smulgă din noi.”

Fără credinţă nimeni nu poate să se simtă liber în gandurile lui.

Libertatea e o putere asupra gândurilor care vine ca un dar de la Dumnezeu. Ea nu îngăduie să se apropie de inimă nici o teamă de ceva, nici o mişcare tulburătoare care sa o întunece, din pricina marii încrederi pe care credinta o da gândirii credincioase.

 Când se roagă lui Dumnezeu, rugăciunea credintei nu face cereri speciale de genul: „Ce-mi vei da?”; căci un suflet născut liber are încredere că Dumnezeu n-are nevoie de aceasta. Ci în rugăciunea sa cere ceva mai mare, şi anume: „Păstrează-mi în inimă marea comoară a credinţei, ca să nu-mi furată şi să nu cad în furtuna gândurilor”, deşi Dumnezeu n-are nevoie nici măcar de aceasta.

Câtă vreme cineva nu-şi pierde în inima sa credinta, şi anume cunoaşterea sigură a purtării de grijă a lui Dumnezeu, nu va cădea în întunericul gândirii din care iese nelinişte şi mâhnire. Sufletul său va fi mereu plin de lumină şi bucurie şi va sălta neincetat, ca şi cum ar locui deja în cer, în luminarea gândurilor pe care le stârneşte in el credinta inimii lui. Incepând de atunci se învredniceşte de descoperirea intelegerilor.

Când cineva se îndoieşte de purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de el, cade numaidecât în zeci de mii de spaime.

Dumnezeu nu-i uită nici pe păcătoşi, mai cu seamă pe cei care arată râvnă fată de cele cuviincioase şi doresc să se apropie de cunoaşterea şi iubirea Lui. Cine simte în el un asemenea gând sălăşluieşte necontenit în pace şi mângâiere.

Sf Isaac Sirul: Cuvinte catre singuratici 2

Anunțuri

1 gând despre „A te incredinta lui Dumnezeu inseamnă a nu mai fi mistuit, începând de atunci, de spaima sau de frica de ceva, şi a nu mai fi chinuit de un gând care ne şopteşte că nimeni n-are grijă de noi”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s