Maica Siluana

Veșnică odihnă, măicuță dragă! 😢

Imagine
Maica Siluana, Uncategorized

Părintele Constantin Necula: S-a dus ca să vadă pe Dumnezeu precum este și precum ni L-a dăruit

Am numărat cuminte toate plecările unui an cumplit de greu. Pe rând. Cunoscuți și necunoscuți. Prieteni. Subiect de rugăciune. Miez de Liturghie. Maica, însă, e altceva. Pentru că este altcineva. La prima întâlnire, la Craiova, câți ani au trecut numai Dumnezeu știe, am constatat că a înțelege un om nu ține doar de harul lui Dumnezeu, ci și de dorința – fie ea și neîmplinită – de a-l egala.

Părintele Ică senior – altă plecare – ne învăța că metodă înseamnă nu doar „drum împreună cu”. Mai înseamnă și să vrei să egalezi în râvnă, în har ori în lucrare. Pentru generații întregi de preoți și preotese, de maici și călugări ori laici și pentru familiile lor Maica Siluana este un drum împreună cu ei în dorința de a-i învăța să egaleze. Când am văzut-o ultima dată față către față, am descoperit că bucuria se naște din cuvinte simple. Din hârjoana de idei – în care nimeni nu o va egala, asta este cert. Cu o inteligență asumată în Hristos, modificată în geneza acumulării ei atât de bine că simțeai că este de Sus, Maica părea mereu un pilot de performanță. Dedat cerului. Cu zglobietate și lipsă de inhibiții instituționale invidiate fățiș de către cei care prea ades cred că ei sunt dreptatea în ciuda lipsei lor de ascultare.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este photo_2021-06-09_08-40-49.jpg

Maica Siluana a făcut ascultare la toți, a răbdat, a iertat cu o „lordie” ieșită din comun. Cu o frumusețe pe care sper din tot sufletul să o fi moștenit mâna de ucenice îngăduită de Dumnezeu în apropierea ei. Dar și în ceilalți, mulți, foarte mulți, care i-au dăruit propriile lor greutăți, pe care Maica i-a învățat să ierte, să se ierte, să primească iertarea. Un monah lucid, cu o cultură asumată în timp, croită parcă pentru a construi apologia Bisericii, mereu în linia întâi ca un sanitar curajos, adunând din tranșeele vieții suflete, idealuri, vocații știrbite de sminteală. Este o onoare să lupți umăr la umăr cu ea. Să înveți cum Crucea, pe care o frământa în delicata-i mână, era vie, asemeni unei persoane dragi. De la ea am învățat rostul frământării duhovnicești și, vai, prețul  ce-l avem de plătit pentru ea. Monahie, purta în osul ei aristocrat, de filozof convertit, toată tăria privegherii și răbdării. Cuminte ca o furnică pe tăișul lumii. Liberă. Liberă prin binecuvântarea și îngăduința pe care numai un spirit înțelept, numesc aici un Mitropolit, desigur, al ei și al Moldovei și Bucovinei, putea să i-o acorde. Pentru ca Maica Siluana să fie a României întregi.

Au trecut anii și cred, nădăjduiesc din toată inima, că lecția de viață și acum de moarte a Maicii Siluana și-a aflat dezlegarea. Se va odihni. În ceata Sfintei Paraschiva, la sfat de taină cu Părinții niptici, printre cei pe care i-a înțeles cu adâncă înțelegere. Pleacă, dar rămâne. Părea de mult timp că stă aici numai din drag de noi, să nu ne întristeze plecarea ei. Acum e deja târziu să-i mai lăudăm munca. Ar deranja-o cumplit. Smerită și cuminte. Dar cred că putem spune Mântuitorului cât bine a făcut mâna aceasta de țărână aprinsă de focul Duhului Sfânt. S-a dus să-l vadă pe Dumnezeu precum este și precum ni l-a povestit, ni l-a adus aproape de suflet și L-a chemat aproape de noi. Din Sibiu, la miez de noapte, cu ochii înroșiți nu doar de nesomn, metanie adâncă Maică! Să ne ții în inima matale cu toată puterea rugăciunii și iertării ce ne-ai dăruit! Știu cât de mult îl iubești pe Hristos Domnul, Crucea și Învierea Lui. Vom răsfoi paginile mărturiei tale, te vom asculta din multele, obositor de multele conferințe și stări de vorbă și când ne va îngădui Dumnezeu vom pomeni numele tău la cei dragi, care nu mor niciodată. Fie numele Domnului Binecuvântat pentru darul ceresc ce l-ai purtat între noi!

doxologia.ro

Standard
Duhovnicești, Sfinți și Sf. Părinți

Sfântul Luca al Crimeei – Cuvinte la Bunavestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – Credinţa noastră nu este zadarnică

„Astăzi este începătura mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil harul binevesteşte”. Acum s-a împlinit taina cea mare a credinţei noastre creştineşti, s-a împlinit lucrul pe care cu şapte sute de ani înainte de Naşterea Domnului Iisus Hristos l-a prezis Sfântul Proroc Isaia: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu, şi vor chema numele Lui Emanuil, care înseamnă: „Cu noi este Dumnezeu”.

De ce spunea acest sfânt proroc că Domnul va fi numit Emanuel, dacă Arhanghelul Gavriil, care a heretisit-o acum pe Preasfânta Fecioară Maria, a zis că Ea îi va pune numele de Iisus? Ce să însemne acest lucru? El se lămureşte prin înţelesul numelui de Emanuel: „cu noi este Dumnezeu”.

Toate popoarele creştineşti, toţi cei ce au crezut în Domnul Iisus Hristos, îl numesc Mântuitor, Dumnezeu Adevărat, Care a trăit cu oamenii pe pământ. Prin aceasta s-a şi îndreptăţit numele de Emanuel, „cu noi este Dumnezeu”, despre care vorbea prorocul. Emanuel este Dumnezeu-Omul, Dumnezeu Care este cu noi, Dumnezeu în trup. S-a săvârşit taina cea neasemuită a mântuirii noastre, despre care citim la Sfântul Apostol Pavel: Cu adevărat, mare este taina bunei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup (l Tim. 3, 16). El spunea că sfinţii îngeri ar vrea să pătrundă această neobişnuită taină, însă nici lor nu le este dat să cunoască toate adâncurile ei. Şi atunci, noi, slabii şi neputincioşii, să încercăm a o pătrunde?

Noi ştim însă că dogmele privitoare la Dumnezeirea-Omenitatea Domnului Iisus Hristos – şi la întruparea Lui fără de sămânţă din Preasfânta Fecioară Maria alcătuiesc temeiul întregii noastre credinţe creştineşti: căci dacă nu am crede în faptul că Domnul Iisus Hristos este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat din Preasfânta Fecioară Maria, zadarnică ar fi nădejdea noastră în mântuire. Însuşi Domnul Iisus Hristos spunea despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu, Pâinea, cea Cerească, pogorâtă din Cer. Noi primim acest adevăr cu toată inima noastră şi nu încercăm a pătrunde adâncul fără fund al arătării lui Dumnezeu în trup.

Şi totuşi, pe cât ne este cu putinţă, să ne străduim a înţelege: de ce a fost neapărată nevoie de întruparea Fiului lui Dumnezeu, de ce a fost nevoie ca El să ia trup omenesc? Oare nu pentru a ne mântui de moartea veşnică şi de stăpânirea diavolului prin Crucea Sa, prin cumplitele Sale pătimiri de pe Golgota şi moartea de ocară?

Potrivit negrăitului Sfat Dumnezeiesc, a fost neapărată nevoie ca Domnul nostru Iisus Hristos să „calce cu moartea pe moarte”, să Se întrupeze şi să ia Trup omenesc şi să moară cu moarte omenească adevărată. Domnul Iisus Hristos a adus această jertfă cutremurătoare ca să ne apropie pe noi de Dumnezeu, ca să ne facă din oameni muritori dumnezeu-oameni, trăitori în veci. El S-a făcut Dumnezeu-Om şi ne-a deschis spre dumnezeu-omenitate, spre împărtăşirea noastră, în trupul înnoit, de veşnică şi nesfârşită apropiere către sfinţenia Dumnezeirii. Iar dacă lucrurile stau aşa, atunci, fireşte, El nu putea să facă asta rămânând numai Dumnezeu. Trebuia, deci, ca El să Se facă Dumnezeu-Om, trebuia să Se întrupeze din Preasfânta Fecioară Maria.

Faptul acesta – întruparea Fiului lui Dumnezeu – este nemăsurat de mare, aşa s-a cuvenit să fie prevestit în chip minunat – prin arătarea Arhanghelului Gavriil către Preasfânta Fecioară Maria: şi binevestirea lui a fost cea mai mare dintre toate binevestirile pe care le-a auzit vreodată neamul omenesc. În Nazaret, în locuinţa sărăcăcioasă a Preasfintei Fecioare Maria, au răsunat uluitoarele cuvinte: Bucură-Te, Ceea ce eşti plină de har! Domnul este cu Tine. Binecuvântată eşti Tu între femei (Lc. l, 28), adică mai binecuvântată decât oricare dintre femei.

Preasfânta Fecioară Maria tăcea. Oare a fost cuprinsă de spaima şi fiorii fireşti pentru un om obişnuit la vederea unui Arhanghel? Nu, nu spaima a cuprins-o, ci tulburarea datorată neobişnuitei heretisiri. Fecioara nu s-a înspăimântat de arătarea neobişnuită, fiindcă Ea însăşi era mai sfântă decât toţi sfinţii, şi sufletul ei curat era asemănător îngerului prin curăţia sa duhovnicească. Ea şi-a vădit numai nedumerirea cu totul de înţeles, întrebând: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi a primit răspunsul minunat: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt Te va umbri (Lc. l, 34-35).

A fost vreodată o fecioară asemenea Preasfintei Maria în curăţie şi sfinţenie? Nu. N-a fost nicicând şi nu va fi. Negrăită şi uimitoare, înveşmântată în dumnezeiască slavă e marea taină a întrupării Domnului nostru Iisus Hristos.

Şi atunci, cum să nu ne plecăm cu toată inima înaintea Preasfintei Fecioare, Care a devenit organ al marii şi nepătrunsei taine Dumnezeieşti? Cum să nu o numim „Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii”? Oare Maica împăratului Ceresc nu se cuvenea să fie pusă de către noi mai presus de toate Puterile Cereşti, mai presus de toate slugile Lui? Iar arhanghelii, heruvimii şi serafimii sunt slugi ale lui Dumnezeu.

Bineînţeles, suntem datori să o cinstim cu toată inima şi să o socotim Mama noastră Cerească, străduindu-ne să o urmăm în virtuţi şi să îi împlinim cuvintele pe care le cântăm la fiecare utrenie, pe care le-a grăit ea către Elisabeta, mama Înainte-Mergătorului Domnului: Că a căutat spre smerenia roabei Sale, şi iată de acum Mă vor ferici toate neamurile (Lc. l, 48). Noi toţi, creştinii ortodocşi, o fericim pe Preasfânta Fecioară Maria potrivit cu învăţătura Sfintei Scripturi – dar, cu durere trebuie s-o spunem, vrăjmaşii Bisericii lui Hristos – protestanţi, sectari şi alţi eretici – nu iau parte la această lăudare a ei de către lumea ortodoxă. Ei tăgăduiesc cu desăvârşire cinstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zicând că Maica lui Dumnezeu a fost o simplă femeie evlavioasă, ca multe altele, şi chiar ne osândesc pentru faptul că îi înălţăm rugăciuni şi spunem adresându-ne ei: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieste-ne pe noi” (nota trad.: Aşa stă scris în cărţile de cult greceşti, aşa stă scris şi în cele ale slavilor ortodocşi. În România s-a înlocuit „mântuieşte-ne” cu „miluieste-ne”). Ei spun: „Cum se poate aşa ceva – să cauţi mântuirea la o femeie evlavioasă? Noi avem un singur Mântuitor – pe Domnul Iisus Hristos; doar El ne mântuieşte, şi alţi mântuitori nu sunt”.

Iată răspunsul nostru. Noi ne adresăm Maicii lui Dumnezeu ca Apărătoarei noastre. Ştim că ea nu a mântuit lumea nemijlocit, că Dumnezeiescul ei Fiu ne-a mântuit cu Crucea Sa. Ea poate însă ajuta mântuirii noastre prin rugăciunile Sale înaintea Fiului Său, şi noi cerem rugăciunile Ei, care au atâta putere înaintea lui Hristos.

Sfântul Apostol Pavel spunea despre sine: Tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii (l Cor. 9, 22). El îl îndemna pe apostolul Timotei: Ia aminte la tine însuţi şi la învăţătură; stăruie în acestea, căci, făcând aceasta, şi pe tine te vei mântui, şi pe cei care te ascultă (l Tim. 4, 16).

Precum vedem din Sfânta Scriptură, şi sfinţii apostoli ne mântuiesc. Cum? La fel ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu – prin rugăciunile lor, prin învăţătura lor, prin apropierea lor faţă de noi şi faţă de Domnul Iisus Hristos. Dacă apostolii pot să ne mântuiască, de ce să nu ne poată mântui Maica lui Dumnezeu? Ea e Apărătoarea noastră, Maica plină de har a întregului neam creştinesc. De aceea şi strigăm către ea: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi”.

Noi o numim Stăpână, împărăteasă a Cerurilor – iar sectanţii se smintesc de asta: „Noi avem un singur împărat – pe Dumnezeu”. Dar n-avem noi dreptate să o numim împărăteasă, de vreme ce este Maica împăratului? Şi la oameni orice mamă de împărat poartă titlul de împărăteasă. Cu acelaşi înţeles îi dăm şi noi numele de împărăteasă a Cerurilor, fiindcă este Maica împăratului nostru, a Domnului Iisus Hristos. Noi o numim Stăpână fiindcă are marea stăpânire de a ne apăra de diavol. Iar nefericiţii de sectari tăgăduiesc acest sfânt ajutor dumnezeiesc al Preasfintei Fecioare Maria.

Domnul să-i oprească! Iar pe noi să ne oprească de la orice împărtăşire cu sectarii, ca nu cumva să ne abată în calea pierzării. Iar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, al cărei praznic atât de mare îl prăznuim astăzi, să ne mântuiască de diavol şi de toate slugile lui. Amin.

7 aprilie 1945

sursa

Standard

Cărți, Duhovnicești, Gândul zilei

Școala suferinței și a necazurilor binecuvântate

Imagine